Nouă mame care se află în concediu maternal au fost depistate că au realizat venituri salariale pe o perioadă de trei luni de zile în care au beneficiat şi de indemnizaţie pentru creşterea copilului. Neregulile au fost depistate în urma unor verificări a dosarelor de acordare a acestor indemnizaţii dar şi în urma unui protocol încheiat între Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale şi Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice.
Potrivit directorului AJPS Sebastian Tocariu, în cazul în care se va constata că botoşănencele aflate în concediu maternal au realizat şi venituri, indemnizaţia
pentru creşterea copilului va fi sistată, iar ele vor fi nevoite să restituie sumele de care au beneficiat în perioada în care au şi lucrat.
„Le suspendăm dreptul pentru a evita producerea de debite, am făcut deja adrese şi le chemăm la noi pentru lămuriri a situaţiei şi dacă banii respectivi au venit în urma unor activităţi în perioada de concediu ce creştere a copilului, ar trebui să le imputăm banii din indemnizaţie. Dacă au fost doar nişte restanţe plătite pentru perioadele anterioare naşterii, atunci este în regulă”, a declarat
Sebastian Tocariu, director executiv AJPS. Şeful acestei instituţii a afirmat că, respectivele mămici provin atât din municipiu cât şi din judeţ şi sunt încadrate atât la cuantumul fix de acordare a indemnizaţiei de 600 de lei cât şi la cel calculat în proporţie de 80% din media veniturilor de ultimele 12 luni lucrate în câmpul muncii. „
Noi am stabilit un protocol de colaborare cu cei de la Direcţia de Finanţe, am transmis toată lista cu mămicile aflate la noi în plată, ei au verificat după CNP şi pe care le-au depistat cu venituri în perioada cerută de noi, ne-au transmis”, a mai adăugat
Sebastian Tocariu. Astfel de verificări în baza de date sunt efectuate o dată la trei luni de zile, în atare condiţii, perioada în care mămicile ar cumulat indemnizaţia pentru creşterea copilului cu salariul ar putea fi mai mare. În plată, la nivel judeţean sunt înregistrate aproximativ 3.000 de botoşănence care se află în concediu pentru creşterea copilului.