Statul schimbă meniul elevilor în acest an.
De anul acesta elevii vor avea în meniu: pere, prune, morcovi, păstârnac şi ţelină, pe lângă mere, lapte şi corn. În plus, vor primi şi biscuiţi sau covrigi.
După ce Uniunea Europeană a recomandat mai multe vitamine în hrana copiilor, Ministerul Agriculturii a pregătit o lista mai bogată ca până acum. Intenţiile sunt bune, rămâne de văzut cum vor fi şi aplicate, mai ales că şcoală a început deja, dar consiliile judeţene nu au organizat încă licitaţiile pentru alimente.
Ceapa nu a fost trecută pe noua lista, din motive lesne de înţeles, dar păstârnacul şi ţelina sunt cele mai controversate alimente din noul program. Chiar dacă sunt sănătoase, părinţii cred că elevii se vor strâmbă când vor primi aceste legume.
Pe parcursul unei săptămâni, copiii ar urma să primească două porţii de fructe sau legume, două porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi produse de panificaţie în fiecare zi. Fructele şi legumele vin însoţite de biscuiţi sau covrigi uscaţi, iar cele de lactate, de cornuri sau batoane.
Daniel Botănoiu, secretar de stat Ministerul Agriculturii: “Noi am spus că trebuie să promovăm şi să stimulăm produsele de calitate din fermele româneşti. Sunt aproape de şcoli, deci pot fi livrate astfel încât copiii să beneficieze. Am gândit acet program, astfel încât fermierii din România să aibă acces la acest program.”
Producătorii sunt interesaţi să livreze marfă în şcoli, dar cer Ministerului să pună la punct un sistem care să îi scape de intermediarii care cumpără ieftin de la ei şi vând şcolilor de 3-4 ori mai scump.
Cornel Ditescu, producător de fructe: “Livrăm pentru şcoli, dar prin intermediari. Erau persoane care aveau contracte şi veneau şi luau de la noi. Însemna un preţ mai mic, ceea ce pe noi ne dezavantaja.”
Consiliile judeţene sunt responsabile să organizeze licitaţiile pentru produsele care vor ajunge în şcoli. Chiar dacă şcoala a început deja, este puţin probabil că elevii să primească alimente în următoarea luna. (Sursa: Pro Tv)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024