Știrea zilei
Diferență infimă în favoarea lui Andrei, funcția de primar se joacă la contestații

Numărătorile paralele efectuate noaptea trecută de PSD și PNL îl dau câștigător al Primăriei Botoșani pe Cosmin Andrei.

Diferența este însă una insignifiantă și diferă de la un partid la altul.


Astfel, datele făcute publice de social-democrați după centralizarea proceselor verbale din toate cele 85 de secții arată o diferență de exact 6 voturi în favoarea social-democratului.


Pe de altă parte, situația finală furnizată de liberali arată că actualul viceprimar ar avea 22 de voturi în fața lui Cătălin Flutur. Inițial, liberalii anunțaseră o victorie la 118 voturi pentru Cosmin Andrei, numai că au făcut apoi o verificare a tuturor datelor introduse în sistem, iar diferența a scăzut drastic.

 

În schimb, Autoritatea Electorală Permanentă a făcut publică victoria lui Cosmin Andrei în fața lui Cătălin Flutur cu 33 de voturi.


Dat fiind numărul atât de redus de voturi care îi desparte pe cei doi competitori, noaptea trecută, Cristina Miron, reprezentanta PNL în Biroul Electoral de Circumscripție al municipiului Botoșani, a solicitat în jurul orei 3:00 oprirea procesului de introducere a datelor în aplicația electronică și reluarea numărării.


Acțiunea a fost respinsă, însă liberalii au anunțat că vor formula și alte contestații.


De altfel, social-democrații botoșăneni au fost cât se poate de rezervați și după ce au finalizat numărătoarea paralelă, lipsind strigătele de bucurie de la alte alegeri.  

 

loading...
SURSE: Andrei ar fi câștigat Primăria Botoșani la mare luptă
REZULTATE parțiale la Consiliul Județean, Doina Federovici ar fi peste Șoptică cu 10 procente

