STADIUL lucrărilor de la Palatul Administrativ: Monitorizăm cu mare atenție FOTO & VIDEO

Lucrările de reparații curente determinate de uzură a tencuielilor exterioare la fațadele clădirii, respectiv treptele și podestele clădirii Palatului Administrativ din Botoșani sunt în toi.

 

Începute pe 2 august 2023, lucrările de reparații vor finalizate până la sfărșitul acestui an.

 

Perioada de implementare a proiectului este de 5 luni, garanția oferită de antreprenor este de 60 de luni, iar până acum, stadiul fizic realizat este de 35%.

 

 

”Monitorizăm cu mare atenție evoluția lucrărilor. Împreună cu dl subprefect Tiberiu Manolache și cu reprezentanții constructorului planificăm periodic următoarele etape de realizare tehnică, pentru că ne-am dorit să nu perturbăm funcționarea instituțiilor care-și desfășoară activitatea în Palatul Administrativ și să nu obstrucționăm accesul cetățenilor la serviciile publice.

Lucrările au început pe 2 august 2023 și au fost deja finalizate lucrările de refacere a fațadei posterioare, iar acum se lucrează la fațada lateral-dreapta, la fațada principală și la treptele și podestele clădirii Palatului Administrativ.”

Sorin Cornilă, prefect

 

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code