Avocatul Poporului a emis o Recomandare către Directorul Penitenciarului Botoșani, în care solicită luarea măsurilor legale în privința condițiilor de detenție din Penitenciar, în urma unei anchete efectuate după primirea unei petiții din partea unui deținut.
Respectiva persoană lipsită de libertate s-a plâns de condițiile de cazare necorespunzătoare din Penitenciarul Botoșani, precum și de faptul că în perioada detenției s-a îmbolnăvit de TBC și ulcer, pentru care a fost operat de două ori. Ca urmare, Avocatul Poporului a recomandat Directorului Penitenciarului Botoșani să ia toate măsurile legale în ceea ce privește:
1. supraaglomerarea din camera în care era cazat deținutul (26 de persoane într-o cameră de 55,44 mp, astfel că se asigurau 2,13 mp/persoană);
2. numărul insuficient de dușuri raportat la numărul de persoane private de liberate și amplasarea dușurilor astfel încât să se evite deplasarea deținuților prin aer liber pentru efectuarea dușului;
3. posibilitatea amenajării unei săli de mese;
4. continuarea eforturilor în vederea angajării cu contract individual de muncă a unui medic, generalist, stomatolog și asistenți medical, având în vedere numărul persoanelor private de libertate și gradul de adresabilitate al acestora;
5. identificarea fondurilor necesare pentru asigurarea medicamentelor prescrise persoanelor private de libertate;
6. măsuri suplimentare pentru achiziționarea de saltele, deratizarea și dezinsecția Secției E 7, motivat de faptul că, deși se efectuau constant deratizări și dezinsecții, persoanele private de libertate au reclamat prezența dăunătoarelor.
Recomandarea emisă de către Avocatul Poporului directorului Penitenciarului Botoșani poate fi consultată pe site-ul www.avp.ro , la secțiunea 'Recomandari'.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile