Prezentarea acțiunilor desfășurate de-a lungul anului 2017 de cadrele Inspectoratului Județean de Jandarmi s-a făcut într-un cadru extrem de oficial și select.
Pe lângă colonelul de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române din cadrul MAI, au fost invitați și au onorat cu prezența majoritatea dintre ei, șefii care sunt mai puțini vizibili în zona publică de la Botoșani.
Și anume:
Comisar șef doctor Doru Culicianu de la Centrul Medical Județean Botoșani din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), colonel Cristian Boicu de la Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale (care nu a onorat invitația), Viorel Porumb de la DIICOT Botoșani, comisar șef Valentin Ștefan de la Serviciul Județean Anticorupție, colonel Ionel Petrică Muntean de la Direcția Județeană a Serviciului Român de Informații, colonel Sorin Mărăndel de la Serviciul Județean de Protecție Internă, subcomisarul Constantin Țiței de la Biroul Județean de Imigrări Botoșani, comisarul șef Viorel Șerbănoiu de la Inspectoratul Județean de Jandarmi sau Cristian Amarandei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Nici unul dintre cei menționați nu a luat cuvântul la prezentarea bilanțului IJJ Botoșani.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024