Standul ar urma să fie deschis în incinta
Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) cu scopul de a fi controlate aparatele de tarifat din taxiuri. Până acum acest lucru era făcut pe teren, anume în
Cătămărăști Deal.
”Normativele impun verificarea în laborator, nu se mai poate face pe o porțiune de șosea, etalonat între ghilimele, adică măsurat pe doi km de șosea, la Cătămărăști, verificarea fiind făcută dus și întors ca să se vadă eroarea, dacă apar diferențe între ce indică aparatul și cât este șoseaua”, a declarat
Vasile Trofinov, director executiv SJML.
Instituția ar avea disponibil un spațiu dar și suma aferentă pentru deschiderea standului însă problema ar fi la o suprafață de teren pentru calea de acces și care ar urma să fie cedată spre folosință de către Primărie, prin Consiliul Local.
”Trebuie amenajat la subsol un spațiu care este cu destinație garaj, acum se pretează dar trebuie adaptat și montat standul. Aparatura o avem, s-au achiziționat centralizat la nivel de București pentru toată țara. Încă nu am montat pentru că s-a făcut licitație pentru proiectare. Cu proiectul mai stăm să vedem și soluția cu accesul, dacă o să fie binevoitori consilierii să ne dea în administrare cu titlu gratuit”, a adăugat directorul
SJML.
Vasile Trofinov a fost în audiență la
viceprimarul Cosmin Andrei pentru a-i prezenta situația.
”
Ni s-a solicitat transferul unei suprafețe, situație pe care am înaintat-o colegilor de la patrimoniu, iar dacă vom primi un aviz favorabil pentru acest lucru înaintămpropunerea către Consiliul Local care va adopta sau nu o hotărâre în acest sens”, a declarat
Cosmin Andrei.
Viceprimarul a promis că va încerca să urgenteze lucrurile pentru ca proiectul de hotărâre să intre în ședința din 27 noiembrie 2014.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Nu-i chiar ușor să fii director : Instituția fără siglă de la Botoșani, șeful tras de ureche de prefect - FOTOGALERIE