Știrea zilei
UNICAT: Un tânăr de la PSD o face pe-a directorul la o instituție FĂRĂ să fi fost numit în funcție - DOCUMENT

În data de 7 mai 2019 tânărul Andrei Beilic, declara pentru Botoșăneanul, oficial, că a preluat prin detașare atribuțiile de conducere al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Botoșani.

A primit doar o decizie de detașare, nicidecum una de numire ca șef

 

În realitate, tânărul din PSD primise doar o decizie semnată de Luminița Cațan, inspectorul șef de la București prin care era DOAR detașat de la Secția Drumuri Naționale (SDN) la ISCTR pe o funcție de execuție.

 

Nicidecum de conducere.

 

O adresă transmisă de Botoșăneanul către ISCTR București arată clar că șeful acestei instituții este în continuare Gheorghe Rodovei.

 

În ciuda acestui lucru, Andrei Beilic se afla în biroul destinat inspectorului coordonator și nu a scos niciun cuvânt despre faptul că nu are înregistrat nici un act oficial prin care să-i fie delegate atribuțiile de conducere.

 

La a doua vizită a jurnalistului Botoșăneanul, din 30 mai 2019, a încercat o serie de explicații:

 

Așa este, se întârzie, nu știu, au fost concediile astea, șeful de la Focșani a fost plecat în delegație… Eu am primit o decizie să vin de la Drumuri aici la ISCTR. Și au zis că mai fac o decizie suplimentară și cu această chestiune, vă dați seama că nu veneam aici de capul meu”.

 

 

”Nu a venit a doua decizie”

 

Și a recunoscut că, de fapt, șeful unității de la Botoșani este Gheorghe Rodovei și nu el, așa cum a declarat pe data de 7 mai.

 

„Da, a rămas el, încă nu s-a schimbat nimic, pentru că nu a venit a doua decizie. Urmează de acum, o aștept să vină și decizia asta. Chiar acum câteva zile am mai vorbit cu cineva de la București dar toți sunt cu voturile acum…”,

Andrei Beilic, inspector ISCTR Botoșani.

 

Întrebat dacă a semnat acte în calitate de șef, tânărul inspector a mai arătat că în unitate nu ar exista un circuit al documentelor oficiale.

 

„Aici nu am ce semna. Noi aici suntem ca o agenție, nu avem forum tutelar, nu avem identitate juridică. Noi nu facem adrese scrise și nici nu prea pot să vă dau tot felul de declarații cu informații de aici, biroul de presă este tocmai la București. Lucrurile pe care vi le-am spus acum, nici măcar astea nu trebuia să vi le spun”,

Andrei Beilic, inspector ISCTR Botoșani.

 

 

La Prefectură tocmai s-a aflat că directorul... nu e director

 

Iar o explicație a situației creată ar fi faptul că „în instituțiile de stat lucrurile se mișcă foarte anevoios”.

 

Andrei Beilic a refuzat să fie fotografiat a doua oară și a transmis reporterului Botoșăneanul că are permisiunea de a face o fotografie la sediu, din exterior.

 

Lipsa unui document oficial a fost constatată și la Instituția Prefectului, cu o zi înainte de ședința de Colegiu Prefectural când ar fi urmat să fie modificată componența acestei structuri.

 

 

„La Instituția Prefectului nu s-a primit nicio adresă din partea ISCTR-ul precum că dl Andrei Beilic este numit în funcția de inspector coordonator al Inspectoratului Județean Botoșani”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Andrei Beilic este membru PSD din 2016, când s-a înscris în organizația de tineret de la Bucecea. Are 28 de ani. 

 

loading...
Cel mai tânăr șef de instituție din Botoșani are 28 de ani!
Director (a)politic în locul unui liberal cu mandat la județ

