Știrea zilei
După numai un an de zile în sistemul bugetar, soția unui lider PSD Botoșani a ajuns șefă la o instituție publică - FOTOGALERIE

Anul trecut, la finele lunii martie participa la un concurs, la compartimentul financiar – contabil din Instituția Prefectului, pe care l-a și promovat. A rămas acolo în jur de două luni, după care a cerut transferul la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani.

Nu a fost concurs, bineînțeles

 

Lăcrămioara Pătrăuceanu este din data de 3 iulie 2019 ocupantul funcției de director economic de la APIA. În acte este simplu coordonator, pentru că legea funcționarului public indică faptul că într-un an calendaristic, pe un post vacant, se remunerează doar un mandat de șase luni la nivelul postului de director.

 

Asta explică Elena Lăzăruc, directorul „plin” al instituției.

 

„D-na Pătrăuceanu a preluat funcția de director coordonator a activității economic și control pe teren, începând de pe 3 iulie. Este decizie de la APIA central. Este coordonator pentru că postul este vacant, nu a fost scos la concurs, nu poate fi numit director, ci doar coordonează activitatea. Fără bani”,

Elena Lăzăruc, director executiv interimar APIA.

 

 

Cum adică fără bani?

 

„Deci nu primește salariu de director cum ar fi, primește salariul pentru consilier superior, funcția dumneaei. Pentru că este coordonator. A fost numit șase luni dl Câmpanu, a primit bani, pentru că nu s-a scos postul la concurs perioada asta nu mai poate fi numită altă persoană. Sau dl Câmpanu dacă rămânea în continuare, primea bani la nivelul funcției sale de bază”,

Elena Lăzăruc, director executiv interimar APIA.

 

Directorul APIA a explicat cumva numirea Lăcrămioarei Pătrăuceanu pe post, după numai un an în sistemul public: „experiența nu înseamnă neapărat un număr mare de ani, ci și ce vrei să înveți într-un anumit timp” și a arătat că există oameni cu ani de experiență profesională care nu știu să deschidă, de pildă, un laptop.

 

Lăcrămioara Pătrăuceanu (FOTO) este economist la bază.

 

 

Chiar nu și-a dorit postul, dar dacă au vrut șefii de la București doar nu era să refuze

 

În dimineața zilei de 8 iulie 2019, când încă nu avea un birou definitiv, ea a luat parte la prima ședință cu conducerea APIA. Adică alături de ceilalți directori și șefii de servicii.

 

Mai apoi, stăpânită de un trac inexplicabil, a reușit să explice oarecum ascensiunea sa în sistemul bugetar.

 

La finele lunii martie a anului 2018 s-a angajat la Prefectura Botoșani, iar în iulie s-a transferat la APIA.

 

„Sunt coordonator la serviciul control teren, recuperare debite, resurse umane și economic”, a spus despre decizia venită în data de 3 iulie

 

și…

 

„Eu, ce să zic, nu că mi-am dorit eu postul acesta, nu mi-am dorit, e decizie venită de la București. Eu am lucrat foarte mult în sistemul privat”,

Lăcrămioara Pătrăuceanu, coordonator economic APIA.

 

Costel, prietenul Doinei

 

În primele șase luni în care coordonează activitatea instituției din punct de vedere economic, Lăcrămioara Pătrăuceanu beneficiază de un salariu net de aproximativ 5.000 de lei. În cazul în care în acest timp nu se organizează un concurs, următorul mandat de șase luni înseamnă și un salariu la nivel de director.

 

Soțul ei este Constantin Pătrăuceanu, consilier județean PSD și vicepreședinte al Filialei Județene. Este foarte apropiat de președintele PSD Botoșani, Doina Federovici și nu ratează nicio ocazie de a se afișa public alături de ea. S-a îmbrăcat inclusiv în costum popular pentru o fotografie cu lidera social-democrată, aceste straie tradiționale devenind deja o modă printre politicienii care au confiscat și acest obicei de la sate.

 

loading...
Noua șefă de la APIA, cu carnet de partid, vrea mai mulți bani în județ: Orice zi este o provocare
Simulacru de alegeri la PSD Botoșani: În 5 minute Doina a devenit președinte cu Costică în coaste – LISTA & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
Distracție nebună în noapte cu două artiste din Moldova: inimi din umbrele, tatuaje și multă muzică, totul la 1.500 de euro – VIDEO & GALERIE FOTO
Summerfest 2019 de la Cornișa AquaPark & Sports a fost precedat joi de o distracție pe cinste la câțiva kilometri de Botoșani. La Stăuceni mai exact, acolo unde Primăria a organizat o nouă ediție a zilei comunei.
Mașinile șoferilor inconștienți vor fi RIDICATE, tramvaie blocate de 11 ori în jumătate de an
Regulamentul privind circulația rutieră în municipiul Botoșani cuprinde și o prevedere prin care autoturismele care împiedică accesul ambulanțelor sau pompierilor să poată fi relocate.
Marea ȚEAPĂ a pensiilor speciale pentru primari și viceprimari
Impactul financiar al pensiilor speciale pentru botoșănenii care au ocupat funcții de demnitate publică în trecut va fi unul de nivel minimal. Probabil că la un buget local de comună sau în alte orașe din țară efortul va fi unul simțitor, însă la Primăria municipiului Botoșani clar nu va fi considerat drept o piatră de moară. Cel puțin într-o primă etapă.
Eusebiu, prietenul lui Dumnezeu: Putem deschide foarte mulţi ochi, chiar dacă îi avem închişi pe-ai noştri, şi să facem lumea să vadă - FOTO&VIDEO
Este ghiduș, hâtru și cu toate acestea de un bun simț care îi conferă un aer aristocrat. Mâna care se sprijiină de brațul mamei nu este un semn de neputință, ci unul de împreună-umblare prin lume. Eusebiu Cristian Toma este o carte deschisă. Din care alegi ceea ce ți se potrivește. Și așa, doar așa, încep frumoasele călătorii.
ALARMĂ la un amanet din zona centrală: Un bărbat prins cu euro falși, poliția la fața locului - FOTOGALERIE
Apel la 112 după ce un bărbat s-a prezentat la un schimb valutar cu niște euro. 
Directoarea politică de la Prefectură își așază viitorul, o PSD-istă consilier județean se pregătește și ea pentru alt post în instituţie
Seria angajărilor în instituțiile publice de la Botoșani a unor persoane care fac parte din principalul partid aflat la guvernare continuă fără sfială. În ciuda numeroaselor semnale că, poate, a fost depășită o anumită limită.
Un botoșănean, locul I în lume!! Sebastian ne dezvăluie REȚETA succesului: Un mix între ceea ce cunoşti și ceea ce mai ai de încă de descoperit
Cinci medalii internaționale, o pasiune care e pe cale să devină profesie și un viitor care se anunță a fi strălucitor. Botoșăneanul Sebastian Cojocariu este doar unul dintre tinerii acestei țări care ne dau speranțe că România este mai mult decât ce vedem zilnic în arena publică.
PSD-istul care era să fie „cel mai tânăr director” a rămas simplu inspector: Nu au condus nici măcar o căruță la viața lor dar se văd deja directori
Ghinionistul anului 2019 este de departe tânărul Andrei Beilic, membru PSD în organizația de tineret și care era să fie directorul unei instituții de la Botoșani. Nu una mare și cu un număr generos de salariați, însă titulatura ar fi fost oricum de șef.
O instituție publică de la Botoșani NU are șef
O instituție publică de la Botoșani a rămas fără director de la jumătatea lunii iulie.
DISPĂRUȚII Botoșaniului: TREI femei și PATRU bărbați au intrat „în pământ”, cea mai veche dispariție este din urmă cu 36 de ani
Adeseori polițiștii botoșăneni fac apel la populație pentru găsirea unei persoane care este dată dispărută de familie. În cele mai multe dintre cazuri, cei dragi lor sunt găsiți și de cele mai multe ori este vorba despre plecări voluntare ale celor care pur și simplu vor să se rupă cu totul și definitiv de mediul familial.
A murit Sorina, fetița cu un cățel alb, din Dorohoi: Îmi doresc că rândurile astea să miște ceva - FOTOGALERIE
