Început de lună cu start la înscrierile copiilor botoşăneni în clasele pregătitoare sau pentru primul an în învăţământul primar. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a declarat că toţi şcolarii vor avea un loc în unităţile de învăţământ din municipiu şi nu numai iar la întrebările părinţilor a fost la dispoziţie un număr gratuit de telefon la care aceştia să găsească răspunsuri.
Tel Verde, 0800816231, la care toţi cei interesaţi pot suna și obține toate informațiile de care au nevoie pentru înscrierea în învățământul primar sau cadre didactice şi inspectori şcolari. Acestea sunt cele două variante spre care pot opta părinţii care încă mai au nelămuriri cu privire la sesiunea de înscrieri. De asemenea, pe final de săptămână va fi organizată şi acţiunea Ziua Porţilor Deschise. „
Nu cred că vor fi probleme, avem şi un telefon verde, avem inspectori şi profesori care sunt la dispoziţia părinţilor şi aşa cum v-am anunţat la sfârşitul săptămânii, mai exact sâmbătă, în fiecare şcoală unde vor funcţiona clase pregătitoare va fi Ziua Porţilor Deschise, zi în care părinţii sau persoane doritoare să vadă cum funcţionează aceste clase pregătitoare, să vadă spaţiile în care vor funcţiona, vor putea să se edifice”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector şcolar general. Şefa educaţiei botoşănene a mai afirmat că este sigură că nu vor fi înregistrate probleme cu viitori elevi care să nu aibă loc în anumite clase din şcolile botoşănene.
CITEŞTE:
Ziua Porţilor Deschise pentru viitorii elevi de la clasa 0