Toți cei patru tineri implicați în incidentul de la Barajul Stânca Costești au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Unul dintre angajați a fost scos inconștient din căminul de apă. Potrivit medicului șef al UPU-SMURD, Ramona Guraliuc, tânărul este stabil din punct de vedere hemodinamic.
dr Ramona Guraliuc, medic șef UPU-SMURD
„Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru o victimă care se găsea în stare de inconștiență, secundar unei intoxicații accidentale cu monoxid de carbon, produsă prin manipularea unei pompe de apă. Pacientul este în aceste momente stabil din punct de vedere hemodinamic.”
De asemenea și celelalte persoane au ajuns la UPU, fiind stabilizate.
dr Ramona Guraliuc, medic șef UPU-SMURD
„La locul accidentului au fost declarate patru astfel de victime, toate sunt stabilizate și sunt în curs de adresare către Serviciul de Urgență al Spitalului Județean Mavromati cu ambulanțe de tip B și echipaje de prim ajutor”
Cele patru persoane vor fi supuse mai multor investigații medicale de specialitate.
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile