Știrea zilei
Hai sus, Botoșani! Zilele Orașului s-au terminat cu mii de luminițe și mii de oameni sărind în miez de noapte la Cornișa – VIDEO & GALERIE FOTO

Zilele Orașului Botoșani s-au încheiat apoteotic, după miezul nopții, la concertul susținut de Voltaj. Trupa condusă de Călin Goia a reușit să implice publicul în recital mai mult decât orice alt artist prezent la festival, fie el din România sau din străinătate.

În ciuda orei târzii și a celor trei zile de spectacole, reacția celor peste 20.000 de oameni prezenți la recital a fost una care l-a impresionat și pe solistul vocal.


”N-aveți idee cât de frumos se vede de aici, de sus”,


Călin Goia, solist vocal Voltaj.


Botoșănenii au cântat ”Dă vina pe Voltaj”, ”Pic, pic”, ”Și ce”, au sărit toți în același ritm la ”Albinutza” și ”Hai sus” și au transformat Cornișa Aquapark & Sports într-o mare de luminițe la melodia ”De la capăt”, moment simbolic pentru inaugurarea uriașului complex care, cel puțin economic, poate însemna un nou început pentru Botoșani și botoșăneni.

 

Tot atunci, Parcul Cornișa a fost acoperit de un tricolor format din lasere, melodia fiind dedicată copiilor rămași singur din cauza plecării părinților la muncă în străinătate.


Este piesa cu care ”Voltaj” a obținut locul 15 la Eurovision în 2015, înaintea interpretării sale Călin Goia spunând publicului că, ”știu că aveți aici mulți copii rămași singuri acasă”.


Atmosfera a redevenit electrizantă la ultima piesă, ”Ca la 20 de ani”.


”Voi sunteți oameni normali?! Este luni, dimineață mergeți la serviciu, copiii merg la școală. Sunteți niște oameni care știu să își trăiască viața ca la 20 de ani (...). Ați fost nemaipomeniți, vă mulțumim frumos Botoșani”,


Călin Goia, solist vocal Voltaj.


Nu doar botoșănenii au cântat și dansat, ci și cele patru fete de la ”Amadeus”, care după propriul recital s-au schimbat și au rămas în apropierea scenei până la show-ul făcut de Voltaj, cântând și dansând și ele.


De altfel, s-au arătat impresionate de investiție și de spectacolele din weekend.


”Este cel mai bun promoter din România”, a spus Andreea Runceanu, lidera Amadeus, despre impresarul Liviu Sorinel, directorul artistic al festivalului.


Concertul susținut de Călin Goia (voce), Gabi „Porcus“ Constantin (chitară), Adrian Cristescu (clape), Valeriu „Prunus” Ionescu (bas) și Oliver Sterian (tobe) a pus punct ultimei zile de spectacole, cea în care uriașul complex de la marginea orașului a avut parte de cea mai mare asistență.


De altfel, în ciuda faptului că la Cornișa Aquapark & Sports s-au amenajat peste 1.000 de locuri de parcare, duminică încă de la ora 18:00 polițiștii nu mai permiteau accesul cu mașinile deoarece se epuizaseră toate spațiile și, în plus, șoferii începuseră să își lase automobilele pe stradelele din complex, îngreunând circulația.

 

 

loading...
Țipete și disperare la Connect-R: Cornișaaaaaaa!!! Bo-to-șani! Bo-to-șani!VIDEO & GALERIE FOTO
Patru fete super talentate și senzuale colorează Cornișa: Cel mai frumos loc de simțit bine din toată țara VIDEO & GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Distracție nebună în noapte cu două artiste din Moldova: inimi din umbrele, tatuaje și multă muzică, totul la 1.500 de euro – VIDEO & GALERIE FOTO
Summerfest 2019 de la Cornișa AquaPark & Sports a fost precedat joi de o distracție pe cinste la câțiva kilometri de Botoșani. La Stăuceni mai exact, acolo unde Primăria a organizat o nouă ediție a zilei comunei.
Mașinile șoferilor inconștienți vor fi RIDICATE, tramvaie blocate de 11 ori în jumătate de an
Regulamentul privind circulația rutieră în municipiul Botoșani cuprinde și o prevedere prin care autoturismele care împiedică accesul ambulanțelor sau pompierilor să poată fi relocate.
Marea ȚEAPĂ a pensiilor speciale pentru primari și viceprimari
Impactul financiar al pensiilor speciale pentru botoșănenii care au ocupat funcții de demnitate publică în trecut va fi unul de nivel minimal. Probabil că la un buget local de comună sau în alte orașe din țară efortul va fi unul simțitor, însă la Primăria municipiului Botoșani clar nu va fi considerat drept o piatră de moară. Cel puțin într-o primă etapă.
Eusebiu, prietenul lui Dumnezeu: Putem deschide foarte mulţi ochi, chiar dacă îi avem închişi pe-ai noştri, şi să facem lumea să vadă - FOTO&VIDEO
Este ghiduș, hâtru și cu toate acestea de un bun simț care îi conferă un aer aristocrat. Mâna care se sprijiină de brațul mamei nu este un semn de neputință, ci unul de împreună-umblare prin lume. Eusebiu Cristian Toma este o carte deschisă. Din care alegi ceea ce ți se potrivește. Și așa, doar așa, încep frumoasele călătorii.
ALARMĂ la un amanet din zona centrală: Un bărbat prins cu euro falși, poliția la fața locului - FOTOGALERIE
Apel la 112 după ce un bărbat s-a prezentat la un schimb valutar cu niște euro. 
Directoarea politică de la Prefectură își așază viitorul, o PSD-istă consilier județean se pregătește și ea pentru alt post în instituţie
Seria angajărilor în instituțiile publice de la Botoșani a unor persoane care fac parte din principalul partid aflat la guvernare continuă fără sfială. În ciuda numeroaselor semnale că, poate, a fost depășită o anumită limită.
Un botoșănean, locul I în lume!! Sebastian ne dezvăluie REȚETA succesului: Un mix între ceea ce cunoşti și ceea ce mai ai de încă de descoperit
Cinci medalii internaționale, o pasiune care e pe cale să devină profesie și un viitor care se anunță a fi strălucitor. Botoșăneanul Sebastian Cojocariu este doar unul dintre tinerii acestei țări care ne dau speranțe că România este mai mult decât ce vedem zilnic în arena publică.
PSD-istul care era să fie „cel mai tânăr director” a rămas simplu inspector: Nu au condus nici măcar o căruță la viața lor dar se văd deja directori
Ghinionistul anului 2019 este de departe tânărul Andrei Beilic, membru PSD în organizația de tineret și care era să fie directorul unei instituții de la Botoșani. Nu una mare și cu un număr generos de salariați, însă titulatura ar fi fost oricum de șef.
O instituție publică de la Botoșani NU are șef
O instituție publică de la Botoșani a rămas fără director de la jumătatea lunii iulie.
DISPĂRUȚII Botoșaniului: TREI femei și PATRU bărbați au intrat „în pământ”, cea mai veche dispariție este din urmă cu 36 de ani
Adeseori polițiștii botoșăneni fac apel la populație pentru găsirea unei persoane care este dată dispărută de familie. În cele mai multe dintre cazuri, cei dragi lor sunt găsiți și de cele mai multe ori este vorba despre plecări voluntare ale celor care pur și simplu vor să se rupă cu totul și definitiv de mediul familial.
A murit Sorina, fetița cu un cățel alb, din Dorohoi: Îmi doresc că rândurile astea să miște ceva - FOTOGALERIE
Sorina, fetiţa cu un căţel alb, s-a stins după mulți ani de suferință. Copila din Dorohoi i-a impresionat pe toți cei care au cunoscut-o, iar asistenta de la spitalul din București a transmis un mesaj tulburător prin care, spune ea, vrea să ajungă la inima oamenilor care lucrează în sistemul sanitar.
Minunea cu nume de sfântă de la Botoșani: 'Ne-am dorit foarte mult un copil şi am înfiat o fetiţă' FOTO&VIDEO
Şase ani de căsnicie şi o dragoste pe care cei doi nu se sfiesc să o mărturisească, mai ales prin cântec.
MĂRIUCA, fetița care s-a rugat să cânte cu copiii de pe stradă: Nu fiţi trişti, eu urc treaptă cu treaptă - FOTO&VIDEO
Are abia 8 anișori și multe premii în concursuri naționale și internaționale. Cântă în română, italiană, spaniolă, engleză și franceză. Fetița cu nume de poveste știe că muzica înseamnă mai mult decât a învăța versuri și note. Muzica este uneori un vis, alteori împlinire.
Medic botoşănean, unul dintre cei mai cunoscuţi oncologi din România: În boala aceasta nu poți spune niciodată ”s-a terminat” - VIDEO
Este fiul unui cunoscut om de cultură din Botoșani, iar mama sa a educat generații întregi de copii.
Tramvai de la Eltrans tras pe dreapta de Poliție, vatmanului i s-a reținut certificatul de înmatriculare – FOTOGALERIE cu „neregulile” tramvaiului
Situație mai puțin obișnuită în municipiul reședință de județ. În cursul zilei de joi, 25 iulie 2019, un echipaj de la Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a oprit în trafic un mijloc de transport ce aparține societății Eltrans.
SCANDAL pe Calea Națională: Bărbat în scaun cu rotile înconjurat de polițiști, totul ar fi pornit de la o femeie – FOTO&VIDEO
Zona centrală a municipiului a fost înțesată de polițiști miercuri, 24 iulie 2019, după ce un bărbat recalcitrant a adresat injurii unei femei.
Prefectul și-a angajat consilieră de 26 de ani: Am început ca vânzător și am lucrat la d-na senator Doina Federovici
Prezență „proaspătă” în echipa de conducere a actualului prefect Dan Șlincu, începând cu data de 23 iulie 2019. O tânără de 26 de ani a fost angajată pe post de consultant. 
„Bugetarii” de lux de pe stradă care prostesc botoșănenii și câștigă până la 2.000 de euro pe lună: Pleacă acasă cu taxiul
Îi vedem zilnic pe străzile aglomerate din municipiu, în pieţe, staţii şi mijloace de transport public și nu se sfiesc să întindă mâna. Se îmbracă cu haine uzate și îți spun o poveste plină de dramatism. Sunt ei, cerșetorii, pe care mulți dintre noi îi ajutăm.
RAZIE cu polițiștii de la Botoșani pe străzile orașului pentru depistarea drogaților la volan – CINE a fost ghinionistul zilei: GALERIE FOTO & VIDEO
Vineri, 19 iulie 2019, în cursul după amiezii spre seară, echipajele de la Biroul Rutier Botoșani ai efectuat o serie de controale în trafic.
Un stăpân din cartier! Un botoșănean a blocat INTRAREA într-un bloc cu lacăte, gard și masă de fier dezafectate cu Poliția și viceprimarul Murariu– GALERIE FOTO & VIDEO
Un an a durat până când eforturile unor locatari dintr-un bloc din strada Săvenilor nr. 20 din municipiul Botoșani au rezolvat o problemă care persista de aproape un deceniu. O armată de oameni din Primărie și Poliția Locală s-au deplasat în acest cartier pentru eliminarea forțată a unor bunuri de pe domeniul public.
La urmatoarele alegeri Flutur sare din schema.
7 iunie 2019, 17:07
Deschiderea Parcului distractiv ,, Cornișa” sigur că trebuia ,,marcat” cu un spectacol deosebit, dar nu în trei seri consecutive motivat de faptul că acum ar fi Zilele orașului Botoșani.Nu. Zilele orașului întortdeauna au fost în preajma sărbătorii Sfântul Gheorghe și așa este normal pentru că acest sfânt este ocrotitorul urbei, adică pe 23 aprilie sau, prin excepție, conform Calendarului Ortodox din 2019, a doua zi de paște. Cine a ,,ordonat” ca Zilele orașului să fiecu o lună mai târziu a avut un interes de partid sau personal. Flutur știe că în 3 ani de mandat nu a făcut absolut nimic la capitolul investiții și atunci s-a gândit că este bine să ne prostească cu acest calambur. Acesta-i adevărul, mister Flutur???
21 mai 2019, 12:40
A fost de vis.Cu stima, un iesean.
20 mai 2019, 13:13
melimeloparis.ro%20
Sondaj
V-a plăcut SummerFest-ul organizat la Parcul Cornișa?
Da
Nu
Nu am participat
Declaraţia zilei
„Situația este valabilă în toată țara, nu numai într-un anumit județ. Vă dăm exemplu cu activitățile din luna în august în școli, mai avem activitatea de inspecție care se face prin corpul de control al ministrului. Avem ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7284 lei
USD
Dolarul SUA
4.2575 lei
CHF
Francul elveţian
4.3494 lei
GBP
Lira sterlină
5.1609 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9953 lei
XAU
Gramul de aur
205.1029 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2432 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4534 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8836 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2112 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1835 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6340 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.