Andrei Dumitraş (24 de ani) este idolatrizat în comuna Pomârla, judeţul Botoşani, localitatea în care s-a născut. Dovada? Locuitorii au fost de acord cu iniţiativa primarului Dumitru Chelariu, care doreşte să boteze cu numele fundaşului de la Ceahlăul Piatra Neamţ noul stadion care se construieşte în localitate, scrie Libertatea.
Primăria din comuna botoşăneană Pomârla construieşte un stadion ultramodern, cu nocturnă, instalaţie de irigare a gazonului şi o tribună cu 1.200 de locuri. Arena va primi numele lui Andrei Dumitraş, fundaşul Ceahlăului Piatra Neamţ, care s-a născut aici. “
După ce terminăm tot stadionul voi înainta proiectul în consiliul local şi vom vota schimbarea numelui în „Stadionul Andrei Dumitraş”, a declarat
primarul Dumitru Chelariu.
Acesta a continuat: “
Tot în aceeaşi ceremonie îl vom declara pe Andrei şi cetăţean de onoare al Pomârlei”. “
Este un gest frumos. Le-am spus că e prea mult, dar am acceptat şi sunt foarte onorat pentru această intenţie”, a reacţionat
Andrei Dumitraş aflând vestea despre stadionul care a costat peste 1 milion de lei. Fundaşul a debutat la 11 ani în Liga a IV-a, la FC Nord Star Pomârla, echipă pentru care a jucat şi tatăl său, care a murit pe când el avea doar 2 ani. Ulterior a trecut pe la Laminorul Roman, de unde s-a transferat, în 2010, la Ceahlăul, actuala lui formaţie. În toamna anului trecut, Dumitraş a jucat la Steaua, pentru care a marcat un gol în opt meciuri, înainte de a fi cedat la Piatra Neamţ.
CITEŞTE:
Fotbalist de la Steaua, la deszăpezit în Botoşani – GALERIE FOTO