Situația acestei unități medicale a fost explicată de managerul Spitalului Județean Mavromati în cadrul unei conferințe de presă.
Este vorba despre secția exterioară de la Darabani a cărei activitate a fost suspendată temporar din cauza faptului că singurul medic activ de acolo a solicitat concediu de odihnă.
„La Secția Darabani este un singur medic, dl dr. Munteanu, care a solicitat concediu de odihnă, având în vedere că dlui avea pe anul 2023 neefectuată nici o zi de concediu. A solicitat două săptămâni de concediu. În momentul în care medicul pleacă, asistentele medicale și cadrele medii și auxiliare, cam fiecare an, își luau concediu împreună cu medicul respectiv. Tot personalul de la Darabani are foarte multe zile de concediu efectuate, pentru că activitatea este până la ora 14:00”,
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
Alți medici care să-i țină locul la spitalul din Darabani nu există și s-au căutat soluții inclusiv pentru detașarea unui doctor de la Botoșani, dar asta ar fi însemnat să rămână descoperită altă secție descoperită, pe specializarea medicină internă.
„Medicii interniști sunt foarte puțini, nu am reușit să detașăm pe nimeni două săptămâni, pentru că trebuie să facem un deficit personal și la nivelul secției medicală 1, medicală 2, din blocul principal. Având în vedere că este și Centrul de Permanență în zonă, s-a considerat că Centrul de Permanență, fiind cu medici de familie, poate, în perioada în care zilele în care secția este închisă, să susțină activitatea de urgență, ulterior să fie transportat bolnavul către Botoșani dacă depășește competența”,
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
Singura soluție a fost rechemarea medicului de la Darabani din concediu, având în vedere că inițial el solicitase repaus de odihnă în perioada 18 – 29 septembrie 2023.
Pentru ca pe viitor să nu mai existe astfel de situații, conducerea Spitalului Mavromati încearcă să coopteze la Darabani rezidenți, atât pe specializarea pediatrie cât și pe medicină internă.
„În momentul în care se vor debloca posturile, clar că vom solicita scoaterea la concurs a acestor locuri, pentru că este o zonă în care persoanele din zona Darabani au nevoie de cadre medicale și de specialități”, a continuat Monica Adăscăliței.
În mod normal la Secția Darabani ar trebui să fie activi cel puțin patru medici pentru a fi asigurată și linia de gardă. Șefa de la Mavromati a solicitat și sprijinul autorităților locale pentru oferirea cazării și transportului pentru medici.
La Secția Exterioară Darabani sunt 20 de paturi, pe specializările pediatrie și medicină internă.
UPDATE: Managerul Spitalului Județean a transmis în urmă cu puține momente că personalul medical de la Darabani a fost rechemat la serviciu începând de mâine, 28 septembrie 2023. Și că în perioada mandatului său nu vor mai exista astfel de situații.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024