Răfuielile și vendetele din Parlament au fost subiect de dispută în conducerea Camerei Deputaților, după ce deputatul Adrian Solomon (PSD) i-a spus deputatei Cristina Prună (USR) ”Nu sunteţi cel mai prost preşedinte de şedinţă, sunteţi cea mai slabă preşedintă de şedinţă, pregătită. Cea mai slab pregătită”.
Potrivit stiripesurse.ro, când i s-a atras atenția să-și ceară scuze, social-democratul a afirmat „Îmi cer scuze că am ajuns să fim atât de slabi, încât să ne conducă doamna Prună”.
Deputata a depus o sesizare legată de comportamentul colegului ei și de aici a pornit o nouă dispută.
În ședința din 14 aprilie a Biroului Permanent a Camerei Deputaților, reprezentanții PSD au spus că sancționarea acestor afirmații reprezintă început de poliție politică și ar putea împinge social-democrații să procedeze și ei ca atunci când parlamentarii USR erau în opoziție.
Din stenograma ședinței reiese că a luat cuvântul și fostul ministru botoșănean al Muncii.
Iată punctul de vedere exprimat de deputatul Marius Budăi:
Domnul președinte, senzația mea este - și din start vreau să spun, condamn orice fel de derapaj în dialog și nu cred că prin ceea ce am făcut până acum și în mandatul trecut și în ieșirile publice și până acum am demonstrat altfel - însă am impresia că ne transformăm în poliție politică.
Le aduc aminte colegilor de la USR, cu toată simpatia, că anul trecut, din 'hoți', din... ne-au făcut în mandatul trecut varză pe noi pesediștii. Nu le-am... Niciodată, absolut niciodată, nu le-am pus pumnul în gură - nu la propriu, bineînțeles, ci la figurat - din punct de vedere al comunicării.
Dacă vreți ca de săptămâna viitoare să venim cu toții în tricouri și cu boxe în plenul Camerei Deputaților, dacă vreți ca de săptămâna viitoare să reluăm exact, dar exact aceleași proceduri pe care colegii noștri de la USR le-au avut în mandatul trecut și să strigăm și noi 'hoții' și tot ce au strigat dumnealor în mandatul trecut, haideți să dăm drumul la astfel de lucruri.
Eu am mai avut o intervenție în Biroul Permanent, fără microfon, acum vreau s-o fac cu microfon, când am spus că noi înșine, prin exemplul nostru, putem, putem și suntem în stare, că suntem oameni aici destul de luminați la cap, să aducem un comportament civilizat atât în ieșirile noastre în presă cât și în plen.
Dacă noi am trecut printr-un mandat în care plăcuța suedeză a fost legitimată de la cel mai înalt nivel din statul român ca și opinie publică și acum dintr-odată vrem să ștergem ca și cum nu s-a întâmplat nimic, mai...
Toate vorbele lasă urme!
Haideți să dăm o dovadă de înțelepciune, să nu ajungem să ne transformăm în poliție politică!
Asta este solicitarea mea și v-o fac cu toată seriozitatea și onestitatea”.
Ulterior a luat cuvântul și Cristina Prună (USR - foto în centru), care a anunțat că, atât timp cât cel care a jignit-o nu și-a cerut scuze, nu renunță la sesizare, care va fi trimisă la comisia juridică.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024