Primarul Cosmin Andrei și viceprimarii Liviu Toma și Bogdan Buhăianu au inițiat un proiect de hotărâre care vizează acordarea unui sprijin financiar femeilor însărcinate pentru achitarea medicamentelor și serviciilor medicale.
Proiectul include și Regulamentul de acordare a acestor beneficii de asistență socială.
Practic, femeile însărcinate din municipiul Botoșani ar urma să primească un voucher în cuantum de 2.000 de lei. Sprijinul financiar este acordat cu scopul creșterii natalității și susținerii familiilor.
Fondurile necesare vor fi alocate de la bugetul local, prin bugetul Direcției de Asistență Socială Botoșani, în limita bugetului aprobat cu această destinație.
Proiectul de hotărâre a fost lansat în dezbatere publică și poate fi consultat pe site-ul Primăriei Botoșani, în Monitorul Oficial Local la punctul 3 secţiunea - Informare asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura primăriei.
Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris la Aparatul Consiliului Local, la sediul Primăriei, Piața Revoluţiei nr. 1, camera 104, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la proiectul de hotărâre, în termen de 10 de zile lucrătoare începând cu data publicării anunțului (4 mai 2023), în zilele de luni până joi între orele 8:00-16:00, respectiv vineri, în intervalul orar 8:00-14:00.
După perioada de consultare publică, proiectul de hotărâre va fi supus dezbaterii Consiliului Municipal Botoșani.
Voucherele se vor acorda pe suport electronic sub forma cardurilor securizate care se vor distribui prin intermediul Direcției de Asistență Socială Botoșani.
Cererile privind acordarea voucherului Materna Botoșani se vor depune la sediul Direcției Asistență Socială a Municipiului Botoșani, dar și în format electronic (prin completarea cererii tip al cărei model va fi disponibil atât la sediul Direcţiei de Asistență Socială Botoșani, cât şi pe site-urile Primăriei Botoșani şi al Direcţiei de Asistență Socială Botoșani – www.primariabt.ro; www.dasbotosani.ro), la adresa de e-mail comunicată pe site-ul Direcției Asistență Socială a Municipiului Botoșani.
Actele necesare sunt:
- cerere-tip
- copie după cartea de identitate a solicitantei
- certificat fiscal emis de către Direcția Impozite și Taxe Locale Botoșani prin care se atestă lipsa datoriilor la bugetul local
- adeverință eliberată de un medic ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii sau copie a ecografiei de confirmare a sarcinii incipiente, după caz
- la intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, se revine cu o nouă adeverință de la medicul ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii sau o copie a ecografiei morfologiei de sarcină trimestrul II, după caz.
În urma analizării cererii, solicitantului i se va comunica dacă cererea este aprobată/respinsă sau necesită completări. Solicitanții cu cereri aprobate primesc cardul însoțit de PIN-ul necesar pentru activare.
Alimentarea cardului se va face în două etape distincte, în funcție de anexarea la dosar a documentelor justificative, respectiv:
a) Prima etapă: 1000 de lei de solicitant pentru sprijin în perioada prenatală după săptămâna a 10-a de sarcină;
b) Etapa a II-a: 1000 de lei de solicitant pentru sprijin în perioada prenatală după săptămâna a 24-a de sarcină;
Fiecare gravidă beneficiază de câte 1000 lei pentru etapa I și 1000 lei pentru etapa II. În cazul sarcinilor gemelare, valoarea încărcată pe card nu se dublează.
În situația în care datoriile către bugetul local au fost eșalonate, este necesar să se depună și documentele doveditoare, respectiv: Decizie/Hotărâre judecătorească de eșalonare etc., grafic, ultima chitanță.
Solicitantele care doresc să acceseze etapa I a Programului vor depune documentele necesare în perioada cuprinsă între a 10-a și a 23-a săptămână de sarcină.
Beneficiarele admise în etapa I vor transmite documentele pentru accesarea etapei a- II-a, în perioada cuprinsă între a 24-a și a 30-a săptămână de sarcină.
“Prin proiectul lansat în dezbatere publică dorim să le sprijinim pe botoșănencele care se află într-o perioadă deosebită a vieții lor. Suntem preocupați de starea de sănătate a viitoarelor mame și a pruncilor care urmează să vină pe lume. Sperăm că acest proiect de hotărâre va întruni votul consilierilor municipali pentru ca demersul nostru să aibă finalitatea dorită”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile