Știrea zilei
Apariție cu zâmbete și fără lacrimi a elevului din crima de la Pacea - CUM arată după șase luni de detenție

Bogdan Ionel a văzut marți, 20 noiembrie 2018, pentru câteva ore, alte chipuri decât cele cu care s-a obișnuit probabil deja în unitatea de detenție unde este găzduit până când i se va decide soarta.

Schimbare de peisaj

 

Procesul său se află încă în cameră preliminară și o nouă înfățișare a avut loc marți. Băiatul de 17 ani a fost adus de la Penitenciar puțin peste ora 9:00. A intrat în sala de judecată și a rămas acolo în jur de două ore, interval în care s-au judecat alte cauze.

 

A intrat aproape stingher, însă expresia feței i s-a schimbat brusc când și-a văzut doi cunoscuți în sală. Pe chip i-a înflorit un zîmbet și ulterior, pe parcursul celor aproximativ 120 de minute s-a abținut cu greu să nu se uite spre cei doi care au venit pentru el și să nu le facă tot felul de semne.

 

La un moment dat a întrebat chiar cât este ceasul și a zâmbit larg când a primit răspunsul, tot prin semne.

 

Termen fără lacrimi, doar cu zâmbete

 

Din fericire pentru el, la termenul de marți, părinții Petronelei Mihalachi nu au mai ajuns. Fie din cauza vremii de afară, fie nu au mai suportat să-l vadă, astfel că ședința a decurs fără a fi înregistrat vreun incident anume.

 

În cazul lui, dosarul din cameră preliminară s-a judecat doar cu părțile direct interesate, ceilalți avocați și oameni aflați la ședință fiind invitați să aștepte pe hol.

 

Bogdan Ionel, tânărul de 17 ani care ar fi ucis-o pe eleva Petronela Mihalachi în pădurea de la Pacea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru omor calificat.

 

Este judecat în stare de arest, fiind deja încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

 

25 aprilie 2018

 

Pe data de 25 aprilie anul acesta, a mers cu Petronela Mihalachi în pădurea de la Pacea, pentru o ședință foto. Fotografii nu a făcut, în schimb, pe lângă aparat a avut la el și un cuțit cu care a înjunghiat-o pe elevă, de 32 de ori. Motivul rămâne un mister atât pentru familiile implicate, a lui și a fetei, cât și pentru anchetatorii care au cercetat acest caz de crimă.

 

Bogdan Ionel și-a schimbat mărturia de mai multe ori, în primă fază recunoscând că a ucis-o pe Petronela Mihalachi, iar ulterior aruncând vina pe alte persoane, inclusiv pe fosta lui iubită.

 

Marți, la Tribunal, Bogdan Ionel părea să fie o umbră a celui care a fost înainte de ziua de 25 aprilie. Palid, cu fața trasă și încercănat dar și împuținat la corp.

 

(Sursa foto - Facebook)

loading...
PRIMUL termen în procesul crimei de la Pacea: Părinții Petronelei, înfruntare cu elevul, mama fetei a început să urle de durere
Iubita elevului de la Pacea scoasă din povestea crimei de-un fir de păr din mâna liceenei omorâte

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
Avalanșă de bețivi la Urgențe, tot mai mulți elevi alcoolici - Se cere consiliere în școli
Un fenomen îngrijorător se întâmplă în județul nostru. Medicii sunt îngrijorați, unii vârstnici speriați, iar unii părinți disperați. La Botoșani se bea, indiferent de vârstă sau sex, indiferent de ocupație sau de circumstanțe. Alcoolul a ajuns să fie plăcerea zilnică a sute de botoșăneni.
POVESTEA amenințării cu bombă de la Finanțe, o femeie ar fi avertizat autoritățile, vizați niște… arabi – GALERIE FOTO
Săptămâna a început la Botoșani într-un mod cu totul neașteptat după ce partea centrală a orașului a semănat cu un teatru de război. Jandarmi de la Brigada de Intervenții Speciale cu arme în mâini, bandă galbenă împrejurul perimetrului, polițiști și pirotehniști de la SRI au completat tabloul care dădea fiori.
Fiu de primar din Botoșani, lider în Diaspora - studiază la o universitate de top din Anglia pentru a SCHIMBA ceva în România
Robert are 21 de ani și este fiul primarului Marinel Stredie de la Cristinești. Spune că nu vrea să fie cunoscut datorită tatălui, ci prin lucrurile pe care le face el, singur, prin propriile forțe. Își admiră tatăl, însă își dorește să zboare în lume fără să fie neapărat asociat cu el.
Sharenting-ul: Noua modă printre părinții de la Botoșani, care pune în  pericol copiii, medic de la Mavromati:  A luat amploare acest fenomen
Zilnic  pe rețelele de socializare sunt postate de către botoșăneni, diverse, poze, texte și altele asemenea. Copilul la joacă, copilul cum mănâncă, copilul în cadă, copilul cum râde, etc.
SCANDAL în școli de la cadourile de 1 și 8 Martie, serbări anulate, părinți interogați și amenințați
Articolul publicat în Botoșăneanul la începutul lunii cu referire la cadourile uneori exagerate oferite cadrelor didactice în luna Mărțișor a stârnit o patimă neașteptată. Mai ales în rândul unor educatori sau învățători care ar fi anulat cu totul serbările de 8 Martie dedicate mamelor.
Deputatul de 200.000 de euro pe an a revenit printre botoșăneni cu tot cu consilieră: Este mulțumitor pentru mine - GALERIE FOTO
Exact în luna când a împlinit patru ani de la începutul mandatului, Mihai Țurcanu a revenit printre botoșăneni. Europarlamentarul a participat duminică la Comitetul de Coordonare Locală al PNL Botoșani, unde a avut și o luare de cuvânt. 
Se fură pe rupte din magazine: O angajată din Palatul de Justiție „se servea” zilnic dintr-un supermarket
Nu este deja o noutate că unii botoșăneni bagă mâna unde nu trebuie, însă este îngrijorător că numărul lor crește de la an la an. Printre aceștia regăsim și cazuri care pur și simplu te lasă fără replică. 
A dat mall-ul pe din afară! Uvertura a făcut peste 12,5 milioane euro într-un an cu noi recorduri de vizitatori
La aproape șase ani de la inaugurare, Uvertura Mall a stabilit un nou record de vizitatori. Spre deosebire de majoritatea celorlalte companii intrate în insolvență, pentru firma care administrează cel mai mare complex comercial această procedură nu a afectat business-ul propriu zis.
Martie la Botoșani: Luna coșmar pentru părinți și a cadourilor pentru cadre didactice – Flori de sute de lei, bani direct în plic sau chiar lanțuri din aur
Luna cadourilor a venit adusă de primăvară. Sau invers. Bineînțeles, femeile sunt cele care se bucură cel mai mult de această perioadă, însă nu numai. Cadrele didactice se numără printre persoanele cele mai avantajate de începutul primăverii iar motivul, în cazul celor care nu-l ghicesc încă, va fi arătat în acest articol.
Femeia din Botoșani care de 20 de ani strunește un „monstru” de 12 tone: În viața asta până nu încerci să faci ceva, nu poți să zici că nu poți
Se pare că femeile botoșănence nu sunt doar frumoase, ci și foarte curajoase. Noi am cunoscut o botoșăneancă încrezătoare că poate face același lucru ca un bărbat sau chiar mai bine.
Mâncarea italienilor a ajuns și la țăranii din Botoșani, o încearcă și nu se mai satură de ea: Mulți vin și mă întreabă: ce e asta?GALERIE FOTO
Când s-ar mai fi pomenit în urmă cu două decenii ca oamenii de la sate să renunțe la mămăliga aburindă și ulcica cu chișleac pentru o mâncare de care oricum nu auziseră. Ca un tablou imaginar, căruțele trase de cai sau vaci, în funcție de sat, ar fi oprit să cumpere „delicatesa” în drum spre muncile câmpului.  
I-au lăsat nervii: Bătaie cruntă între vecini, s-a cerut testarea cu poligraful -  Mi-a spus că aș întreține relații sexuale cu mama
Nu de puține ori vecinii se iau la bătaie, din motive întemeiate sau nu. Iar asta se întâmplă mai ales pe la sate.
Locuință SPARTĂ în noaptea de Revelion: Hoții au plecat cu 5.000 de lire, un Iphone și… mâncarea din frigider și sunt încă LIBERI
O familie de botoșăneni care locuiește în Anglia a venit acasă, la Botoșani, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă șederea lor a fost umbrită de un incident tipic românesc. S-au trezit prădați exact în noaptea dintre ani, hoții luându-le toții banii, lucruri de valoare și chiar și mâncarea din frigider.
Nu mai încap morții în cimitirele din Botoșani! Doi străini băgați în aceeași groapă: Este trist ce facem astăzi, aici
Cele două cimitire din municipiul Botoșani sunt deja suprapopulate iar locurile rămase pentru persoanele care au nevoie de un loc de veci sunt extrem de puține. Administratorii Urban Serv caută tot felul de soluții, unele chiar radicale, pentru a se putea face loc și altor persoane care mor.
astratex.ro
Procesul Uvertura Mall aproape de un FINAL (ne)așteptat – Moment cheie la Tribunal, șefii Primăriei Botoșani AUDIAȚI de instanță
Procesul început la Tribunalul Botoșani, în baza unei anchete a DNA Suceava cu privire la redevența calculată pentru Uvertura Mall, este pe final. Marți, 19 februarie 2019, au dat declarații în instanță persoanele care au calitate de inculpați în acest dosar. Marele tăcut al zilei a fost primarul Cătălin Flutur, singurul căruia nu i s-a auzit vocea.
Încă există SPERANȚĂ: Instituție de la Botoșani condusă exclusiv de tehnocrați, oameni care n-ar intra NICIODATĂ într-un partid
Consilierii de pe la cabinete parlamentare care au lipit afișe în campanii electorale, copiii de politicieni, cumetrii sau prietenii acestora sunt primii „candidați” la funcțiile de conducere din sistemul public. Cutuma este respectată cu încăpățânare de ORICE partid politic, indiferent de cât de agresiv își arată cu degetul adversarii politici.
Femeie comisar de la Inspectoratul de Poliție Botoșani, deces fulgerător în Germania după ce i s-a făcut rău în mașină
Ceea ce ar fi trebuit să fie o vacanță de neuitat s-a transformat în ultima excursie pentru o femeie comisar de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Revenire în forță: O fostă directoare a ajuns din nou manager și l-a schimbat tocmai pe cel care îi luase locul 
Spitalul de Recuperări Sfântul Gheorghe are începând de astăzi un nou director. Mandatul lui Sorin Radu a încetat, iar primarul Cătălin Flutur a desemnat un interimar. 
Tu ce-ți dorești la Botoșani? Sediu pentru Poliția Locală sau azil de bătrâni? TRIMITE mesaje primarului și Consiliului Local
Înainte de aprobarea bugetului local, Primăria organizează o dezbatere publică la care pot lua parte și cetățenii orașului. Nu s-a ținut cont tot timpul de doleanțele botoșănenilor la nivelul municipalității, însă cum ar zice o zicală din popor „încercarea moarte n-are”.
kalapod.net%20
IUBIRE la... restaurant: BĂTAIE pe localurile din municipiu de Valentine's Day și Dragobete
Ziua Îndrăgostiților marcată astăzi, după modelul american, este un moment bun pentru distracție. Cel puțin acest lucru se observă în rândul botoșănenilor care și-au făcut deja rezervare la unul dintre restaurantele din municipiu cu meniu special valabil fie pe 14, fie pe 24 februarie 2019.
zenda.ro
Sondaj
Credeți că se va întâmpla ceva concret după protestul #ȘîEu pentru autostrăzi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Campania de a nu mai face întreruperi de sarcini este de mult, nu numai în Botoșani, ci în întreaga țara. Sigur, există cazuri în care există indicație medicală, terapeutică pentru întreruperea unei sarcinii. Nu cred că ...
astratex.ro
ecco-shoes.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7607 lei
USD
Dolarul SUA
4.1939 lei
CHF
Francul elveţian
4.1976 lei
GBP
Lira sterlină
5.5509 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7598 lei
XAU
Gramul de aur
175.8239 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2434 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5218 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9742 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1438 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1856 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.