Autoritățile au anunțat în urmă cu puțin timp noi măsuri în lupta cu coronavirusul.
Ministrul MAI Marcel Vela a făcut la ora 14:00 primele declarații afirmând că încă de sâmbătă seară s-au luat o serie de măsuri. El a făcut un apel la calm și solidaritate și a precizat totodată că situația este sub control.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat câteva decizii. Spre exemplu, se aprobă instituirea izolării la domiciliu pentru toate persoanele care intră în România începând de astăzi, ora 21:00, din țări unde sunt confirmate cel puțin 500 de persoane
"Situația este sub control tocmai pentru că am luat măsuri din timp. O decizie importantă luată ieri a fost cu privire la limitarea unor lucruri pe care până acum am evitat să le luăm. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat câteva decizii. Spre exemplu, se aprobă instituirea izolării la domiciliu pentru toate persoanele care intră în România începând de astăzi, ora 21:00, din țări unde sunt confirmate cel puțin 500 de persoane”,
Marcel Vela, ministrul de Interne
Altă decizie se referă la obligația ITM-urilor de a verifica modul de implementare a măsurilor impuse privind decalarea programului de lucru în vederea reducerii riscului de contaminare.
De asemenea, se suspendă până la 31 martie 2020 organizarea și desfășurarea târgurilor de autoturisme.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile