Știrea zilei
Un funcționar de la Casa de Asigurări s-a aruncat în gol din apartamentul în care se mutase de puțină vreme

Bărbatul lucra de mai mulți ani în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoșani, la compartimentul decontări și servicii.

Sinucidere la doar 46 de ani 

 

A murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 23 iulie 2022, după ce s-a aruncat dintr-o locuință aflată într-un ansamblu rezidențial construit pe Pietonalul Unirii. Acolo se mutase recent după ce s-a separat de soția care a rămas în apartamentul pe care l-au ocupat împreună, în altă zonă a orașului.

 

Nu mai fusese la serviciu, fiind în concediu medical. Și oricum, înainte de a apela la gestul extrem, colegii săi susțin că nimic nu anunța că are astfel de gânduri. Era mereu jovial și nu lăsa să se întrevadă suferința cauzată de un divorț iminent de partenera sa de viață, care este medic de profesie.

 

Vestea morții sale a stârnit o undă de șoc în instituție, în condițiile în care nu era știut ca o persoană cu probleme medicale, iar pe cele personale le-a ținut pentru sine.

 

”Colegii încă sunt șocați de ceea ce s-a întâmplat, nu ne vine să credem”, a spus unul dintre cei cu care a fost coleg fostul angajat al CAS Botoșani.

 

Ar fi lăsat bilet de adio

 

Avea 46 de ani și era tatăl unui copil, iar suferința sa ar fi fost cauzată tocmai de separarea de minor. Înainte de a se arunca de la etaj ar fi lăsat un bilet de adio prin care și-ar fi justificat gestul.

 

Trupul său a fost găsit în parcarea de lângă ansamblul de blocuri de lângă Muzeul Județean de mai mulți trecători. Avea puls, iar o tânără ar fi încercat chiar să îi facă respirație gură la gură și să-l resusciteze.

 

S-a sunat la 112 fiind solicitat ajutor medical, însă echipajele ajunse acolo nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

 

Fostul funcționar de la Casa de Asigurări de Sănătate a fost deja înmormântat. Ieșean la origine, se mutase la Botoșani, unde s-a căsătorit. A fost preluat de membrii familiei sale și îngropat într-un cimitir din Iași.

 

Colegii de la Botoșani îi deplâng plecarea prematură și susțin că dispariția sa din colectiv reprezintă o pierdere pentru sistem.

 

loading...
loading...
Actor de 34 de ani găsit fără suflare în propria locuință, anchetatorii iau în calcul ipoteza unei sinucideri
Sinuciderea polițistului din Botoșani lângă teiul lui Eminescu rămâne învăluită în mister
Farmacistă de la Spitalul „Mavromati” găsită moartă în apartament: Cristina a lăsat în urmă o mare de durere

 

 

