Știrea zilei
Cu experiență de peste 20 de ani: CINE este noul subprefect al Botoșaniului: Este o funcție cu responsabilitate foarte mare

Începând cu data de vineri, 12 iunie 2020, printr-o Hotărâre de Guvern, Botoșaniul are doi subprefecți. Învestirea celui de-al doilea, în persoana Laurei Cronț, a avut loc într-un cadru restrâns, sâmbătă, 14 iunie. Un nume nou, de altfel, printre persoanele cu funcții de conducere de la Botoșani.

Cine este Laura Cronț ?

 

Laura Cronț vine din domeniul financiar. A fost consilier juridic peste 20 de ani la Administrația Județeană a Finanțelor Botoșani (AJFP) punctul de lucru Dorohoi, locul său natal. În dimineața zilei de miercuri, 17 iunie 2020, am găsit-o în biroul său de la parterul Instituției Prefectului.

 

„Sunt din Dorohoi, am 47 de ani și sunt fost angajat, momentan suspendat, având în vedere noua funcție,  la Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani”,

Laura Cronț, subprefectul județului

 

Cum a ajuns subprefect

 

Noul subprefect are sprijinul PNL Botoșani, la învestire fiind prezenți de altfel mai mulți liberali, în frunte cu președintele partidului, Costel Șoptică. Laura Cronț susține că a acceptat această funcție  considerând faptul că a acumulat un bagaj mare de cunoștințe în instituția publică în care a lucrat până acum și ca atare experiența o va ajuta să-și ducă la îndeplinire sarcinile.

 

 

 

„Propuneri au fost. Fiecare, cred, are o ezitare și avem emoții și ne gândim foarte bine în momentul în care ni se pune o astfel de întrebare, pentru că este o funcție cu responsabilitate foarte mare, dar având în vedere cunoștințele pe care le-am avut într-o instituție publică, am considerat că experiența mea este …”

Laura Cronț, subprefectul județului

 

Și dacă tot veni vorba despre sarcini, noul subprefect aștepta miercuri să fie finalizată fișa postului. Și asta pentru că, având în vedere contextul epidemiologic actual, dar și faptul că Botoșaniul are doi subprefecți, sarcinile de lucru vor fi împărțite.

 

Fiind din Dorohoi, Laura Cronț ne-a declarat că face naveta zilnic în municipiul Botoșani cu mașina personală.

 

Noul subprefect al județului completează, astfel, echipa care reprezintă Guvernul Orban în teritoriu, alături de prefectul Dan Nechifor și subprefectul Rodica Zelincă.

 

loading...
Al doilea subprefect al județului a depus azi jurământul de învestire, cu asistență liberală – FOTO&VIDEO

 

