Una dintre stațiile pentru taximetre din municipiul Botoșani care nu este foarte folosită la acest moment, urmează să fie mutată.
Municipalitatea are obligativitatea de a asigura taxiurilor stații special amenajate pentru preluarea clienților.
Taximetriștii nu sunt obligați să staționeze în toate aceste locuri ce le sunt destinate și pot opta pentru a-și petrece timpul de așteptare în zone unde fluxul de oameni este mai ridicat.
Și astfel, unele stații din oraș rămân libere, uneori chiar 24/24. Este și cazul celei din bariera Curtești, imediat după sensul giratoriu și care, dacă ar fi fost ocupată, îngreuna circulația rutieră din zonă.
„Am luat decizia mutării unei stații de taxi de pe strada Bucovina în imediata vecinătate a sensului giratoriu Bucovina – Viilor, lângă Colegiul Economic din cauza traficului deficitar, determinat de această stație care are un număr de patru locuri și care nu este o stație foarte folosită”,
Cosmin Andrei, președintele comisiei de sistematizare a circulației
Se analizează oportunitatea mutării acestei stații de taxi în interiorul cartierului ANL Bucovina însă numai cu condiția să nu existe un disconfort pentru cetățenii care locuiesc în zonă și care dețin autoturisme.
„Ținând cont de distanța mică până la cea mai apropiată stație care este în parcarea de pe strada Bucovina din fața complexului comercial și de interesul cu precădere a cetățenilor din ANL Bucovina pentru a folosi aceste taxiuri, am luat decizia reamplasării stației în cartierul ANL Bucovina, aproape de stradă, astfel încât să nu provocăm un disconfort și să nu lăsăm cetățenii fără locuri de parcare”,
Cosmin Andrei, președintele comisiei de sistematizare a circulației
În municipiul Botoșani sunt în jur de 400 de taximetre.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile