Cererile pentru ajutoarele de minimis în vederea achiziţionării de animale de reproductie din rase pure si/sau hibride din specia porcine pot fi depuse la Direcţia Agricolă până pe 5 decembrie.
Mai sunt câteva zile în care beneficiarii schemei de ajutor pot depune documentaţia. Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Botoşani a transmis un comunicat de presă prvind detaliile pe care trebuie să le cunoască botoşănenii interesaţi de acest tip de ajutoare.
Redăm mai jos comunicatul de presă:
In Monitorul Oficial nr. 932/21.11.2016 s-a publicat H.G. nr. 852/2016 privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru achizitionarea de catre producatorii agricoli de animale de reproductie din rase pure si/sau hibride din specia porcine”, act normativ care urmareste ameliorarea valorii genetice a şeptelului de animale din România.
Beneficiarii schemei sunt:
a) crescători de porcine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
b) crescători de taurine/bubaline, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu personalitate juridică constituite conform legii.
Valoarea sprijinului financiar este de:
a) maximum 3000 lei/cap vieruş din rasă pură şi/sau hibrid;
b) maximum 1100 lei/cap scrofiţă din rasă pură;
c) maximum 600 lei/cap scrofiţă hibridă.
*) Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Criteriile de eligibilitate pentru achizitionarea de animale de reproductie din rase pure si/sau hibride din specia porcine sunt:
a) să deţină exploataţii de porcine înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, identificate şi înregistrate în RNE, până la data depunerii cererii;
b) se obligă prin angajament scris să menţină în exploataţie animalele de reproducţie din rase pure şi/sau hibride din specia porcine achiziţionate, pe o perioadă de minimum 3 ani, începând cu data la care sprijinul financiar a fost acordat;
c) să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 16 din Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
d) în cazul achiziţionării de vieruşi, să deţină un efectiv minim de 10 capete scroafe de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa sau de 50 capete scroafe de reproducţie din rase pure sau hibride.
*) animal de reproducţie de rasă pură din specia porcine - vieruş/scrofiţă ai cărui/cărei părinţi şi bunici sunt înscrişi/înregistraţi într-un registru genealogic al aceleiaşi rase şi care el/ea însuşi/însăşi este fie înscris/ă, fie înregistrat/ă sau îndeplineşte cerinţele pentru a fi înscris/ă în registrul genealogic, cu vârsta de maximum 6 luni şi o greutate corporală de minimum 80 kg la data achiziţiei acestora, cu excepţia raselor Bazna şi Mangaliţa, pentru care vârsta este de maximum 1 an şi greutatea corporală de minimum 80 kg la data achiziţiei acestora
*) animal de reproducţie hibrid din specia porcine - vieruş/scrofiţă rezultat/ă din încrucişarea de animale de rasă pură şi/sau hibride şi care este înscris/ă în registrul zootehnic, cu o greutate corporală de minimum 80 kg la data achiziţiei acestora.
Producatorii agricoli pot afla detalii privind documentele necesare accesarii schemei, precum si toate informatiile referitoare la procedura de derulare a acesteia de la Directia pentru Agricultura Judeteana Botosani. Beneficiarii care indeplinesc criteriile de eligibilitate pot depune cererile pana la data de 5 decembrie 2016 la sediul Directiei pentru Agricultura Judeteana Botosani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024