Mai există așa ceva: Un director la stat a renunțat la o leafă de peste 3.000 de euro ca să meargă în privat
Într-o perioadă în care locurile de muncă scoase la concurs de instituții adună uneori și peste zece candidați pentru un singur post, există cel puțin un caz în care un bugetar, care pe deasupra mai ocupa și funcția de director, a demisionat pentru a se angaja în privat.
Peste 30.000 de euro încasați de spital din testele la cerere, zeci de botoșăneni depistați cu COVID înainte de a pleca în concediu
Începând cu data de 16 iunie 2020 la Spitalul Județean Mavromati au început să se facă teste contra cost pentru depistarea noului coronavirus. Botoșănenii care solicită acest lucru trebuie să aibă însă un motiv întemeiat.
Botoșănenii și purtatul măștii: Unii pe față, alții pe mână, polițiștii (încă) mai așteaptă cu amenzile – GALERIE FOTO
În mare parte, botoșănenii par să se supună hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), prin care se instituie purtarea obligatorie a măștii în mai multe zone din municipiul Botoșani.
Apă fără presiune de o lună: În plină pandemie și pe caniculă mai mulți oameni din centru se spală la lighean
De aproape o lună mai mulți cetățeni care locuiesc în Centrul Vechi trăiesc un veritabil coșmar când vine vorba de apa curentă. Pe temperaturi caniculare oamenii nu își pot utiliza centralele pentru apă caldă și nici mașinile de spălat. Iar motivul este lipsa presiunii apei.
Lupta cu pandemia de COVID: Cadre medicale nevoite să stea și 12 ore în combinezoane, unele au leșinat – FOTOGALERIE
Sistemul medical românesc cu greu face față unui număr foarte mare de cazuri de COVID-19, iar asta o spun și specialiștii. Cadrele medicale sunt din ce în ce mai epuizate, iar unele au fost luate chiar și cu ambulanța.
Zeci de avocați din Baroul Botoșani intrați în șomaj, 4.000 de lei lunar de la stat
Probabil că nu există domeniu de activitate în România care să nu fi fost afectat de pandemie. Răspândirea coronavirusului a modificat substanțial și activitatea instanțelor, iar unii avocați, nu tocmai puțini la număr, aproape că au rămas fără venituri curente.
Botoșani 2020: drum din ”capitala județului” reparat cu tractorul cu lamă ca la deszăpezire – VIDEO & GALERIE FOTO
Ceea ce poate părea de neimaginat pentru locuitorii altor municipii reședință, dar chiar și pentru botoșănenii care locuiesc în zona centrală a urbei, este însă o realitate pentru zeci de oameni care stau la capătul orașului. Iar realitatea este cât se poate de crudă.  
A picat varianta McDonald’s: Se pregătește mutarea unui magazin în fostul Lidl - FOTOGALERIE
Încă de anul trecut în municipiul reședință de județ circula o serie de informații neoficiale privitoare la construcția în Botoșani a unui restaurant McDonald’s, într-un spațiu în care funcționa atunci supermarketul Lidl. Se pare însă totul a rămas doar la stadiu de zvon, iar această  investiție nu se va concretiza. Cel puțin nu în spațiul amintit.
Tineri cu care ne mândrim! Băiat din Botoșani, al doilea promovat pe țară la Academia Forțelor Terestre, a învățat singur în pandemie - FOTOGALERIE
„Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an că eu voi da admitere doar pe 3 locuri în toată țara, nu aș fi crezut niciodată, dar mi-am demonstrat, în fiecare seară de învățat, fiecare dimineață de alergat, că sunt tot mai aproape de propriul ideal. Prin muncă, suportul familiei și ajutorul lui Dumnezeu am reușit. Sper ca prin acest lucru am demonstrat faptul că indiferent de unde provii, de statutul tău social, poți să reușești tot ce ți-ai propus, important este să țintești cât mai sus și să muncești cât mai mult”.
Loading...
Al doilea hipermarket Kaufland este aproape gata, se știe data deschiderii – GALERIE FOTO
Dacă pentru orice autoritate a statului încadrarea în termenul contractual pentru realizarea unei investiții a devenit o raritate, în privat ritmul construcțiilor este incomparabil. Iar ultima dovadă este ceea ce se întâmplă cu al doilea hipermarket Kaufland din Botoșani.
Panică printre clienții unui magazin: tânăra din casă depistată cu Covid-19, membrii familiei își văd în continuare de vânzări
O îmbolnăvire cu Covid-19 a unei femei dintr-un sat botoșănean, venită după două morți ale poate celor mai cunoscuți oameni ai comunei, a provocat spaimă în satul Buzeni, din comuna Bălușeni.
Încă un candidat schimbat la Primăria Botoșani, se pregătește o prezentare surpriză
În mai puțin de două săptămâni numărăm deja al treilea partid parlamentar care își schimbă candidatul la Primăria Botoșani. După Alianța Liberalilor și Democraților și Pro România, a sosit și rândul Partidului Mișcarea Populară să recurgă la o asemenea manevră.
Cornișa, între pandemie și oportuniști! Încă o vară fără restaurante, un singur afacerist a dat drumul la lucrări, deschiderea în… 2021!
Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa continuă să aibă parte de ghinionul de la naștere. Un proiect extrem de complex care a fost finalizat cu mult peste termenul inițial. Un parc de agrement unic în Moldova ce nu poate lăsa în urmă seria semieșecurilor.
