Știrea zilei
Dărâmat de bătaia de joc a fondurilor europene, un botoșănean își vinde pensiunea de peste 5 miliarde lei vechi din Bucovina – GALERIE FOTO

La început totul părea parcă desprins dintr-o poveste cât se poate de frumoasă. Și nu putea fi altfel atunci când proiectul era de exact 117.608 euro din care Uniunea Europeană asigura 85%, bani nerambursabili. Marea problemă, asemeni tuturor proiectelor europene, a fost însă aceea că și acesta se implementa prin intermediul unor instituții din România. Și astfel a început calvarul.

O minune de proiect. Pe hârtie

Plecat de mai mulți ani în străinătate, deși a obținut cetățenia britanică, botoșăneanul nostru și-a păstrat-o și pe cea română și a rămas cu gândul la țara natală. Banii strânși în străinătate a vrut să-i investească în România, așa că a accesat un proiect european prin fostul APDRP, actuala Agenție pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). A cumpărat teren într-o zonă mirifică din Bucovina, în satul Hurghiș din comuna Vama, acolo unde mai exista deja o pensiune. A conceput un proiect și a creat o întreprindere individuală prin intermediul căruia să atragă banii europeni. Și, pe hârtie, a reușit. Din suma menționată, nici mai mult, nici mai puțin de 99.966 de euro trebuia să reprezinte finanțarea UE prin intermediul actualului AFIR. El ar fi trebuit să contribuie deci cu ceva peste 17.600 de euro.

Și-un calvar când ajungi la mâna funcționărimii din România

Fondurile erau într-adevăr europene, dar proiectul se desfășura în România, iar lucrurile s-au mișcat exact ca prin această parte a țării. Contractul cu AFIR Suceava s-a semnat în 2013, însă funcționarii au anulat prima licitație pentru desemnarea constructorului și după o mulțime de alte tergiversări lucrările au început abia în septembrie 2014. Firma care se angajase să execute investiția a turnat fundația, a ridicat primul nivel și a cerut tot mai mulți bani pe motiv că s-au scumpit materialele de construcție. Într-un final s-a rezilitat contractul, în 2015 s-au organizat încă două licitații la care nu s-a mai prezentat însă nimeni exact din același motiv: studiul de fezabilitate pe care căruia s-a făcut proiectul a fost întocmit în 2012, iar după trei ani nu se mai putea încadra nici o firmă în suma alocată.

 

A scos totul la vânzare

Exact astăzi, pe 14 septembrie 2015, lucrările ar fi trebui finalizate, însă acestea au fost sistate de mult. Botoșăneanul a cheltuit circa 65.000 de euro pentru pensiunea de la Vama exclusiv din fonduri proprii, de la AFIR alocându-i-se primii bani abia în luna martie a acestui an, când deja era prea târziu. Pentru a-și scoate măcar o parte din cheltuială a scos terenul cu construcția la vânzare și așteaptă oferte la constructie.hurghis@yahoo.com și la 0747/637.307.
”Există și varianta de continuare a lucrărilor prin AFIR. Nu trebuie să mai aibă proiect tehnic, să mai cheltuiască bani pentru avize și autorizații, taie practic doi ani, cât mi-au luat mie, doar pentru hârtii. Între timp și finanțarea UE a crescut de la 85% la 90%”, afirmă botoșăneanul plecat în Regatul Unit al Marii Britanii.

Cinci camere, 2.000 mp de verdeață

Conform proiectului, pensiunea trebuiea să aibă în final parter plus etaj mansardat. Suprafața utilă la parter este de 143 mp, iar la etaj de 121 mp, în timp ce aria construită la sol se întinde pe aproape 200 mp. Suprafața verde trece de 2.000 mp. Potrivit aceluiași proiect, pensiunea trebuie să aibă în final patru camere la etaj, fiecare cu baie proprie, în timp ce la parter ar trebui să se regăsească, printre altele, o recepție, un open space, un spațiu pentru centrală o terasă și o cameră.

Sergiu BĂLĂȘCĂU

De poveste: Oameni fără apă zile la rând, muncitorii veniţi să rezolve avaria s-ar fi bătut între ei – VIDEO & FOTOGALERIE

A fost chin cu apa în cartierul Bucovina, atât în week-end, cât şi la începutul acestei săptămâni. O conductă de oţel cu diametrul de 200 mm a cedat succesiv în mai multe rânduri, exasperând locatarii din zonă.

Răscoală la romi, etnicii și-au dat jos lidera și amenință Bucureștiul că se rup de partid: Oamenii vor să schimbe de la A la Z Partida Romilor - GALERIE FOTO

Mai mulți membri reprezentativi ai etniei s-au strâns marți după-amiază la Partida Romilor într-o nouă tentativă de a schimba conducerea filialei Botoșani. Ei au reclamat lipsa de implicare a președintelui Loredana Lascarache, astfel că și-au desemnat alți lideri.

Cel mai scump divorţ plătit din banii botoşănenilor, 175.000 de lei ca să scape de executarea silită a fostei soţii - DOCUMENT

„Se aprobă angajarea sumei de 175,00 mii lei din fondul de rezervă constituit la nivelul bugetului propriu judeţean pe anul 2017, conform anexelor 1 – 3 , care fac parte integrantă din această hotărâre”.

Primărița din „comuna bogată” a anunțat că părăsește Zona Metropolitană Botoșani, Flutur: Și eu sunt supărat!

După cinci ani de zile de când nu s-a întâmplat mare lucru, în sensul obiectivelor noi de investiții care să ajute la dezvoltarea comunităților care se află incluse în Zona Metropolitană Botoșani, apar primele discuții de abandon.

Restaurant de 1 milion de euro la Botoşani

Un restaurant de la Botoşani a reuşit să treacă graniţa unui milion de euro cifră de afaceri într-un an de zile. Asta reiese din Topul Judeţean al Firmelor întocmit de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) pentru 2016 şi făcut public în toamna ce tocmai s-a încheiat.

Jigniri fără precedent la adresa ”Fetelor din Botoșani” și a întregului județ: Să furi vreun c... din ăla; cazurile de viol sunt mai dese ca sfinții din calendarul creștin ortodox

“Hai la Botoşani”, melodia care se bucur de un succes fulminant, a devenit ţinta ironiilor unui site care susţine că se ocupă în principal de “reportaje originale și documentare despre tot ce se petrece-n jurul lumii”.

Două colege de clasă de la Colegiul AT Laurian au născut: Hai să facem o creşă pe lângă liceu

Una dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Botoşani se confruntă cu o situaţie mai rar întâlnită. O elevă din clasa a XI – a de la Colegiul Naţional AT Laurian a devenit mamă.

A murit o profesoară iubită de la Botoșani! Două orfane rămase fără mamă vor să-și continue studiile– GALERIE FOTO

Sfântul Nicolae în acest an a ocolit familia unui cadru didactic ce s-a stins în week-end și a plecat pe ultimul său drum, printre fulgi de nea, în ziua de luni, 5 decembrie a anului 2017. Irina Arcire a fost profesor de biologie și a murit la doar 44 de ani, după o lungă luptă cu o boală ce iartă arareori.

SCANDAL la o școală din Botoșani, directoarea pasează orele la bibliotecară, uneori ar mai bate și copiii: Îi jignește, îi umilește…

O nouă situație tensionată este înregistrată într-o unitate de învățământ. Și, dacă cele sesizate de mai mulți părinți se adeveresc, există cumva o explicație pentru numărul însemnat de elevi nepregătiți la examenele naționale. Pentru că pare-se că vina nu le aparține doar lor.

Fermierii au chefuit românește: un sac gol și un... bețiv pentru șefime, ”Fetele” și ciobănașii pentru agricultori - VIDEO & GALERIE FOTO

Oamenii pământului au avut parte sâmbătă seară de propria petrecere. Peste 200 de zootehniști și legumicultori s-au strâns la restaurantul unui hotel de la marginea orașului unde, după un an de muncă, s-au mai și distrat.

Puțini, dar buni! Botoșănenii bogați nu s-au îngrămădit la concertul caritabil, apel de suflet de la artiști: Niște familii au nevoie mai mult ca oricând să le fim aproapeFOTO&VIDEO

Concert cu dublă semnificație organizat la ceasul serii de 1 Decembrie la Casa Sindicatelor Nicolae Iorga de către Filarmonica de Stat Botoșani, cu implicarea municipalității.

La mulţi ani, Botoşani! Ziua Naţională a României marcată cu steaguri, cocarde, straie populare şi o mare surpriză – GALERIE FOTO & VIDEO

Botoşani a îmbrăcat straie de sărbătoare de Ziua naţională a tuturor românilor.

