Știrea zilei
Contabilii și-au sărbătorit ziua cu un tort pe măsură, ”doamna de fier a contabilității” premiată de trei ori – VIDEO & GALERIE FOTO 

Oamenii cu cifrele și calculele din economia românească au fost sărbătoriți miercuri în toată țara, inclusiv la Botoșani, acolo unde a fost marcată Ziua Națională a Contabilului Român (ZNCR). 

Șefa CECCAR a primit cele mai importante premii 


Filiala Botoșani a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a organizat la Hotel Belvedere cea de-a XVIII-a ediție a manifestării. 


Peste 50 de profesioniști din domeniu au participat la premierea celor mai buni dintre cei buni, pe baza rezultatelor obținute anul precedent. 


Clasamentele au fost dominate chiar de noul președinte al CECCAR Botoșani. Eugenia Dăscălescu a ocupat primul loc atât la categoria ”expert contabil”, cât și la ”societăți de expertiză contabilă” prin SC Procontab SRL. De asemenea, o altă companie pe care o conduce, SC Dasconta Gold SRL, s-a situat pe locul 9 în al doilea top menționat. 


Cum a fost amfitrionul manifestării, în momentele multiplei premieri, în fața asistenței a venit expertul contabil Mihai Olteanu pentru a-i înmâna diploma ori angajate de la cele două firme pentru a primi distincțiile. 

 

”Am fost acolo unde a fost nevoie de noi”

 


De altfel, Eugenia Dăscălescu, supranumită de unul dintre invitați ”doamna de fier a contabilității” a subliniat că, ”acest trofeu este al tuturor colegilor mei, cărora le mulțumesc”.


”Am auzit cândva un gând al unui coleg: «fără energie electrică și fără contabil nu poate funcționa nimic». După ce am trecut în ultimii doi ani, înclin să cred că avea foarte mare dreptate. Trebuie să fim mândri de profesia noastră. În pandemie, în criză, în război, în orice, noi am fost cei care am pus în practică strategiile financiare de criză, legile date de urgență, hotărârile administratorilor de firme speriați de șocurile economice și sociale. Vă spun cu certitudine și cred că sunteți de acord cu mine, că am fost acolo unde a fost nevoie de noi”, 


Eugenia Dăscălescu, președinte CECCAR Botoșani.

 

Oficialitățile au concluzionat că fără contabili nu se poate


Înainte de premiere, șefa CECCAR a invitat oficialitățile să ia cuvântul, fără să facă vreo nominalizare. Cum prefectul a lipsit, prima alocuțiune a aparținut Doinei Federovici, președintele Consiliului Județean, după care s-au adresat pe rând contabililor: deputatul Costel Șoptică, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Daniela Lozneanu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, Valeriu Iftime, senatorul Cristian Achiței și directorul Direcției Județene de Statistică, Valentin Popa. 


La unison, au apreciat că fără contabili nu ar exista practic viață economică, Valeriu Iftime precizând însă că în primul rând trebuie să existe ingineri care să creeze pentru ca apoi contabilii să aibă ce socoti. 


Acțiunea a cuprins și un panel de discuții cu tema ”Business reloaded. Rolul profesionistului contabil în asigurarea rezilienței afacerilor”, la care au luat cuvântul Viorel Alexandru, fostul președinte al CECCAR Botoșani, Mitrucă Pușcașu, director Unicredit Bank Botoșani, și Mihaela Diaconu, care a vorbit despre platforma de resurse contabile pe care a creat-o alături de alte trei antreprenoare. Și cum ziua a fost una de sărbătoare, totul s-a încheiat cu un tort generos cu mesajul: ”ZNCR la mulți ani 2022”, la care s-a ciocnit o cupă de șampanie. 

 


Topul societăților de expertiză contabilă

 

firme expertiza contabila

 


Topul experților contabili 

 

 

top experti contabili

 


Topul societăților de contabilitate 

 

societati de contabilitate

 


Topul contabililor autorizați 
 

contabili autorizati

 

loading...
loading...
O femeie expert contabil, cea mai premiată din Botoșani: a plecat acasă cu o mulțime de trofee în zi de mare sărbătoare - TOPUL & GALERIE FOTO
EXCLUSIV: Șeful CJ premiat după ce l-a dat afară de la ”Mavromati” pe președintele CECCAR - CINE l-a înlocuit

 

 

Animalul care se află în toate comunele din județul Botoșani și este pe cale de DISPARIȚIE: Va fi numai piesă de muzeu
Mediul rural botoșănean (și nu numai) nu va mai prezenta aceeași imagine care exista mai ales în vremea copilăriei celor care își petreceau vacanțele la bunici, în anii dinaintea revoluției din 1989.
Peste 1.000 de botoșăneni de lângă oraș imploră pentru program la robinet! O dispeceră de la „Apă” îi păcălește că primarul e vinovat: Oameni buni, cui trebuie să fac eu plângere?VIDEO
De aproximativ două luni prefectul primește pe birou o avalanșă de sesizări din partea unor botoșăneni care deși sunt abonați ai Nova Apaserv nu beneficiază de apă decât sporadic.În cazul în care problema nu-și găsește rezolvare oamenii susțin că vin să protesteze în oraș, în fața Prefecturii, Consiliului Județean sau companiei de apă și canalizare.
EXPLOZIE a numărului de pașapoarte eliberate anul acesta, de frica războiului: A crescut de trei ori numărul solicitărilor
În ultimul deceniu este pentru prima oară când adresabilitatea la acest serviciu public a crescut atât de mult.Iar avalanșa de oameni a fost cauzată de războiul de la granițele României.
SCANDAL de la cel mai scump loc de parcare din Botoșani! Adjudecat de o femeie care nu l-a plătit niciodată
Prețul de licitație pentru concesionarea respectivului loc de parcare a dărâmat toate recordurile, iar femeia care a licitat a devenit „vedetă” inclusiv la posturile naționale de televiziune.
ZVONURI la Botoșani cu închiderea școlilor pentru economii la energie: Ei își măresc salariile și elevii intră în online?
Mai multe cadre didactice le-ar fi telefonat părinților pentru a-i pregăti pentru o eventuală revenire la sistemul de învățământ online.Iar motivul pentru care s-ar lua decizia de închidere a școlilor ar fi prețurile la energie.
Plângeri la Poliție după altercații și comenzi false între taximetriști și Bolt: Dau tot felul de curse, cât mai departe - FOTO
Apariția în municipiul reședință de județ a unor servicii alternative de transport persoane s-a lăsat cu șicane.
Premiu de 1000 de euro pentru artistul din Botoșani care a devenit agricultor ”șef de promoție”: A fost dificil, dar și frumos! FOTO
Multă muncă, dar și pasiune! Seriozitate împletită cu un simț al bunei organizări, dar mai ales capacitatea tânărului de a pune în ordine orele, zilele, anii care aveau să îi asigure succesul.
Sute de credincioși la sfințirea Bisericii din curtea Spitalului de Copii, slujbă oficiată de doi mitropoliți și un sobor de preoți - FOTO & VIDEO
Astăzi a avut loc slujba de sfințire și de binecuvântare a lucrărilor interioare și exterioare ale Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii. La evenimentul religios au luat parte oficialități și sute de credincioși.
Verginel Gireadă în direct: Îmi spuneau că sunt tractorist, astăzi un tractorist câștigă mai bine decât un inginer / Toți cei care critică își prind urechile dacă îi duc pe un tractor cu GPSVIDEO
Invitat la ”Botoșăneanul TV”, primarul comunei Mihai Eminescu a vorbit fără opreliști de trecutul său profesional. Aflat la al treilea mandat de șef al administrației de la Ipotești și având la activ și patru ani ca deputat, Verginel Gireadă a subliniat că nu are ce să ascundă din cariera sa.
Șefii de la centru anunță scenarii negre – CUM va fi iarna la Modern Calor, compania orașului care are nevoie de gaz pentru furnizarea căldurii
Mii de botoșăneni așteaptă să își încălzească locuințele cu agentul termic furnizat în sistem centralizat de SC Modern Calor SA, compania Consiliului Local Botoșani.Furnizarea căldurii ar urma probabil să înceapă la jumătatea lunii viitoare, după ce se vor înregistra trei nopți consecutive cu temperaturi mai mici de 10 grade.  
„Iarba nebună” consumată de șoferi botoșăneni, la volan: Este cu adevărat cutremurător ce se întâmplă
Zeci de șoferi botoșăneni au fost surprinși în trafic conducând sub influența unor substanțe interzise.Cei mai mulți erau drogați cu canabis, dar au existat și probe pozitive la cocaină.
Salvamari soț și soție INTERZIȘI la Cornișa, unul este încă angajat al complexului: Avem o restricție pentru domniiVIDEO
Cei doi botoșăneni au lucrat împreună în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv (PRATS) Cornișa timp de aproximativ trei ani. Soția și-a înaintat demisia din cauza programului pe care l-a considerat infernal, iar soțul are încă această calitate de angajat.
Partidul cu sediu abia deschis în centrul orașului a rămas fără toți membrii, filiala a fost radiată, s-a închis și contul bancar: Ne-am dat cu toții demisia
La nici 11 de luni de când a început treaba la filiala județeană a Alianței Pentru Patrie (APP), președintele interimar Răzvan Rotaru a părăsit partidul înființat de Codrin Ștefănescu și girat de Liviu Dragnea. Și nu a făcut-o singur, ci alături de foștii colegi de vază de la PSD și de toți cei 700 de membri din întregul județ.
E gata documentația! Primăria aproape de demolarea garajelor, apar peste 100 de locuri de parcare, zone de recreere și un loc de joacă – FOTO
Documentația tehnică pentru modificarea aspectului urban din imediata vecinătate a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” a fost publicată pe pagina web a Primăriei Botoșani și se află în dezbatere publică.
Tricolor zdrențuit & oficialități ignorate pentru băiatul de casă al PSD-ului - Gafele începutului de an școlar la colegiile cu pretenții - VIDEO & GALERIE FOTO
Festivitățile de deschidere a anului școlar au devenit tradiție în România și sunt așteptate cu emoție de elevi, părinți și cadre didactice.De la an la an seamănă izbitor din punct de vedere al desfășurării, fiind respectat un tipar organizatoric care se repetă la fiecare început de toamnă.
Începe școala: Instructorii auto trag un semnal cu trecerile de pietoni și promit că NU blochează traficul în orele de trafic
Începând de luni, 5 septembrie 2022, elevii se întorc în bănci motiv pentru care și traficul va fi mult mai aglomerat de acum pe străzile municipiului Botoșani și nu numai. Fapt care necesită mai multă atenție din partea conducătorilor auto, dar și a pietonilor.
ASTĂZI: Școlile din Botoșani se deschid pentru 60.000 de elevi! Pentru prima dată când anul de învățământ începe atât de devreme
Anul școlar 2022 – 2023 este unul plin de schimbări radicale, sistemul educațional fiind reformat de actuala conducere a Ministerului Educației care îl are în frunte pe Sorin Cîmpeanu. Modificările au fost aplicate și în urma dezbaterilor care au avut loc în teritoriu cu personalul didactic.
Spălătorie închisă de Nova Apaserv după ce a fost găsită cu branșament ilegal: Patronul nu a plătit apa niciodată – FOTOGALERIE
Serviciul Antifraudă și Control din cadrul SC Nova Apaserv SA continuă seria verificărilor în rândul marilor consumatori de apă, care nu-și achită contravaloarea serviciilor consumate.
Era să vină, dar nu mai vine - Haos la conducerea Inspectoratului Școlar înainte de începerea școlii, Ada Macovei trecută iar „pe linie moartă”
Situația de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a căpătat nuanțe politico-telenoveliste în ceea ce privește postul de inspector școlar general. A fost o luptă incredibilă de culise pentru că oficial, sistemul educațional nu este nicicum politizat. Și într-un final există se pare și un câștigător.
Clădire dărâmată într-un nor de praf lângă o școală, se pregătesc locuri de parcare – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost de fapt două imobile alipite, ambele fiind transformate acum în bucăți de moloz și pietre.
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Nu vreau să fac niciun fel de comentariu, dar dacă minimul e de 50 de puncte și ei fac 15 puncte? Măcar să schițeze de bun simț, pentru comisia aia, trei prostii sau din aducere aminte. Au lăsat foaia goală. Și cu acea ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
5.0469 lei
CHF
Francul elveţian
5.1652 lei
GBP
Lira sterlină
5.6367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4963 lei
XAU
Gramul de aur
270.7253 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1728 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6857 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.6 o C
Dorohoi
17.4 o C
Bucecea
17.5 o C
Darabani
16.8 o C
Saveni
17.7 o C
Ştefăneşti
23.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.