Dispozitivele inteligente din casă solicită, de cele mai multe ori, un volum mare de date personale fără de care nu ar putea funcționa.
Aparatura Smart Home care ne preia de pe umeri tot mai multe sarcini caută să afle mai multe lucruri despre noi, solicitând o cantitate crescută de date personale. Aceste informații pot ajunge în posesia companiilor de social media și de marketing, avertizează Which?, un grup al consumatorilor din Marea Britanie, scrie Sport Media.
Potrivit organizației, multe produse solicită datele în timpul setării, iar mare parte din aceste informații nu ar trebui să fie necesare pentru a funcționa.
Printre dispozitivele „suspecte" se numără termostate Google care le cer utilizatorilor locația și contactele, mașini de spălat LG care au nevoie de data nașterii clientului și televizoare Sony care urmăresc obiceiurile de vizionare.
Conform legislației britanice, companiile trebuie să fie transparente în privința datelor colectate și a modulului în care le procesează. Însă majoritatea covârșitoare a clienților nu conștientizează amploarea folosirii datelor lor. O treime din subiecții chestionați de Which? au spus că nu citesc politica de confidențialitate a produselor.
Nici nu le-ar fi ușor: în cazul unui dispozitiv din cadrul liniei de produse pentru casă inteligentă Google Nest, documentația are peste 20.000 de cuvinte.
Unele date sunt partajate cu Facebook, Instagram și TikTok.
Asociația consumatorilor britanici a cercetat ce date trebuie să ofere utilizatorii în timpul setării dispozitivelor, ce permisiuni solicită aplicațiile acestora și ce activități sunt urmărite.
Camerele smart și soneriile Ezviz, vândute de mulți retaileri din Marea Britanie, sunt „avide" de informații pe care le împart cu Google, Meta, producătorul chinez de telefoane mobile Huawei și divizia de marketing a TikTok, Pangle.
Datele solicitate diferă în funcție de sistemul de operare folosit pentru controlarea dispozitivelor, Android sau iOS. Primul, creat de Google, înregistrează date adiționale precum contactele și locația.
Gigantul tehnologic american a transmis într-un comunicat că „respectă pe deplin legislația referitoare la viața privată", precizând că le oferă utilizatorilor transparență cu privire la datele colectate și la modul în care acestea sunt folosite.
Deloc surprinzător, alte produse pentru casele inteligente, precum Blink și Ring, folosesc servicii de urmărire ale firmei-mamă Amazon.
(Sursa foto - Acaju)
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024