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Afaceri închise, privații și cetățenii amendați pe unde sunt prinși, instituțiile publice scapă în pandemie doar cu un banal... avertisment
Probabil că nu a mai existat vreun an în care instituțiile statului să exercite atât de multă presiune pe operatorii economici privați, iar aici ne referim mai ales la cei din HoReCa. Au fost închiși în starea de urgență, s-au redeschis în starea de alertă, însă cu extrem de multe restricții. Și în toată această perioadă instituțiile statului, printr-o armată de oameni, au făcut rând pentru a-i controla și amenda.
În anul dedicat online-ului, instituția de la Botoșani cu peste 80 de milioane de euro buget anual face ședințe prin... telefon
Trăim vremuri pe care nimeni nu le-a anticipat în istoria recentă. Vremuri în care instituțiile își restricționează contactul cu cetățenii, iar guvernanții recomandă ferm telemunca. Vremuri potrivnice în care accesul botoșănenilor la informațiile de interes public TREBUIE să rămână liber.
Două săptămâni de când au închis HoReCa la Botoșani ca să scadă Covid-ul: Rezultatul? Rata de infectare aproape s-a dublat
Pe 29 octombrie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis închiderea restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, sălilor de spectacole și a celor de noroc din municipiul Botoșani. Măsura a fost adoptată atunci ca urmare a depășirii pragului de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori.
Oamenii din linia întâi care au făcut un pas în spate! Val de pensionări și demisii la Spitalul Județean Mavromati în plină pandemie!
De la debutul pandemiei cadrele medicale sunt în linia întâi, motiv pentru care s-au mai făcut angajări ca să se facă față valului de pacienți. Însă în tot acest timp au fost și persoane care au ales să demisioneze, ar și altele care au ieșit la pensie în această perioadă stresantă pentru toată lumea.
Scandal în Piața Centrală, comercianții au intrat în hală: Bătaie de joc din lume! Lumea muncește pentru o bucățică de brânză VIDEO & GALERIE FOTO
Protestele care au avut loc în fiecare dimineață din această săptămână în fața Prefecturii și Primăriei au continuat miercuri la amiază chiar în Piața Centrală. Mai exact la Hala de Lactate și Hala de Carne, acolo unde zeci de comercianți s-au întâlnit cu reprezentanții SC Urban Serv SA, care încă mai administrează aceste spații.
Administrator public de top la o Primărie! Fost parlamentar, consul și director în București a venit la Botoșani, în sprijinul primarului
A fost parlamentar în două rânduri, demnitar în Republica Moldova și director la Complexul Lia Manoliu din Capitală.
„Petrecere” într-o instituție publică unde sunt cazuri de Covid! Angajații adunați într-o sală, una dintre participante fără mască – FOTOGALERIE
În vremuri potrivnice, în care Guvernul a interzis orice fel de adunare, petrecere, aniversare sau orice alt eveniment public sau privat, în spații închise sau deschise, într-o unitate publică de la Botoșani a avut loc totuși o astfel de întâlnire.
Școala offline: Mii de elevi botoșăneni nu fac orele online, ministrul cere controale
Municipiile Botoșani, Dorohoi dar și câteva comune precum Adășeni, Suharău și Văculești se află în scenariul roșu motiv pentru care elevii din aceste localități  au învățat săptămâna aceasta exclusiv online. Iar de luni, conform noilor reguli toți elevii din întreaga țară vor învăța online.
Asta ați ales! Circ de 8 ore la prima ședință a noului Consiliu Local, aleșii scoși afară (și) de concertul Filarmonicii după o întrunire halucinantă – GALERIE FOTO
Dacă își imagina cineva că după alegerile din 27 septembrie situația din Consiliul Local Botoșani se va schimba, s-a înșelat amarnic. Noul deliberativ municipal, format în bună parte din aceiași oameni ca în ultimii patru sau chiar opt ani, a dovedit prin noii săi membri că între jurământul abia depus și ceea ce fac cu adevărat în calitate de reprezentanți ai botoșănenilor este o distanță uriașă.
Loading...
Draftul care a „transpirat” de la Guvern pe surse și care închide țara, vânat de Prefectură pentru „a nu induce populația în eroare”
Istoria se repetă și încă foarte repede. Pentru că tot ceea ce s-a petrecut în primăvară, când documentele oficiale care vizau măsuri restrictive pentru populație erau secretizate și furnizate „pe surse”, se repetă în toamnă, la șase luni distanță.
”Surpriza” din fruntea CJ-ului, pregătită în realitate de o lună de zile, s-a mers la două capete
”A fost o surpriză plăcută și pentru mine, recunosc, dar mă obligă”. Declarația îi aparține lui Bogdan Dăscălescu, și a fost dată jurnaliștilor la puține minute după ce a reușit să devină pentru prima dată în carieră vicepreședintele al Consiliului Județean.