Scandal monstru în club la 1 noaptea: mascații au dat peste senatorul Șoptică și alți șefi ai PNL, plângeri la ministrul Internelor

Un scandal uriaș a izbucnit în lumea politică și nu numai după o acțiune a Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor într-un club de Oradea plin de parlamentari liberali. Printre aceștia se afla și senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, care a avut ghinionul de a-și fi uitat actele în cameră.

De unde i-aţi scos frate? „Fantoma” cântă la trompetă, omul de zăpadă-i păzit de un chimist, Moş Crăciun a îngălbenit săracu’ – GALERIE FOTO parcul de sărbători

Orăşelul Copiilor pare să se fi transformat într-un sat al figurilor triste. Pe lângă faptul că Parcul Mihai Eminescu este tot mai golaş de la un sezon rece la altul, puţinele elemente care îl mai ornează par mai degrabă cuprinse dintr-un horror.

Oare îi oprește cineva?! Picturile din Biserica unicat în Europa distruse cu ciocanul la Botoșani – GALERIE FOTO & VIDEO

De cât timp are nevoie o persoană pentru a distruge ceva?

Atac cu un cuțit la o biserică, un alt tânăr ar fi fost strâns de gât

Eveniment reprobabile au avut loc sâmbătă seară la un lăcaș de cult. Un cetățean ar fi folosit un cuțit, iar altul ar fi fost strâns de gât.

Carla's Dreams a înnebunit lumea la miezul nopții: unele pe mese, altul... prea verde la față - Noi suntem treji azi, așa că azi e diferit - VIDEO & GALERIE FOTO

La 13 luni de la primul concert la Botoșani, cei cinci băieți din Basarabia care de doi ani sparg toate topurile muzicale din România au revenit în nordul Moldovei. Au făcut-o în același loc și cu același succes.

Umilință sau idee extraordinară? Ce a făcut un celebru realizator Pro TV cu tricoul ”Fetelor de la Botoșani”: Primul este, bănuiesc, destul de cunoscut, cred că și pe bancnota aia de 500 de lei - VIDEO

Fetele de la Botoșani își continuă periplul pe la televiziunile centrale. Dacă săptămâna trecută au fost invitate ”La Măruță”, joi au mers din nou la Pro TV. De această dată însă la emisiunea Vorbește lumea.

O frumusețe de botoșăneancă a pus autoritățile din Spania pe jar, a plecat după un telefon și a dispărut - FOTOGALERIE

O tânără de 29 de ani originară din municipiul Dorohoi și plecată la muncă în Spania și-a pus pe jar rudele, prietenii și colegii. Ieșită duminică din casă, ea nu a mai dat nici un semn de viață de cinci zile.

Actorul care a jucat cu Nicole Kidman, Bruce Willis, Brad Pitt, Tom Cruise, dat pe spate de oraşul nostru: Nu poţi să nu vii într-un oraş ca Botoşaniul, n-ai cumVIDEO

Într-un judeţ în care Primăria tipăreşte calendare cu fotografii din alte oraşe numai din Botoşani nu, iar Consiliul Judeţean promovează aceste meleaguri printr-un chioşc mai mereu închis şi cu spatele la pietonal, reclamă adevărată au ajuns să ne facă artiştii. Şi nici nu este obligatoriu să fie din această zonă a ţării.

Sondaj
Se impune organizarea unui miting împotriva ”Statului paralel și ilegitim”?
Da, fiindcă există un ”stat paralel și ilegitim”, altul deci decât cel ales de popor
Nu, pentru că nu există un ”stat paralel și ilegitim”
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În legătură cu transportul cu maxi-taxi consumatorii cred că ar trebui introduce microbuze ceva mai mari sau chiar autobuze pentru că am văzut că fluxul de călători crește. Nu toate au bare de susține adecvate, de multe ori te ...
Curs valutar
15 decembrie 2017
EUR
Euro
4.6346 lei
USD
Dolarul SUA
3.9285 lei
CHF
Francul elveţian
3.9729 lei
GBP
Lira sterlină
5.2711 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5016 lei
XAU
Gramul de aur
158.8245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2275 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4767 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0149 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0804 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6226 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.1 o C
Dorohoi
-1 o C
Bucecea
0.1 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-1 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.