Legea carantinării intră ASTĂZI în vigoare! Internări cu Poliția pentru botoșănenii care refuză, DSP-ul se pregătește pentru valul 2
Amânată în Parlament în două rânduri, Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 634 și își produce efectele începând de astăzi, 21 iulie 2020.
Loading...
Când sistemul te vrea (mai) sănătos: Copilul diagnosticat cu ”boala micilor genii”, pe care statul îl pedepsește pentru că se străduiește prea mult – FOTO & VIDEO
Aproape necunoscut, diagnosticul stârnește în societatea românească reacții bizare uneori, agresive alteori. Iar prin atitudine, prin reacție, prin respingere sau neimplicare, societatea se păstrează deseori pe o treaptă superioară față de acești copii care duc pe umeri crucea grea a unei boli incurabile.
Evacuare cu scandal în Centrul Istoric! A fost chemată Brigada Mobilă Bacău, executorul judecătoresc amenințat cu toporul – GALERIE FOTO & VIDEO
Dimineața zilei de joi, 16 iulie 2020. Ora 10:30.În municipiul Botoșani, zona Centrului Vechi, a fost programată o evacuare cu executorul judecătoresc a unei familii care a locuit aproape două decenii într-o locuință a statului.Evacuarea cu forța a fost una cu mulți nervi și amenințări cu moartea pentru Sînziana Secrieru.
Un om de afaceri, cheia celei mai răsunătoare retrageri din cursa pentru Primăria Botoșani
Retragerea candidatului Alianței Liberalilor și Democraților din cursa pentru Primăria Botoșani a survenit unor discuții pe care liberalii le-au avut pe seama candidaturii la Primăria... Cristești.
Cadre medicale și pacienți din Spitalul Județean Botoșani ajutați pe WhatsApp sau Messenger de psihologi: Cea mai frecventă a fost teama de moarte
Pandemia a devenit un factor stresor pentru populație și generează o serie de schimbări în viața de zi cu zi. În vremuri de carantină și izolare, psihicul poate fi afectat negativ prin anxietate, depresie, stres post-traumatic și furie.
RAZIE sanitară la Complex Cucorăni, o armată de polițiști, jandarmi, pompieri și inspectori  în control: Clienții legitimați de Poliție, localul AMENDATGALERIE FOTO & VIDEO
Aceste verificări au avut loc concomitent în toate județele țării unde structurile MAI cu sprijinul mai multor instituții au descins în locurile aglomerate. Și asta în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel național, țara noastră având unul dintre cele mai abrupte salturi din Europa.
Prefectura a SUSPENDAT concursul Primăriei pentru angajarea unui șef la piețe și cimitire! Un salariat din linia 2 numit interimar
Examenul anunțat de Primăria municipiului Botoșani pentru șef la Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor aflate în proprietatea municipalității, a fost amânat.
Bravo politrucilor, voi in pandemie înființati posturi noi și faceți naveta cu mașinile statului plătiți de noi prostimea
25 iunie 2020, 15:37
Domnule Dan iti bati capul degeaba, nu stiu cat de inteligent si preocupat de administratia orasului Dorohoi este domnul Birta in schimb stiu ca este cumatrul sefei din PSD, Dana Federovici si atunci orice alt comentyariu este de prisos. macar doamna Cront are studiile facute la timp si da dovada de bun simt.
25 iunie 2020, 14:31
Doamna va beneficia și de un suport financiar, pentru ca locuiește în alta localitate aflata la o distanta mai mare de 50 de km și ii convine sa facă naveta,iar faptul ca folosește mașina personala nu este ceva inedit, carburantul tot instituția îl asigura.
25 iunie 2020, 13:00
Cum pleacă la Botosani cu mașina personală ??? Sa-l roage pe Birta sa o ia cu mașina de la Consiliul Județean cu care vine zilnic acasă . Dacă nu vrea gratis sa o ia Birta, ii poate plăti tarif de ocazie pt ca și așa au același traseu și iese mai ieftin decât sa plătească carburantul. Adică Birta poate fi deștept dar Cront nu are voie !!!!
25 iunie 2020, 12:38
Iar va sponsorizează ăștia să îi pupați in fund ?
25 iunie 2020, 09:55
Județul Botoșani cu doi subprefecți??? Iată un exemplu cras de cheltuire fără rost a banului public!Și așa la Prefectură sunt prea mulți angajați. Acum PNL-ul ne pricopsește cu încă un șef ca să ce?Să asigure salarii grase unor peneliști - viitori agenți electorali la locale și parlamentare.
25 iunie 2020, 08:57
cum să facă naveta cu mașina personală??? păi fostul prefect făcea naveta cu mașina personală??? să-l sune să-l întrebe cum mânărea foile de parcurs ca să poată face naveta cu mașina de serviciu.
25 iunie 2020, 08:50
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„De câteva zile judeţul Botoșani a devenit zonă verde pe hartă României de la începutul pandemiei. Acest fapt se datorează atât populației județului Botoșani care a înțeles că doar dacă ne protejăm putem fi sănătoși ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
7 august 2020
EUR
Euro
4.8375 lei
USD
Dolarul SUA
4.0949 lei
CHF
Francul elveţian
4.4794 lei
GBP
Lira sterlină
5.3607 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8756 lei
XAU
Gramul de aur
271.0003 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3977 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9510 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0641 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.