Într-o atmosferă sfâşietoare, imposibil aproape de redat în cuvinte, stewardesa din Botoşani moartă departe de casă a fost înmormântată duminică la amiază, la Cimitirul Pacea.
Andreea Hăisan a fost repatriată sâmbătă, iar părinţii săi au ţinut să precizeze că toate costurile transportului din Germania până în oraşul natal au fost suportate de Etihad Airways, compania din Emiratele Arabe Unite pentru care lucra botoşăneanca. Aceasta deoarece Teatrul Mihai Eminescu organizase o acţiune publică de strângere de fonduri pentru aducerea tinerei acasă, la mijloc fiind vorba de o neînţelegere.
De altfel, uriaşa firmă cu sediul în Abu Dhabi şi-a trimis un reprezentant la înmormântare. La slujbă au luat parte mai multe colege de-ale Andreei, care au izbucnit în lacrimi când au ajuns în camera mortuară unde era depus sicriul. Unele au venit îmbrăcate chiar în costumele de stewardese. Nu au lipsit prieteni din Botoşani, foşti colegi de facultate, angajaţi ai teatrului, cu toţii muţi de durere.
Andreea Hăisan locuia în Abu Dhabi, unde a şi fost operată, însă fusese transferată pentru tratament la un spital din Koln – Germania, unde a încetat din viaţă.
De altfel, părinţii au ţinut să menţioneze că Etihad Airways a susţinut şi costurile spitalizărilor şi că fata lor, care s-a stins în urma unei afecţiuni incurabile, avea 26 de ani şi nu 28, aşa cum făcuse public conducerea teatrului.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024