Sorina, fetiţa cu un căţel alb, s-a stins după mulți ani de suferință. Copila din Dorohoi i-a impresionat pe toți cei care au cunoscut-o, iar asistenta de la spitalul din București a transmis un mesaj tulburător prin care, spune ea, vrea să ajungă la inima oamenilor care lucrează în sistemul sanitar.
Minunea cu nume de sfântă de la Botoșani: 'Ne-am dorit foarte mult un copil şi am înfiat o fetiţă' FOTO&VIDEO
Şase ani de căsnicie şi o dragoste pe care cei doi nu se sfiesc să o mărturisească, mai ales prin cântec.
MĂRIUCA, fetița care s-a rugat să cânte cu copiii de pe stradă: Nu fiţi trişti, eu urc treaptă cu treaptă - FOTO&VIDEO
Are abia 8 anișori și multe premii în concursuri naționale și internaționale. Cântă în română, italiană, spaniolă, engleză și franceză. Fetița cu nume de poveste știe că muzica înseamnă mai mult decât a învăța versuri și note. Muzica este uneori un vis, alteori împlinire.
Medic botoşănean, unul dintre cei mai cunoscuţi oncologi din România: În boala aceasta nu poți spune niciodată ”s-a terminat” - VIDEO
Este fiul unui cunoscut om de cultură din Botoșani, iar mama sa a educat generații întregi de copii.
Tramvai de la Eltrans tras pe dreapta de Poliție, vatmanului i s-a reținut certificatul de înmatriculare – FOTOGALERIE cu „neregulile” tramvaiului
Situație mai puțin obișnuită în municipiul reședință de județ. În cursul zilei de joi, 25 iulie 2019, un echipaj de la Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a oprit în trafic un mijloc de transport ce aparține societății Eltrans.
SCANDAL pe Calea Națională: Bărbat în scaun cu rotile înconjurat de polițiști, totul ar fi pornit de la o femeie – FOTO&VIDEO
Zona centrală a municipiului a fost înțesată de polițiști miercuri, 24 iulie 2019, după ce un bărbat recalcitrant a adresat injurii unei femei.
Prefectul și-a angajat consilieră de 26 de ani: Am început ca vânzător și am lucrat la d-na senator Doina Federovici
Prezență „proaspătă” în echipa de conducere a actualului prefect Dan Șlincu, începând cu data de 23 iulie 2019. O tânără de 26 de ani a fost angajată pe post de consultant. 
„Bugetarii” de lux de pe stradă care prostesc botoșănenii și câștigă până la 2.000 de euro pe lună: Pleacă acasă cu taxiul
Îi vedem zilnic pe străzile aglomerate din municipiu, în pieţe, staţii şi mijloace de transport public și nu se sfiesc să întindă mâna. Se îmbracă cu haine uzate și îți spun o poveste plină de dramatism. Sunt ei, cerșetorii, pe care mulți dintre noi îi ajutăm.
RAZIE cu polițiștii de la Botoșani pe străzile orașului pentru depistarea drogaților la volan – CINE a fost ghinionistul zilei: GALERIE FOTO & VIDEO
Vineri, 19 iulie 2019, în cursul după amiezii spre seară, echipajele de la Biroul Rutier Botoșani ai efectuat o serie de controale în trafic.
Un stăpân din cartier! Un botoșănean a blocat INTRAREA într-un bloc cu lacăte, gard și masă de fier dezafectate cu Poliția și viceprimarul Murariu– GALERIE FOTO & VIDEO
Un an a durat până când eforturile unor locatari dintr-un bloc din strada Săvenilor nr. 20 din municipiul Botoșani au rezolvat o problemă care persista de aproape un deceniu. O armată de oameni din Primărie și Poliția Locală s-au deplasat în acest cartier pentru eliminarea forțată a unor bunuri de pe domeniul public.
Cat timp Feodorovici va fi in senat si cu Trufin luând bani de la toți fermierii si lingand in urma ei nu se va schimba nimic!!!!Oricum presa este a lor iar ceea ce ati facut voi înseamnă că aveți tupeu si nu va putut cumpăra.De ce nu scrieti de dosarele penale ale lui Trufin de la Dna???Stiti cate proiecte europene a facut Trufin pe alte nume?De ce nu se sesizează nici un organ si sa ia masuri cu tot ce se intampla???Isi bat joc de noi pe fata pentru ca stiu ca nimeni nu au tupeul sa se ia cu ei.
9 iulie 2019, 19:31
Demisia tuturor celor implicați !!!!!!!!!! Dacă mai exista dreptate in țărișoară asta !!!!!!
9 iulie 2019, 19:27