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRUU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Un botoșănean care a condus beat și fără permis judecat în proces: Și-a DISTRUS viața, cere iertare de la judecători
Pe 20 martie anul acesta Alin P. din municipiul Botoșani s-a urcat în mașina sa personală care era parcată undeva în zona Pieței Centrale pentru a o muta în alt loc. Era beat și nici nu obținuse încă permisul de conducere, deși făcuse cu un instructor aproximativ 30 de ore de șofat. A lovit o altă mașină parcată regulamentar.
REPORTAJ în elicopterul MAI care a survolat Botoșaniul, orașul așa cum poate nu o să îl vezi niciodată – GALERIE FOTO & VIDEO
Un elicopter ce aparține Unității Speciale de Aviație Iași din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a survolat Botoșaniul în prima parte a zilei de miercuri, 11 septembrie 2019. Este un model MI – 17, construit în 1998 și cu o durată de viață de 40 de ani. A fost construit de ruși, iar salvatorii români încă se folosesc de acest aparat de zbor, pentru tot felul de misiuni dificile.
JUDEȚUL în care o femeie naște 6 copii într-o casă cu găuri în loc de geamuri! Botoșănenii DONEAZĂ bani și mâncare... dar ce face STATUL? – GALERIE FOTO
Fotografiile postate în mediul online cu familia din localitatea Gorbănești, din județul Botoșani, au șocat și revoltat deopotrivă mulți oameni. Daniel Câșlariu, reprezentantul Grupului Civic, a aflat despre situația acestei familii și a mers la locul care se presupune că ar fi căminul în care cresc cei șase copii.
Un preot și soția sa profesor au amenajat pe cheltuiala lor o grădiniță unde copiii sunt primiți gratuit: Dacă vrem ca neamul să dăinuie... – GALERIE FOTO
Dacă la Liceul Pedagogic, pe 9 septembrie clopoțelul a sunat pentru a suta oară, la celălalt capăt al orașului clinchetul său s-a auzit pentru prima oară. Și nu la un liceu sau la o școală, ci la o grădiniță.
SCANDAL național la început de an școlar cu slujbele religioase, cadrele didactice chemate la Poliție
Noul an școlar care debutează pe 9 septembrie 2019 este deschis cu o serie de controverse pe marginea ceremoniilor religioase, dar și a unor declarații la Poliție pe care ar trebui să le dea profesorii și învățătorii. Exceptând acest aspecte, la Botoșani lucrurile sunt gata să intre în făgașul normal.
PREMIERĂ în Poliție la Botoșani: Câine de urmăriri speciale adus de la Sibiu! Ploaie de infracțiuni asupra copiilor: Te cam strânge în spate
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a achiziționat recent un câine de urmăriri în mediul natural, o premieră pentru poliția botoșăneană. Este dresat special pentru a acționa mai ales în cazuri de dispariție, cea mai mare atenție fiindu-le acordată categoriilor vulnerabile, în special copii sau vârstnici. Este primul câine de căutare - salvare, pe țară, și se află la Botoșani. 
Vechiul sediu al RAR-ului ras de pe fața pământului pentru o investiție privată uriașă care va schimba circulația în Calea Națională – GALERIE FOTO
Fostul sediu al Registrului Auto Român din bulevardul Mihai Eminescu a devenit o amintire în cel mai propriu sens al cuvântului. Halele care câțiva ani au găzduit una dintre cele mai aglomerate instituții din Botoșani au fost dărâmate în doar câteva zile.
Salvamarul care a intervenit în ziua înecului de la Cornișa a fost internat la Psihiatrie – DETALIILE anchetei DSPSA
Bărbatul care lucrează ca salvamar în Parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa a suferit o traumă în urma tragediei care a avut loc pe data de 27 august la piscina exterioară, când Sorin Ciolac a murit înecat.
Ca-n comunism! Încă o societate de transport din Botoșani își bate joc de călători, oamenii s-au călcat în picioare – FOTOGALERIE
Cazul botoșănenilor care veneau de pe litoral și au rămas blocați la Brăila timp de șase ore este repetat, în alte circumstanțe dar în același ton de bătaie de joc, de alt transportator.
Botoșăneni MORȚI sau expulzați din alte țări și trimiși cu forța acasă
Într-o țară tot mai dezbinată unde traiul devine din ce în ce mai greu, românii și în speță botoșănenii aleg calea străinătății. Pleacă pentru o viață mai bună, pentru a le oferi copiilor tot ceea ce au nevoie.
Nopțile însângerate la Botoșani – COINCIDENȚĂ fatidică repetată în apropierea unei sărbători, cu morți tineri
Ultimii ani la Botoșani în apropierea sărbătorilor pascale, pe lângă credința generală care-i unește pe creștini și obiceiurile specifice acestei importante date din calendarul ortodox, au însemnat și o repetiție de accidente tragice și inexplicabile.
„Cazul Caracal” la Botoșani, Poliția a intrat în ALERTĂ după un apel la 112: Bună, sunt Luiza, sunt răpită…
După desfășurarea în detaliu la toate televiziunile naționale a cazului Caracal, polițiștii botoșăneni s-au regăsit, în două rânduri, față în față cu o situație similară celei în care s-a aflat Alexandra Măceșanu. Și au simțit iureșul prin care, în timp record și cu toate privirile ațintite asupra instituției, au trebuit să localizeze telefoanele de pe care s-au efectuat apelurile pentru identificarea fetelor care strigau după ajutor.
Businessul anului: Sală de nunți cu piscină și spații de recreere construită la marginea orașului, restaurantele nu mai fac față valului de petreceri
O altă afacere care nu are cum să dea greș la Botoșani este aceea de a oferi un spațiu, mirific dacă se poate, tinerilor care decid să se căsătorească și caută locul perfect pentru petrecerea de nuntă.
Magazinele săracilor „cu produse din trecut, pentru viitor” au EXPLODAT la Botoșani, au apărut și la sate
Există și afaceri care prosperă la Botoșani. Spre exemplu, micii antreprenori par se orienteze tot mai mult spre magazinele second-hand.
Loading...
Botoșăneancă CHINUITĂ de boală în casă, NU este primită de niciun spital din Botoșani, se caută ajutor la Suceava – FOTO ȘOCANTE
O femeie din Botoșani îndură zilnic dureri crunte cauzate de un ulcer varicos cumulat cu o infecție dobândită într-un spital de stat.
Sute de botoșăneni au ocupat centrul orașului: Vedeţi numai aici câţi au venit. Ar fi o bucurie mare să îi vedem şi la... - FOTO&VIDEO
Patru zile de sărbătoare pentru melomanii din Botoşani, care au ieşit cu sutele pentru a se bucura de acordurile simfonice pe care Orchestra Filarmonicii şi invitaţii ei le-au rostogolit cu generozitate nu doar în centrul oraşului, ci şi în noul amfiteatru al municipalităţii, cel de la Cornişa.
Șeful unei instituții a interzis angajatelor decolteurile & fustele cu fermoar și cele scurte, bărbații nu au voie cu pălărie
Proaspăt numit șef la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Miron-Horia Constantinescu - nepotul lui Miron Constantinescu, unul dintre liderii politici care au contribuit la instaurarea comunismului în România - s-a gândit să reglementeze ținuta angajaților.
Un fel de 4 și ceva data asta! Consiliera PSD care a picat de două ori la Prefectură, respinsă și după contestații
Nici după al doilea eșec înregistrat în tentativa de a se angaja la Prefectura Botoșani, consilierul județean Andreea Andrei nu a renunțat la ideea de a deveni funcționar public în cadrul acestei instituții.
La marginea prăpastiei: Botoșănenii combină alcoolul cu drogurile sau medicamentele, au ajuns la spital și copii – STATISTICĂ dureroasă
Trăim vremuri în care pericolul pândește la tot pasul, iar mulți cad în capcana viciilor, indiferent care ar fi ele. Iar botoșănenii nu fac excepție fie că vorbim de droguri, alcool, iar de aici apar de multe ori și tentativele de suicid.
Juna CJ-ului s-a făcut de rușine, pentru a doua oară, la concursul de la Prefectură
Nici a doua oară nu a fost cu succes pentru cea mai tânără consilieră județeană de la Botoșani care a aspirat la o funcție publică din cadrul Prefecturii.
Are o figura de zici ca a batut closca cu lantul si a baut apa la pui..))) ne am obisnuit cu propunerile ciumelor..
31 mai 2019, 14:51
tot sistem era si pe vremea lui base, asa ca nici o osebire, ba chiar parca erau mai slab pregatiti ai ai lui boc si poc, lacomi si nestiutori de carte. De ex, baiatul asta are doctorat, este un om foarte bine pregatit
31 mai 2019, 13:43
Ciuma Rosie in toata splendoarea ei actionand (si) la Botosani.
31 mai 2019, 12:38
Doamne fereste. Uite asa abuziv stau cu nesimțire și sleata lui Dragnea de la Botoșani. A plecat șeful trebuia sa plece după el toti cei care l-au plimbat la Botosani. Ăștia au onoare? Ce părinți au ăștia? Îmi este mila de cei apropiați lor.
31 mai 2019, 12:08
PSDragnea functioneaza !!!! Uraaaaaaaaaaa !!!
31 mai 2019, 10:42
Prefectul doarme sau se face ca ploua ?
31 mai 2019, 10:30
Cetățenii au penalizat drastic derapajele camarilei Dragnea, păcat ca unii sunt ținuți încă pe funcții.
31 mai 2019, 10:30
Dragnea este condamnata la puscarie dar nu cerd ca este singurul vinovat. Vinovat este tot sistemul Dragnea din teritoriu care la sustinut mereu. Pana nu se fac schimbari si in teritoriu iata ca sistemul Dragnea functioneaza fioarte bine.
31 mai 2019, 10:24
kurtmann.ro%20
Sondaj
Pe traseele tramvaielor preferați să circulați cu autobuze noi aduse de SC Eltrans SA sau cu maxi-taxi de la SC Microbuzul SRL?
Cu autobuze de la Eltrans
Cu maxi-taxi de la Microbuzul
Nu folosesc mijloacele de transport în comun
Declaraţia zilei
„Și conform metodologiei, profesorii pensionari au venit înaintea celor care au dat testare pe plan local. Au dat testare pe plan local, dar nu au avut ce posturi să ia. Când s-au înscris la testare ei s-au uitat pe listă și au v ...
Loading...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7354 lei
USD
Dolarul SUA
4.2876 lei
CHF
Francul elveţian
4.3067 lei
GBP
Lira sterlină
5.3426 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9618 lei
XAU
Gramul de aur
207.1445 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2425 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4225 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9300 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2327 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1829 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6341 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.