Potrivit conducerii Spitalului Județean deși, până acum au fost organizate concursuri pentru a fi ocupate posturile libere pe secții precum Oncologie, Chirurgie, Balneo fizioterapie la câteva dintre ele nu s-a înscris nici măcar un candidat.
”Este o problemă, noi așteptăm, căutăm rezidenți și am scos posturi la concurs. Am scos de exemplu pe Secția de Oncologie, dar nu s-a prezentat nimeni. Avem niște posturi care sunt scoase la concurs dar, nu s-au prezentat doritori”, a declarat
Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean Mavromati.
Managerul unității medicale spune că, motivele pentru care nu se prezintă eventuali candidați la concursuri sunt diverse. Unul dintre ele ar fi că tinerii rezidenți doresc să își înceapă viața în alt oraș, cu mai multe posibilități sau aleg să plece în altă țară.
”În primul rând sunt medici tineri care vor să înceapă viața în altă parte, sunt unii care vor să plece afară, sunt unii care au reușit să obțină o poziție în centrul universitar unde au studiat, sau unde fac rezidențiatul. Cei care vin acasă, sunt cei care sunt plecați de acasă. În principiu cu o excepție sau două cei care sunt medici în spital sunt oameni care în general provin din județul Botoșani”, a mai spus
Viorel Iliuță.
Dintre cele cinci posturi scoase la concurs, pentru secțiile Anestezie și Terapie Intensivă, Oncologie, Baleno fizioterapie, Chirurgie Plastică, Chirurgie Pediatrică și Rdiologie și Imagistică doar ultimul a fost ocupat.
(A.D.)
[[banner]]
CITEȘTE:
”Mavromati” face angajări, se caută medici în diferite specializări