Întreb și eu : cât o sa le mai meargă cu astfel de aranjamente ?
9 iulie 2019, 19:18
E o evidenta si toata lumea stie.Si totusi..lucrurile merg asa in continuare..Cand o sa se termine neamurile "Inaltilor politicieni" ? Niciodata! Puneti copiii sa invete, ca sa aiba diplome de licenta si master pentru cules capsuni! Vai de noi!
9 iulie 2019, 17:45
Asteptam ca justia sa facă dreptate atât cu daddy cât și slugile lui infractoare
9 iulie 2019, 16:59
Salariații din cultura sunt la pământ din cauza nivelului de salarii, un actor din București s-a aruncat de la etajul 4 pt ca nu-i mai ajungea banii pt întreținere, iar PSD-ul la Botosani este preocupat sa-și angajeze rudele in instituțiile statului pe bani frumoși. Ce timpuri frumoase am ajuns sa trăim . Halal țara și conducători.
9 iulie 2019, 16:56
Mâncători de kkt ce sunteți ! Omul asta a muncit jvrelor dacă are Teren, spații , case ai așa mai departe ! Sa stați și voi plecați de acasă o zi întreaga și sa umblați pe drumuri cât umbla el și după sa mai comentați ! Hai zi faina
9 iulie 2019, 16:52
APIA e plină de PDListi iar pentru echilibrare se mai aduc câțiva PSD isti.Nu-i bai...Interesant cati sunt ingineri si economiști si cati au cu totul alte studii,dar au prins un loc călduț.Problema nu e de apartenența ci de tupeu,sfidare,bătaie de joc la adresa fermierilor...
9 iulie 2019, 16:39
Noi ca cetateni care credem in dreptate si justitie cerem un control și demisia persoanelor implicate în acesta mahala.Sa vina toate televiziunile si sa vada la ce nivel s-a ajuns in Botoșani.Este foarte grav iar presa este cumpărată 90% de PSD.Nimeni nu spune nimic si nu se face nimic!!!Toti care nu vor sa faca cum spun cei din PSD este înlocuit cu oamenii lor indiferent daca sunt pregătiți profesional.Este strigător la cer!!!
9 iulie 2019, 16:18
Doar performanta e necesară pentru un asa post .
9 iulie 2019, 15:38
Imaginea PSD-ului este la pământ, atât timp cât partidul s-a umplut de rude, cumatri și culmea este ca toți vor locuri de munca și chiar funcții. Sigur Dancila nu știe ce se întâmpla la Botosani.
9 iulie 2019, 15:25
Se impune o comisie de control din partea ministerului administratiei si internelor pentru a verifica imprejurarile si demersurile sub care o persoana care NU SI-A DORIT ACESTA FUNCTIE, sa fie nevoita sa o ocupe.
9 iulie 2019, 15:09
caracatita ciumista a cuprins tot judetul.draculea ii asteapta la jilava cu drag
9 iulie 2019, 14:47
Voi astea de la Fifelio , la proces de ce nu ati ciripit? Acum ca s-a ajuns crapa fierea in voi de ciuda ptr voi nu ati stiut ce sa faceti cu banii cand i-ati furat si l-ati bagat in faliment pe bietul om. Toti au furat de primul până la ultimul angajat. Diferenta dintre ei ca unii au furat mai mult si altii mai putin. Unii au stiut ce sa faca cu banii, alții ...nuuu. Voi, cei de la fidelio, sunteți vinovați ptr promovarea acestor personaje.
9 iulie 2019, 14:13
RUSINE!!!!S_a dat cu piciorul la experienta si profesionalism!!!!Cat tupeu are aceasta doamna sa declare ca ea nu a vrut functia cand toata lumea stie ca a venit in APIA strict pentru acesta functie pentru care marele domn Costi Patraucenu baga bani non-stop.Ce experienta are acesta doamna????Altii lucreaza de o viata acolo si au ajuns sa fie umiliti de conducerea PSD.Nu au curajul sa vorbeasca despre toate transferurile facute din ianuarie si curvele care sunt numai din Psd.Au devenit angajati in APIA dar nu vin niciodata la serviciu pentru ca ii protejeaza Feodorovici si Trufin.Rusine!!!
9 iulie 2019, 13:23
Felicitari pentru articol! Este intr-adevar singurul ziar care a mai ramas in lupta cu mafia psd de la Botosani (nu se stie până când!!!). Toate miscarile de ascensiune in posturi cheie şi bine platite la bugetari sunt gândite si analizate cu mult inainte, toate sunt cu bataie lungă, cum s-ar zice. Să nu ne mirăm că în curând judeţul va intra in faliment, dacă se promovează doar mediocritatea, incultura, semianalfabetismul ridicate toate la rang de virtute a celor care sunt la cârmă!
9 iulie 2019, 12:34
Cat a lucrat la Fidelio si a schimbat apartamentul si si a facut si casa. Intrebati l pe Mihaila de acest individ.
9 iulie 2019, 11:29
Patrauceanu va trage partidul in jos stimata doamna, un om cu un caracter murdar si profitor, Toti cei care am lucrat la Fidelio il cunoastem si nu va face cinste anturajul lui credeti-ma.
9 iulie 2019, 10:57
un individ ciudat ca Trufin, prin abuz , pune toti prostii pe functii, rusine, demisiaaaaa
9 iulie 2019, 10:25
Chiar a ajuns acest judet la cheremul unor ciume analfabete?...incredibil
9 iulie 2019, 10:14
Felicitari botosaneanul pt investigatiile pe care le faceti. Sunteti singurul editorial care mai aveti curajul sa scrieti despre camarila Federovici si gasca, care vrea sa puna stapanire pe toate institutiile statului. Dragnea este condamnat si inchis la penitenciar. Federovici va fi nevoita sa demisioneze pentru sustinerea infractorului Dragnea.
9 iulie 2019, 10:14
ma intreb cine mai urmeaza, ce neam prost va mai fi sustinut pentru o functie
9 iulie 2019, 09:56
patrauceanu e foarte slab pregatit, fara valoare
9 iulie 2019, 09:55
România trezește-te !!!! DNA trezește-te !!!!
9 iulie 2019, 09:53
Federovici opreste-teeee, nu mai pune neamurile proaste si incompetente peste tot, o sa ajungeti la 5 %
9 iulie 2019, 09:52
Patrauceanu a furat pana l-a falimentat pe Mihaila de la Fidelio, e clar de ce este la PSD + CIUMA ROSIE
9 iulie 2019, 09:48
Bravos, PSD-eaua s-a umplut de cumatri si neamuri.
9 iulie 2019, 09:46
Patrauceanu e un lingau care-i plimba fustele lui Feodorovici
9 iulie 2019, 09:32
Aici e vorba de tandemul Trufin & Federovici ca au tot felul de nevoi cu suventia pt cativa primari dar se pare ca au castigat si acum, iar despre Patrauceanu si el are ceva terenuri pe la Corni :)
9 iulie 2019, 09:31
Deja la Botosani s-a intrecut orice masura si e timpul ca institutiile abilitate sa se implice.Asa nu mai merge.
9 iulie 2019, 09:18
Daca materialul prezentat este adevarat se impune de urgenta demisia de onoare a directoarei Lazaruc, a consilierului judetean Patraucean si a celorlalte persoane implicate.
9 iulie 2019, 09:15
Sa va ia Draknea pe toți cu el la pușcărie !
9 iulie 2019, 09:00
Absolvenții de studii de specialitate nu-și găsesc un loc de munca fiind nevoiți sa plece din țara, iar odraslele PSD-istilor ocupa ușor orice loc de munca își doresc. Dacă nu le place in privat se muta la prefectura,dacă nici aici nu le place se muta la APIA . Îndrăznește sa crezi in PSD.
9 iulie 2019, 08:51
Au invatat sa se descurce - de la Dragnea penalul.
9 iulie 2019, 08:41
Limba lunga sa-i ajunga, cine stie sa ridice doua degetele......
9 iulie 2019, 08:38
Miroase cumva a trafic de influența ? O fi vinovat statul paralel sau sa credem in pura coincidenta ?
9 iulie 2019, 08:30
Mare mai este gradina Ta Doamne !
9 iulie 2019, 08:25
melimeloparis.ro%20
Sondaj
V-a plăcut SummerFest-ul organizat la Parcul Cornișa?
Da
Nu
Nu am participat
Declaraţia zilei
„Situația este valabilă în toată țara, nu numai într-un anumit județ. Vă dăm exemplu cu activitățile din luna în august în școli, mai avem activitatea de inspecție care se face prin corpul de control al ministrului. Avem ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7305 lei
USD
Dolarul SUA
4.2682 lei
CHF
Francul elveţian
4.3593 lei
GBP
Lira sterlină
5.1654 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0142 lei
XAU
Gramul de aur
206.3020 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2418 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4457 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8919 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2029 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1834 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6345 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.