Animalul care se află în toate comunele din județul Botoșani și este pe cale de DISPARIȚIE: Va fi numai piesă de muzeu
Mediul rural botoșănean (și nu numai) nu va mai prezenta aceeași imagine care exista mai ales în vremea copilăriei celor care își petreceau vacanțele la bunici, în anii dinaintea revoluției din 1989.
Peste 1.000 de botoșăneni de lângă oraș imploră pentru program la robinet! O dispeceră de la „Apă” îi păcălește că primarul e vinovat: Oameni buni, cui trebuie să fac eu plângere?VIDEO
De aproximativ două luni prefectul primește pe birou o avalanșă de sesizări din partea unor botoșăneni care deși sunt abonați ai Nova Apaserv nu beneficiază de apă decât sporadic.În cazul în care problema nu-și găsește rezolvare oamenii susțin că vin să protesteze în oraș, în fața Prefecturii, Consiliului Județean sau companiei de apă și canalizare.
EXPLOZIE a numărului de pașapoarte eliberate anul acesta, de frica războiului: A crescut de trei ori numărul solicitărilor
În ultimul deceniu este pentru prima oară când adresabilitatea la acest serviciu public a crescut atât de mult.Iar avalanșa de oameni a fost cauzată de războiul de la granițele României.
SCANDAL de la cel mai scump loc de parcare din Botoșani! Adjudecat de o femeie care nu l-a plătit niciodată
Prețul de licitație pentru concesionarea respectivului loc de parcare a dărâmat toate recordurile, iar femeia care a licitat a devenit „vedetă” inclusiv la posturile naționale de televiziune.
ZVONURI la Botoșani cu închiderea școlilor pentru economii la energie: Ei își măresc salariile și elevii intră în online?
Mai multe cadre didactice le-ar fi telefonat părinților pentru a-i pregăti pentru o eventuală revenire la sistemul de învățământ online.Iar motivul pentru care s-ar lua decizia de închidere a școlilor ar fi prețurile la energie.
Plângeri la Poliție după altercații și comenzi false între taximetriști și Bolt: Dau tot felul de curse, cât mai departe - FOTO
Apariția în municipiul reședință de județ a unor servicii alternative de transport persoane s-a lăsat cu șicane.
Premiu de 1000 de euro pentru artistul din Botoșani care a devenit agricultor ”șef de promoție”: A fost dificil, dar și frumos! FOTO
Multă muncă, dar și pasiune! Seriozitate împletită cu un simț al bunei organizări, dar mai ales capacitatea tânărului de a pune în ordine orele, zilele, anii care aveau să îi asigure succesul.
Sute de credincioși la sfințirea Bisericii din curtea Spitalului de Copii, slujbă oficiată de doi mitropoliți și un sobor de preoți - FOTO & VIDEO
Astăzi a avut loc slujba de sfințire și de binecuvântare a lucrărilor interioare și exterioare ale Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii. La evenimentul religios au luat parte oficialități și sute de credincioși.
Verginel Gireadă în direct: Îmi spuneau că sunt tractorist, astăzi un tractorist câștigă mai bine decât un inginer / Toți cei care critică își prind urechile dacă îi duc pe un tractor cu GPSVIDEO
Invitat la ”Botoșăneanul TV”, primarul comunei Mihai Eminescu a vorbit fără opreliști de trecutul său profesional. Aflat la al treilea mandat de șef al administrației de la Ipotești și având la activ și patru ani ca deputat, Verginel Gireadă a subliniat că nu are ce să ascundă din cariera sa.
Șefii de la centru anunță scenarii negre – CUM va fi iarna la Modern Calor, compania orașului care are nevoie de gaz pentru furnizarea căldurii
Mii de botoșăneni așteaptă să își încălzească locuințele cu agentul termic furnizat în sistem centralizat de SC Modern Calor SA, compania Consiliului Local Botoșani.Furnizarea căldurii ar urma probabil să înceapă la jumătatea lunii viitoare, după ce se vor înregistra trei nopți consecutive cu temperaturi mai mici de 10 grade.  
„Iarba nebună” consumată de șoferi botoșăneni, la volan: Este cu adevărat cutremurător ce se întâmplă
Zeci de șoferi botoșăneni au fost surprinși în trafic conducând sub influența unor substanțe interzise.Cei mai mulți erau drogați cu canabis, dar au existat și probe pozitive la cocaină.
Salvamari soț și soție INTERZIȘI la Cornișa, unul este încă angajat al complexului: Avem o restricție pentru domniiVIDEO
Cei doi botoșăneni au lucrat împreună în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv (PRATS) Cornișa timp de aproximativ trei ani. Soția și-a înaintat demisia din cauza programului pe care l-a considerat infernal, iar soțul are încă această calitate de angajat.
Partidul cu sediu abia deschis în centrul orașului a rămas fără toți membrii, filiala a fost radiată, s-a închis și contul bancar: Ne-am dat cu toții demisia
La nici 11 de luni de când a început treaba la filiala județeană a Alianței Pentru Patrie (APP), președintele interimar Răzvan Rotaru a părăsit partidul înființat de Codrin Ștefănescu și girat de Liviu Dragnea. Și nu a făcut-o singur, ci alături de foștii colegi de vază de la PSD și de toți cei 700 de membri din întregul județ.
E gata documentația! Primăria aproape de demolarea garajelor, apar peste 100 de locuri de parcare, zone de recreere și un loc de joacă – FOTO
Documentația tehnică pentru modificarea aspectului urban din imediata vecinătate a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” a fost publicată pe pagina web a Primăriei Botoșani și se află în dezbatere publică.
Tricolor zdrențuit & oficialități ignorate pentru băiatul de casă al PSD-ului - Gafele începutului de an școlar la colegiile cu pretenții - VIDEO & GALERIE FOTO
Festivitățile de deschidere a anului școlar au devenit tradiție în România și sunt așteptate cu emoție de elevi, părinți și cadre didactice.De la an la an seamănă izbitor din punct de vedere al desfășurării, fiind respectat un tipar organizatoric care se repetă la fiecare început de toamnă.
Începe școala: Instructorii auto trag un semnal cu trecerile de pietoni și promit că NU blochează traficul în orele de trafic
Începând de luni, 5 septembrie 2022, elevii se întorc în bănci motiv pentru care și traficul va fi mult mai aglomerat de acum pe străzile municipiului Botoșani și nu numai. Fapt care necesită mai multă atenție din partea conducătorilor auto, dar și a pietonilor.
ASTĂZI: Școlile din Botoșani se deschid pentru 60.000 de elevi! Pentru prima dată când anul de învățământ începe atât de devreme
Anul școlar 2022 – 2023 este unul plin de schimbări radicale, sistemul educațional fiind reformat de actuala conducere a Ministerului Educației care îl are în frunte pe Sorin Cîmpeanu. Modificările au fost aplicate și în urma dezbaterilor care au avut loc în teritoriu cu personalul didactic.
Spălătorie închisă de Nova Apaserv după ce a fost găsită cu branșament ilegal: Patronul nu a plătit apa niciodată – FOTOGALERIE
Serviciul Antifraudă și Control din cadrul SC Nova Apaserv SA continuă seria verificărilor în rândul marilor consumatori de apă, care nu-și achită contravaloarea serviciilor consumate.
Era să vină, dar nu mai vine - Haos la conducerea Inspectoratului Școlar înainte de începerea școlii, Ada Macovei trecută iar „pe linie moartă”
Situația de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a căpătat nuanțe politico-telenoveliste în ceea ce privește postul de inspector școlar general. A fost o luptă incredibilă de culise pentru că oficial, sistemul educațional nu este nicicum politizat. Și într-un final există se pare și un câștigător.
Clădire dărâmată într-un nor de praf lângă o școală, se pregătesc locuri de parcare – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost de fapt două imobile alipite, ambele fiind transformate acum în bucăți de moloz și pietre.
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Nu vreau să fac niciun fel de comentariu, dar dacă minimul e de 50 de puncte și ei fac 15 puncte? Măcar să schițeze de bun simț, pentru comisia aia, trei prostii sau din aducere aminte. Au lăsat foaia goală. Și cu acea ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
5.0469 lei
CHF
Francul elveţian
5.1652 lei
GBP
Lira sterlină
5.6367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4963 lei
XAU
Gramul de aur
270.7253 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1728 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6857 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
14.9 o C
Dorohoi
15.0 o C
Bucecea
13.9 o C
Darabani
15.1 o C
Saveni
16.0 o C
Ştefăneşti
20.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.