Fanii muzicii rock și ai motocicletelor se întâlnesc în acest weekend la Suceava, oraș care va deveni, timp de trei zile, epicentrul distracției pentru iubitorii acordurilor de chitară bass și electrică.
Bucovina Motor Fest reunește, la Cetatea de Scaun a Sucevei, trupe rock apreciate, iar în parcarea Iulius Mall va avea loc un adevărat spectacol pe două roți.
Trupa portugheză Moonspell, mexicanii Armada, Alternosfera, Bucovina, Vița de Vie, Implant pentru Refuz, Phoenix și mulții alții vor concerta în perioada 11 – 13 august 2023, în cadrul Bucovina Motor Fest.
Tradiționala paradă de motociclete va avea loc și în acest an, sâmbătă, 12 august, pe traseul ce începe de la platoul Cetății de Scaun a Sucevei și se încheie în parcarea Iulius Mall. Pasionații sunt încurajați să își pregătească aparatele foto și telefoanele pentru că vor putea face poze cu modelele lor preferate, care vor fi parcate la Iulius Mall. De la ora 15.00, adrenalina va atinge cote maxime când va începe spectacolul pe două roți. Sesiunile demonstrative vor fi susținute de doi acrobați motocicliști din Ungaria. Intrarea la spectacol este gratuită.
Bucovina Motor Fest este un festival dedicat iubitorilor de motocicletă și muzică rock și propune de la curse palpitante și expoziții de vehicule personalizate, până la muzică live, bucătărie locală delicioasă și activități prietenoase pentru familie.
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile