Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu vor efectua o serie de acţiuni de control la mai multe societăţi comerciale, companii de stat sau staţii ale Căilor Ferate Române. Acţiunea se va încadra în „Luna Curăţeniei”, care a fost stabilită pentru perioada 1-30 aprilie a anului în curs. „
În baza ordinului prefectului emis prin care este declarată perioada 1-30 aprilie „Luna Curăţeniei”, în urma circularelor primite de la Comisariatul General privind verificarea modului de salubrizare a curselor de apă, căilor de comunicaţie, a staţiilor CFR, vom demara acţiuni la toate aceste unităţi administrativ teritoriale, societăţi comerciale, companii de stat”, a declarat
Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu. Campania are ca scop principal o curăţenie generală de primăvară coordonată de Instituţia Prefectului, cu sprijinul instituţiilor deconcentrate, a autorităţilor locale dar şi a cetăţenilor.