În timp ce botoşănenii de rând sunt îngropaţi în râpa de la Cornişa, în apropierea zonei unde municipalitatea tot promite amenajarea unui parc de distracţii, oficialităţile şi-au procurat locuri de veci în cea mai circulată parte a Cimitirului Pacea. Deşi teoretic procedura de dobândire a unui spaţiu pentru mormânt ar trebui să fie aceeaşi pentru toţi, încet-încet în centrul cimitirului au mai încăput doar monumentele funerare ale oamenilor cu funcţii. Astfel, în apropierea Cimitirului Eroilor a ajuns să se creeze o adevărată alee a VIP-urilor. În acelaşi timp botoşănenii care nu au avut norocul să deţină cine ştie ce funcţii sunt trimişi între gunoaie şi femei care fac plajă.
Directorul Direcţiei Edilitare a Primăriei, loc de veci strălucitor lângă Cimitirul Eroilor
Actualul primar, foşti edili şefi, directori, patroni, oficialităţi guvernamentale, cu toţii şi-au găsit loc de veci în apropierea Cimitirului Eroilor. Mulţi dintre ei le au chiar la aleea principală, care astfel a devenit una a VIP-urilor.
Ca un făcut, aproape fiecare dintre aceştia şi-au dobândit spaţiile în perioada în care au ocupat funcţii publice, iar unele dintre acestea aveau legătură directă cu administrarea cimitirelor.
Corneliu Daniliuc, directorul direcţiei edilitare a Primăriei, tocmai şi-a construit o lucrare funerară impresionantă (foto stânga), strălucitoare la propriu şi la figurat, lipită chiar de Cimitirul Eroilor.
„Locul îl am de 20 de ani şi acum am făcut lucrarea. Ce, acum nici mormânt nu mai am voie să îmi iau?” a fost răspunsul dat de
şeful de la municipiu pe această temă. În urmă cu 20 de ani, teribilă coincidenţă, Corneliu Daniliuc era primar al Botoşanilor, funcţie pe care a ocupat-o de la câteva luni de după revoluţie şi până în 1992, când s-au organizat primele alegeri locale.
„Daniliuc şi l-a luat – şi eu am fost fraier, dar mi-am luat şi eu loc bun - , şi l-a luat când era primar. Şi el l-a luat, şi-a amenajat acolo, şi acum şi-a făcut o chestie formidabilă acolo, că am văzut şi eu, e aşa alb, rotund… El a vrut, că era primar”, ne-a spus
Gheorghe Pricopi, directorul SC Urban Serv SA.
Şeful Urban Serv, vecin şi el cu eroii
Aproape faţă în faţă cu Daniliuc şi-a găsit loc de veci nimeni altul decât directorul SC Urban Serv SA, adică societatea care administrează cimitirele oraşului.
Gheorghe Pricopi şi-a amenajat un mormânt paralel cu Cimitirul Eroilor, într-o zonă în care înainte erau copaci şi nu se făceau înhumări. Bineînţeles că locul şi l-a luat după ce a devenit şeful unităţii de salubrizare a oraşului. Nu şi l-a dorit atât el, cât soţia.
„Eu am 61 spre 62 de ani, jumătate din colegii mei de generaţie au murit. Eu nu mi-am făcut, eu de 20 şi ceva de ani, aproape 30 de ani mă ocup de cimitire, cu mici întreruperi, când am avut cu Teta, cu nu ştiu ce, dar în rest m-am ocupat de cimitire şi nu mi-am luat loc niciodată, mi-a fost… Nevastă-mea m-a bătut la cap: «băi ia, băi ia, băi ia. Se întâmplă ceva, ce crezi, că vine băiatul de la Bucureşti să îţi facă ţie mormânt la Botoşani?» Şi, ce să faci, trebuie să ne ocupăm de toate”, ne-a declarat
Gheorghe Pricopi. Acesta şi-a concesionat spaţiul în urmă cu doi-trei ani, l-a plătit o perioadă fără să facă vreo lucrare, după care a ridicat şi un monument funerar. Spre deosebire de alţi şefi din oraş, acesta a preferat însă să nu îşi treacă numele pe cruce, astfel încât, oficial, mormântul este unul… anonim.
Aglomeraţie de primari
Trei din cei patru primari în viaţă pe care Botoşaniul i-a avut după revoluţie, Corneliu Daniliuc, Dumitru Chiriacescu şi Cătălin Flutur, şi-au concesionat suprafeţe în aceeaşi zonă a Cimitirului Pacea.
Actualul edil şef este aproape vecin cu Corneliu Daniliuc, directorul pe care îl are în subordine. Apariţia criptei familiei acestuia a fost semnalată în prima jumătate a întâiului mandat de primar al lui Cătălin Flutur. Aceasta are patru locuri, două rezervate părinţilor, Constantin şi Dumitriţa, celelalte revenind lui Cătălin şi Gabrielei, numele acestora fiind de altfel inscripţionate pe monument. De cealaltă parte a „drumului” şi-a concesionat loc de odihnă veşnică Dumitru Chiriacescu, fost primar al municipiului în perioada 1992 – 1996 şi ulterior director al SC Eltrans SA, compania de transport public local a municipalităţii. Aici fostul edil şef are rezervat loc pentru el şi soţia Viorica.
Experţi guvernamentali, oameni de afaceri şi-un fost preşedinte de CJ
Nu doar oficialităţile de la municipiu au reuşit să îşi concesioneze locuri în acea zonă a cimitirului, ci şi altele, care teoretic nu îşi puteau exercita influenţa pentru dobândirea unor spaţii. Experţii guvernamentali Paul Popa şi Victor Poplauski, lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor încă de pe vremea în care PSD se afla la guvernare, au dobândit la rândul lor locuri de veci în apropierea Cimitirului Eroilor.
Nu la mare depărtare de ei şi-au amenajat morminte oameni de afaceri, precum Eugen Tudose, angajaţi din Primărie, cazul lui Petru Fostea şi a soţiei sale Doina, mulţi ani director al Şcolii 7, sau „fam. Nechita”. Prin zonă se regăsesc şi lucrări funerare unde au fost deja îngropaţi importanţi „businessmani”, cazurile lui Valerian Lungu şi Vasile Dutcă. Şi la Cimitirul Eternitatea se petrec astfel de lucruri, deşi la un nivel mai scăzut. Chiar la aleea principală are criptă familia Conţac a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean şi PSD Botoşani, acolo unde au fost deja îngropaţi părinţii acestuia şi unde sunt rezervate locuri pentru Constantin şi soţia sa Maria.
Sute de morminte goale
Toate aceste lucruri sunt posibile deoarece după revoluţie s-a permis concesionarea locurilor de veci oamenilor aflaţi în viaţă. Astfel, dacă înainte de 22 decembrie 1989 acest lucru nu prea era permis, după aceea botoşănenii ajunşi pe funcţii au putut să îşi exercite influenţa în dobândirea unor locuri centrale.
„Atunci a fost o avalanşă. Până la revoluţie locurile se dădeau la cei decedaţi, nu se dădeau la cei în viaţă. După revoluţie toată lumea avea drepturi şi a început să se dea locuri şi la cei în viaţă şi nici până acum nu s-a mai schimbat”, a afirmat
Gheorghe Pricopi.Astfel s-a ajuns ca anul trecut să se concesioneze în cele două cimitire circa 1.000 locuri de veci la persoanele aflate încă în viaţă. În acelaşi timp, înhumări s-au făcut în jur de 400 la Pacea şi 200 la Eternitatea, ceea ce înseamnă că
numărul locurilor date celor în viaţă este aproape dublu faţă de cele concesionate morţilor.
Copaci înlocuiţi cu cripte
Pe de altă parte, după cum se poate vedea şi în
fotografia alăturată, pentru a face loc unor VIP-uri s-au tăiat din copaci, s-au creat automat nişte locuri care bineînţeles că nu au revenit „muritorilor de rând”.
„N-am cunoştinţă de aşa ceva. Poate erau locuri date, urmând ca copacul să fie tăiat ulterior. Am şi la Eternitatea aşa, oameni au plătit locul şi spun: când tăiaţi copacul?” a menţionat
directorul general al SC Urban Serv SA. În alte locuri, tot la centru, se observă cum sunt dezafectate morminte, posibil ale unor persoane care nu mai au rude şi nu are cine să se îngrijească de ele, nefiind exclus ca în curând şi acestea să revină unor oameni din lumea bună.
„Muritorii de rând” trimişi în gârlă
Dacă în zona centrală se tot înmulţesc criptele de VIP-uri, botoşănenii fără funcţii publice şi care nici nu derulează cine ştie ce afaceri sunt trimişi pe Dealul Cornişa, în spatele bazei sportive „Victoria”, unde botoşănenii obişnuiesc să facă plajă.
Acolo s-a extins Cimitirul Pacea, iar anul trecut s-a montat un gard de 50.000 de lei care delimitează însă doar parţial cimitirul. Într-o anumită parte a extinderii mormintele se regăsesc efectiv la buza unei mici prăpastii, iar locul arată ca la… margine, cu mormane de gunoaie, de la lumânări şi până la coroane.
„Dacă vine un om şi cere un loc se duce în gârlă şi ia la rând unde sunt locuri. Am făcut acolo alei şi ia un loc acolo. Dacă vine un VIP se schimbă lucrurile”, recunoaşte
Gheorghe Pricopi. Şeful cimitirelor nu poate nega evidenţa că VIP-urile îşi găsesc locuri în centru, iar ceilalţi sunt trimişi în gârlă, însă susţine că majoritatea celor din prima categorie şi-au concesionat locurile cu mulţi ani în urmă, înainte de a ocupa actualele posturi.
„Aşa este de când lumea şi pământul, nu schimb eu, nu schimbi tu şi n-o să schimbe nimeni asta”, ne-a spus
Stelian Gavril, şeful formaţiei cimitire din cadrul SC Urban Serv SA.
Afaceri cu locuri de veci
Deşi teoretic este imposibil, practic există o adevărată piaţă a locurilor de veci. Orice om care doreşte să dobândească un astfel de spaţiu o poate face doar printr-o concesiune de 7, 15, 25 şi 40 de ani, printr-un contract semnat cu „Urban Serv”. Cu alte cuvinte, lui i se închiriază o suprafaţă pentru o anumită perioadă de timp. În ciuda acestui lucru nu puţine sunt anunţurile de genul
„vând locuri de veci”, deşi cel care a concesionat locurile nu are ce să vândă pentru că nu este proprietar. S-a găsit însă o „portiţă” legislativă.
„El se leagă de lucrarea funerară, pe aia o vinde, bunul dobândit de el, vin cu un deviz de lucrări”, ne-a explicat
Stelian Gavril. Astfel, pe hârtie obiectul vânzării-cumpărării o constituie cripta, însă, în realitate, miza este locul de veci pentru care cumpărătorul trebuie să semneze apoi contract de reconcesionare cu „Urban Serv”, cu plata aferentă a concesiunii. Astfel, deşi el cumpără o criptă, aceasta îi dă dreptul să primească şi pământul de sub aceasta. La Administraţia Cimitirelor de la „Pacea” există de altfel expuse şi declaraţiile notariale pe care trebuie să le completeze vânzătorul şi cumpărătorul în astfel de cazuri.
„Subsemnatul (…) vă rog să-mi aprobaţi reconcesionarea a… loc/locuri, pentru o perioadă de… ani deoarece am dobândit (moştenire, cedare, cumpărare) lucrarea funerară compusă din…”, scrie într-un formular standard.
Cimitirele merg în pierdere
În ciuda avalanşei de concesionări, din care nu tocmai puţine aparţin unor VIP-uri, cimitirele din Botoşani merg în pierdere. Astfel, în primele patru luni din acest an, veniturile s-au ridicat la 130.650 de lei, iar cheltuielile la 163.798 de lei, ceea ce înseamnă un
minus de 33.148 lei, care extrapolat la un întreg an duce la peste un miliard de lei vechi. Şi aceasta deşi numai pentru un singur loc concesiunea variază, în funcţie de zonă, de la 39 – 79 de lei pentru şapte ani, la 223 – 445 de lei pentru 40 de ani. În afara extinderii din gârlă, aproape tot restul Cimitirului Pacea este însă încadrat însă în zona A, la cele mai mari tarife.
„Câte probleme îmi creează mie cimitirul, care îmi aduce sute de milioane, nu îmi creează alte activităţi care îmi aduc miliarde”, a precizat
Gheorghe Pricopi. Acesta susţine că primeşte des telefoane cu reclamaţii, mai ales seara, în care i se reproşează lucruri precum că este cosită iarbă sau sunt hârtii.
Sergiu BĂLĂŞCĂU