Mica obște a Mănăstirii Știubieni din Botoșani l-a avut duminică oaspete pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit în Duminica a treia din Postul Mare Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Mănăstirea „Sfânta Treime” - Știubieni, din județul Botoșani. La final, părintele stareț Melchisedec Sandu a fost hirotesit întru arhimandrit.
IPS Teofan a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul slujbei monahul Siluan Siminica fiind hirotonit întru ierodiacon, aceasta fiind prima hirotonie săvârșită în acest așezământ monahal.
De asemenea, părintele Melchisedec Sandu, starețul Mănăstirii Știubieni, a fost hirotesit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan întru arhimandrit, după ce Sfântul Sinod al Bisericii noastre a aprobat ridicarea lui în această slujire.
Potrivit Ziarul Lumina, în cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a explicat ce înseamnă a fi „om al Crucii”:
„În mijlocul postului și în inima vieții noastre Biserica așază Sfânta și Dumnezeiasca Cruce. Pentru a înțelege această așezare a Sfintei Cruci în centrul ființei noastre, Domnul Hristos, în Evanghelia de astăzi, a mărturisit zicând: «Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie». (…) Omul cu adevărat liber este omul Crucii. Acei oameni, acei creștini care se leapădă de ei înșiși, adică de voința lor, de mândriile lor, toți aceștia sunt cei care au o viață de Cruce, poartă crucea, urmează pe Domnul Hristos, și, prin aceasta, devin oamenii cei mai liberi de pe pământ. Oamenii cu viață de cruce Îl recunosc pe Domnul Dumnezeu ca Stăpânul vieții lor, precum rostim în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: «Doamne și Stăpânul vieții mele». Omul cu viață de cruce este omul stăpân peste patimi. Deși și el este atras de trup, încearcă să-l domine pe acesta, arătând că este om liber. Omul cu viață de cruce dorește să aibă și el toate cele de trebuință pentru casa sa, dar știe că este nevoie de milostenie pentru cei săraci și atunci spune: «Nu banul îmi poruncește mie, ci eu poruncesc banului și pot să fac cu acesta și milostenie»”.
Mănăstirea Știubieni a început să fie ridicată în anul 1996, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea păstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Ctitorii așezământului monahal sunt Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și familia Mihai şi Ana Dămii. Mănăstirea este construită pe un deal înconjurat de culturi de cereale. De aici, spre est şi sud-est, se deschide o frumoasă priveliște, cu localitățile Săveni, Petricani şi Ştiubieni în vale, iar dincolo de ele, dealuri întinse acoperite de păşuni, fâneţe şi culturi cerealiere.
(Foto: Ziarul Lumina)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024