Botoşănenii şi echipa merită un complex sportiv modern, este de părere primarul municipiului Botoșani.
Cosmin Andrei, primarul municipiului, a anunţat că va solicita votul consilierilor municipali pentru alocarea a 150.000 de lei în vederea realizării unei Documentaţii de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) pentru Stadionul Municipal, având destinaţia complex sportiv.
„La Stadion ne dorim o investiţie, dar să păstrăm ceea ce avem astăzi bun, mă refer la instalaţia de nocturnă, care încă nu a fost amortizată, gazonul cu instalaţia de încălzire şi reabilitarea vestiarelor. De aceea facem DALI şi nu demolăm tot. Păstrăm ce avem bun şi putem lucra pe etape, modificând pe rând peluzele, tribunele şi construind alte imobile care să aibă destinaţia în acord cu complexul sportiv, clădiri care pot fi închiriate sau pot fi folosite de administraţia publică pentru încurajarea fenomenului sportiv.
S-au realizat stadioane la Craiova, în Bucureşti, chiar şi în alte localităţi unde nu sunt echipe care activează în primul eşalon fotbalistic din România. Credem că botoşănenii şi echipa merită un complex sportiv modern. Mai fac un apel la toate forţele politice să sprijine acest demers, Nu este un unul care îmi aparţine, este al botoşănenilor”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșaniului
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșăneancă moartă în casa cuprinsă de flăcări, vecinii au dat alarma
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Gabriela Erdic
Jan 19, 2025
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile