Circa 7.700 de firme au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2018, cu 6,5% mai puţine decât în perioada similară a anului 2017.
Cele mai multe s-au înregistrat în Bucureşti (1514), Bihor (521) şi Timiş (412), potrivit datelor publicate de Registrul Comerţului.
În schimb, la polul opus, cu cele mai puţine insolvenţe noi în 2018 au fost judeţele Covasna (44), Sălaj (48) şi Botoşani (51).
Deși numeric județul nostru stă bine, raportat la numărul total al companiilor, dar mai ales ținând cont de anvergura firmelor care au intrat în insolvență, în realitate 2018 a fost un an nefast pentru economia botoșăneană din acest punct de vedere.
Două dintre cele mai mari societăți comerciale de construcții botoșănene, SC Tehnic Asist SRL și SC Victor Construct SRL, care în alte timpuri se băteau între ele la licitații, au intrat amândouă în insolvență.
Ceea ce s-a întâmplat la Botoșani reflectă însă situația din întreaga țară pentru că, la nivel național cele mai multe insolvenţe noi au apărut în comerţ (2.428), construcţii (1.184) şi industria prelucrătoare (916).
În perioada 2016 - 2018 numărul companiilor care au intrat în insolvenţă s-a stabilizat la 8.000 -8.500 de firme, reducându-se la jumătate faţă de 2008, când erau 16.500 de companii în insolvenţă şi la o treime faţă de 2013, când erau 24.000 de companii în insolvenţă.
INSTALEAZĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024