Începând din 2010, Ștefan Bănică sărbătorește femeia prin muzică, adică prin concertele sale acustice de excepție. Iar în acest an, celebrul artist va fi în mijlocul botoșănenilor.
Ștefan Bănică va ajunge la Botoșani cu al său concert acustic pe 6 martie, la ora 19:00, la Sala Polivalentă.
Concertul „Te iubesc, femeie” va avea loc cu participarea extraordinară a orchestrei simfonice a Filarmonicii ”George Enescu” manageriată de Mirel Manea.
Artistul a transmis un mesaj botoșănenilor, aducând aprecieri orchestrei de la Botoșani.
Ștefan Bănică, artist.
„Mă bucur tare mult să vă anunț că pe 6 martie vom concerta la Sala Polivalentă din Botoșani. Suntem cu concertul acustic simfonic Te iubesc, femeie. Este pentru prima dată când concertul nostru acustic în vârstă de 14 ani capătă această valență datorită Orchestrei Simfonice George Enescu din Botoșani și, datorită lor, cântecele mele vor căpăta o altă dimensiune. Acest concert este dedicat în mod special doamnelor și domnișoarelor, dar nu numai. Vă așteptăm în număr cât mai mare și sper să ne revedem cât mai curând.”
Dacă vrei să petreci o seară cu adevărat specială, vino împreună cu cei dragi la concertul acustic-simfonic Ștefan Bănică “Te iubesc, femeie!”
Prețurile biletelor sunt cuprinse între 63 și 190 de lei și pot fi cumpărate de pe iabilet.ro
Pe 8 martie, Ștefan Bănică va concerta în Chișinău, la Palatul Național “Nicolae Sulac”.
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Da la infirmier la antreprenor de centru de recuperare medicală de top din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile