Salariaţii compartimentului juridic ai Spitalului Judeţean Mavromati sunt supraaglomeraţi de procese. Anul acesta, juriştii au în evidenţe peste 450 de procese. O parte dintre acestea sunt deja rezolvate, altele în derulare. Aproximativ 300 sunt pentru recuperarea sumelor cheltuite cu tratarea victimelor accidentelor sau a agresiunilor, de la autorii acestora.
Majoritatea persoanelor chemate să plătească au situaţii financiare dificile, iar unitatea spitalicească rar reuşeşte să obţină banii.
„Cei care au asigurare şi intră din cauza altcuiva în spital nu sunt ţinuţi să plătească iar banii pe care îi recuperăm, de obicei mai mult în cazul accidentelor rutiere, îi virăm Casei de Asigurări de Sănătate” a spus
Victor Niţu, juristul spitalului.
De asemenea, spitalul are 132 de litigii şi cu angajaţii care cheamă „la bară” spitalul pentru unele sporuri care nu le-au fost acordate din lipsa de fonduri a unităţii. Însă anul trecut salariaţii au fost cei acţionaţi în instanţă de către reprezentanţii spitalului după ce şi-au primit sporurile, iar Curtea de Conturi a constatat că în cazul a 31 de angajaţi a fost acordat ilegal sporul de calculator, iar 11 asistenţi de la Unitatea de Primire Urgenţe au primit spor de 15% pentru că lucrau la radiologie şi nu aveau studii de specialitate în domeniu.
În decursul anului 2012 Spitalul Judeţean a avut pe rol aproximativ 400 de procese din care peste 80 % au fost câştigate.
[[banner]]
CITEŞTE:
Proces de miliarde câştigat de „Mavromati” cu firmă privată executată silit