Fostul șef din Consiliul Județean a revenit la compania orașului și stă cu „bagajele la ușă”: Sunt pregătit pentru orice provocare
După ce și-a încheiat mandatul de vicepreședinte al Consiliului Județean și, mai mult decât atât, a depus jurământul de consilier local, Liviu Toma, „adoptat” de familia Pro România înainte de alegerile locale, a revenit pe postul său de la Urban Serv.
Instituție mutată dintr-un apartament de bloc într-un sediu din centrul orașului, închisă după 13 zile – GALERIE FOTO
După ani de zile în care a funcționat într-un apartament dintr-un imobil situat pe Calea Națională din municipiu, această unitate de stat are, în sfârșit, un sediu care se ridică la nivelul de standard corespunzător. Doar că botoșănenii au apucat să beneficieze de aceste servicii civilizate doar pentru mai puțin de două săptămâni de zile.
ABERANT și NEDREPT: 9 din 10 focare sunt în unitățile statului la Botoșani, Comitetul de Urgență a închis mai ales privații
Municipiul Botoșani a ajuns joi la o incidență de 3,13 la mie a cazurilor de coronavirus, iar Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a hotărât intrarea începând de astăzi în așa numitul ”scenariu roșu”, în care activitățile economice și sociale sunt limitate aproape asemănător Stării de Urgență.
Loading...
”Rechizitoriul” de rămas bun al lui Flutur: fraudă electorală, bani pentru voturi, buletine dispărute, dar și o întrebare fără răspuns
Din noaptea alegerilor locale și până în ziua când a jurat din postura de consilier local, Cătălin Flutur a avut o singură apariție publică. A fost acea conferință de presă organizată la două zile după scrutin, în care acuza faptul că ar fi pierdut în urma unor manevre derulate în timpul votării și mai ales după închiderea secțiilor.
Cu 1,5 milioane de euro în conturi, Spitalul Județean face apel la privați pentru aparatură medicală în lupta cu Covid: De ce 82 de miliarde de lei vechi nu sunt cheltuite?
Semne de întrebare s-au ridicat după apelul public făcut de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani către mediul de afaceri și asociațiile neguvernamentale pentru a ajuta Spitalul Județean Mavromati cu aparate de oxigen pentru bolnavii de coronavirus care prezintă forme grave ale bolii.
Flutur i-a dat ”ignore” lui Andrei la învestire, sfidare până în ultima clipă – VIDEO & GALERIE FOTO
Relația tensionată pe care Cosmin Andrei și Cătălin Flutur au avut-o timp de patru ani în fruntea Primăriei Botoșani, care a continuat în campania electorală și s-a exacerbat chiar și după alegeri, a ieșit în evidență și la ședința de constituire a noului Consiliu Local.
Bătaie până în ultima zi pe funcția de primar: Andrei este învestit astăzi după ce a fost la un pas să devină spectator la ședința convocată de prefect
27 septembrie 2020 este data la care au avut loc alegerile locale. La exact o lună de atunci, după o perioadă aproape „moartă” pentru oraș, având în vedere procesul extrem de birocratic de schimbare a conducerii orașului, amplificat și de contestarea mandatului noului edil șef, are loc în sfârșit ceremonia de învestire a noului Consiliu Local.
O instituție organizează concurs pentru înlocuirea uneia dintre cele mai experimentate directoare de la Botoșani
Angajații unei instituții de la Botoșani sunt în formulă incompletă după pensionarea directorului adjunct. Ca atare postul a fost scos la concurs.
Consilierii, în frunte cu noua șefă a județului, învestiți într-o sală de spectacole cu familiile alături și o puzderie de ”oameni grei” în public, dar fără liberali – VIDEO & GALERIE FOTO
Cea mai atipică învestire de Consiliu Județean de la înființarea acestuia în 1992, a avut loc pe 23 octombrie 2020. La mai bine de patru luni de la data la care în Botoșani și în România ar fi trebuit să își preia mandatele noile aleși și la aproape o lună de la alegerile locale. Și nu în Palatul Administrativ, ci într-o sală de spectacole.
Îi urăm succes noului primar și dacă are sânge în instalație să ne facă și nouă o plăcere. Să-l dea afară pe țurcanu că prea e mojic. A distrus o grămadă de grădinițe din jurul blocurilor făcând hatârul la tot felul de cioflingari.
28 septembrie 2020, 23:26
sa uram succes dlui Andrei Cosmin, poate ca va fi mai serios, poate nu are gasca ca Flutur, poate ca Flutur a indatorat prea mult Botosaniul pt nimik realizari, poate trebuia sa se debaraseze demult de niste jigodii care pupa clanta usii, poate era prea infumurat pt nimik.....e vremea unei schimbari.....acum Cosmin trebuie sa faca curatenie in primarie.....sa se termine odata cu mizeriile, aranjamentele, sa munceasca pt oameni. Ati promis dle Andrei drumuri asfaltate in ot municpiul, ne-am saturat de gloduri in oras...toate comunele din judet au toate strazile asfaltate, numai Flutur ne-a tinut 30 de ani in glod
