Liderii sindicali din invatamant sustin ca au castigat procesele intentate in decursul anului precedent intrucat nu a fost respectata legislatia referioare la majorarea salariile in invatamant cu 50%.
Cea mai mai reusita din ultimele doua decenii din sistemul educational s-a produs in decursul acestei saptamani, cand cele doua sindicate din invatamantul botosanean, respectiv Liga Sindicatelor din Invatamant si Sindicatul Invatamantului Preuniversitar, au castigat in instanta procesele care se refereau la majorarea cu 50% a salariului profesorilor.
"
Tribunalul Botosani a dat castig de cauza in vreo 40 de dosare, care s-au pronuntat pana acum, pentru marirea salariului personalului din invatamant cu 50%. Urmeaza sa se produca toate caile de atac, sa vedem daca vor fi contestatii, si daca hotararile judecatoresti vor ramane definitive, vom solicita punerea in plata a acelor hotarari judecatoresti, insemnand diferenta de 33%, incepand din octombrie 2008, pana astazi", a declarat
Liviu Axinte, presedinte Liga Sindicatelor din Inavatamant.
Sarbatoresc reusita si membrii Sindicatului Invatamantul Preuniversitar, care sustin ca este cel mai mare trimf din ultimii 20 de ani.
"
Am castigat toate procesele care au avut drept cauza marirea salariului personalului din invatamant cu 50% a salariului personalului din invatamant de la 1 octombrie 2008. Vreau sa le transmit guvernantilor ca trebuie suplimentat bugetul pentru educatie. Este cel mai mare triumf al nostru din ultimii douazeci de ani", a spus
Maria Tiprigan, lider Sindicatul Invatamantului Preuniversitar.
In prezent, hotararile date de instantele de judecate urmeaza a fi investite cu titlu executoriu in vederea punerii lor in aplicare.
Insa, avand in vedere ca Ministerul Educatiei a solicitat restrangerea activitatii si reducerea cheltuielilor din sistem, ramane de vazut cat va dura bucuria cadrelor didactice.