Au început să apară tot mai multe cazuri de internare.
Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi este aglomerat în această perioadă, începând să apară tot mai multe cazuri care au nevoie de internare. Deşi capacitatea spitalului a fost redusă cu aproximativ 40% pe perioada pandemiei de coronavirus, conform regulilor existente, medicii spun că toate locurile disponibile sunt ocupate.
Astfel, ajung la spital atât pacienţi cronici, în cazul cărora boala de care suferă a progresat şi au nevoie de tratament avansat, cum ar fi cei care suferă de insuficienţă renală cronică şi care au nevoie de dializă, dar şi pacienţi cu probleme acute.
„Suntem ocupaţi la capacitatea maximă de paturi după noile reguli şi conform normelor de distanţare. Diferenţa faţă de perioada anterioară este că acum pacienţii vin singuri. Dacă înainte de pandemie se duceau la spitale din Suceava, Botoşani, acum, pentru că unele spitale sunt închise sau pentru că nu reuşesc să comunice cu medicul lor curant, vin la noi direct. Din fericire, durata de spitalizare este redusă la minimul de siguranţă, în funcţie de fiecare caz în parte. Dacă în Clinica de Nefrologie în medie durata era de şapte-opt zile, acum pacienţii se externează cu aproximativ două-trei zile mai devreme“,
a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
În ultima gardă a ajuns un pensionar în vârstă de 84 de ani care a venit la Iaşi cu trenul tocmai din Tecuci, deoarece avea nevoie de o ajustare a tratamentului. Având în vedere că pacientul a venit de la distanţă mare şi avea nevoie de analize şi evaluări, acesta a fost internat, scrie Ziarul de Iași.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024