28 septembrie 2020, 17:10
Vin ai noștri, pleacă ai noștri noi rămânem tot ca ....... alegătorii. Fotografia este tare de tot, parcă așteaptă toți numărarea voturilor și finișul este la fotografie, de fapt cred că la momentul respectiv se intona imnul și era prezentă și presa. Sunt curios până la alegerile parlamentare ce prostii mai inventează majoritarii să dea populimii. Dacă nu o pun și de o reformă agrară până în decembrie tot degeaba , copii i-au umplut de alocații, pensionarii vor lua pensie triplă, impozitele și taxele vor fi suspendate 4 ani, angajatorii vor primi bani de la buget că să nu închidă prăvăliile, salariile bugetarilor se vor dubla ........hai hai cu sănioara și în maximum doi ani declaram și falimentul patriei. Trăiască și înflorească scumpa noastră patrie condusă de 75 de ani de partidul comuniștilor din Romania.
28 septembrie 2020, 15:57
Preziceam cu o luna inainte ieșirea lui Flutur din politică, atunci când cumătrul lui, coleg PDL liberal, Eugen Țurcanu, urla la microfon din mijlocul celei mai ineficiente investiții făcută în Botoșamni în ultimele sute de ani. Și așa se va întâmpla. În PNL trebuie făcută o revoluție, cei care au candidat acum, ajutați fiind de guvernul liberal, într-o perioadă propice lor, ar trebui scoși din rândurile liberalilor, trecuți în ultima bancă, așa cum se făcea odinioară la școală cu elevii certați cu disciplina, ei au fost respinși la cel mai democratic proces cu putință, procesul electoral universal. Aroganța, neglijența, șmecheria, luarea în derâdere a unui întreg oraș, lipsa respectului pentru cetățenul de rând, toate au dus la sancționarea lui Flutur și întregii echipe liberale. Nu trebuie să regretăm, poate ar trebui să ne bucure îndepărtarea de scena politico-administrativă a acestor indivizi de teapa lui Flutur, indivizi proveniți din fotul PDL - partid desprin tot din PSD prin defunctul PD. Liberalii trebuie să facă ordine, curățenie în partid dacă vor să mai existe pe scena politică, dacă nu vor să fie mai departe cei care așteaptă un pe la colțuri să prindă pentru un an osul guvernamental. Așadar, nu știu dacă ne bucurăm de accederea la vârf a lui Andrei, asta va demonstra el, cât ar trebui să ne bucure eliminarea din administrație a unui om care n-a prea strălucit în două din cele trei amndate, iar orașul va rămâne cu datorii istorice pe care le vor plăti generații la rând în urma proiectelor lui faraonice, inutile comunității.
28 septembrie 2020, 15:35
Suntem singurul judet din lume cu o menajera nevasta de sofer la butoane )))
28 septembrie 2020, 13:20
Zboară, fluture, zboară! Și ia cu tine alaiul de pupători de profesie.
28 septembrie 2020, 12:53
Indiferent cu cine am votat fiecare dintre noi, ar trebui sa ne exprimam politicos. Acesta este jocul alegerilor electorale si dl. Flutur deconteaza personal aroganta unora din oamenii de incredere.
28 septembrie 2020, 11:50
Rusine Botosani, ne-ati umplut de roseata,. o sa ramanem pe vecie cea mai saraca regiune din tara . Suntem nevindecabili
28 septembrie 2020, 11:31
inceputul sfarsitului pentru botosani!rip!
28 septembrie 2020, 11:07
Flutur poate zbura la Suceava.
28 septembrie 2020, 10:03
Urmeaza Portariuc 2. Bravos!
28 septembrie 2020, 09:57
fara blat, flutur n-a mai castigat! felicitari Cosmine!
28 septembrie 2020, 09:49
astratex.ro
Sondaj
Mergeți la vot pe 6 decembrie?
Da
Nu
Încă nu m-am hotărât
Declaraţia zilei
„Cam 50% dintre ei (nr. au probleme), depinde de fiecare pacient. Sunt și pacienți care nu au avut patologii pulmonare înainte și acum nu mai pot să facă sport la sală, obosesc. Dar toți sunt în perioada aceea de convalescen ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8732 lei
USD
Dolarul SUA
4.1013 lei
CHF
Francul elveţian
4.5070 lei
GBP
Lira sterlină
5.4820 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9539 lei
XAU
Gramul de aur
246.1113 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2388 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3521 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0073 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1427 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1851 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6543 lei
Vremea
astăzi
Botosani
6.2 o C
Dorohoi
5.7 o C
Bucecea
6.4 o C
Darabani
5.0 o C
Saveni
6.0 o C
Ştefăneşti
3.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.