Știrea zilei
Infernul Botoșani la ”România, te iubesc”: Doar 20% din oameni muncesc, centru de afaceri de 700.000 de euro cu o singură firmă, în loc de drumuri președintele numără... sfinții - VIDEO

Județul Botoșani a făcut obiectul celebrei emisiuni de investigații a postului Pro TV. Ceea ce Botoșăneanul, dar și alte publicații locale scriu de ani de zile, a fost spus răspicat și de realizatorii de la București.

Adevărul care doare

Astfel, județul din nord-estul României a devenit unul dominat de asistați social, în care nici măcar un sfert din locuitori nu lucrează, deși la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă între 500 și 1.000 de locuri de muncă sunt disponibile săptămână de săptămână. Aceasta și pentru că între locuitori și partidul aflat la putere și care a condus practic județul în cea mai mare perioadă de după revoluție s-a perfectat practic un pact invizibil, în care, pentru voturi, se acordă ajutoare sociale cu nemiluita care garantează social-democraților perpetuarea la putere, iar județului... sărăcia. În tot acest tablou sumbru, intervievat, președintele Consiliului Județean Botoșani a avut din nou o prestație jenantă. În condițiile în care din vara lui 2016 nu se derulează efectiv nici o singură nouă investiție de amploare, marile realizări limitându-se maxim doar la noi proiecte,s-au făcut o mulțime de mitinguri de către șoferi din cauza drumurile execrabile, Costică Macaleți le-a vorbit reporterilor Pro TV despre sfinții născuți la Botoșani. Aceasta pentru că nici măcar nu a fost în stare să răspundă la o întrebare simplă: câți șomeri sunt la Botoșani?
Botoșaniul este pus în antiteză cu alte județe, precum Bihorul, acolo unde conducătorii au reușit să acceseze programe europene uriașe și să schimbe considerabil în bine viața locuitorilor. Ceea ce în 28 de ani de la revoluție s-a putut face în alte părți din România, nu s-a putut însă și la Botoșani.
Redăm mai jos textul original de la Pro TV cu precizarea că intertitlurile ne aparțin:


Centenar, episodul 3

 

Oare ce ar spune cei care au unit România acum o sută de ani despre noi? Despre cum ne-am dezvoltat? S-ar mândri cu noi sau ne-ar certa?
Sunt locuri în țară de care toți trebuie să fim mândri.
Oradea este unul dintre ele. Comuna Ciugud, din Alba este un alt exemplu.
Și-a schimbat radical fața în 14 ani. În aceste locuri ar trebui să meargă politicienii, să ia lecții pentru a construi România următorilor 100 de ani.
Un alt atu al acestui loc sunt apele termale. Administrația a profitat și a construit un parc acvatic cu 22 de milioane de euro. Jumătate din fonduri europene, restul de la primărie. Și turiștii au început să vină. Anul trecut au fost peste 230.000.
Mulți turiști ajung aici cu avionul. Din ce în ce mai mulți.

 

Raiul la ei, iadul la noi

 

Gheorghe Pasc, director aeroport: ”În 2016 am avut 41.000 de pasageri, în anul 2017 am avut 162.000. Și anul care urmează, 2018, cred că vom avea mai mult decât dublu. Depășim 300.000.”
Este motivul pentru care acum se construiește un terminal mai mare, cu 5 milioane de euro. Pista a fost deja refăcută cu 20 de milioane de euro. Bani europeni.
Linda Sereș, proprietar cafenea: ”Toamna și iarna asta am avut mai mulți turiști decât asta vara, de exemplu. Da. Am dublat numărul de meniuri în limba engleză.”
”E aeroportul. Sunt curse. Și unii au venit numai pentru că aveau curse directe și au zis hai să văd orașul asta.”
Linda are o cafenea în centrul orașului. Îi merge atât de bine, încât acum o deschide pe a doua.
Iar în clădirile istorice s-au amenajat hoteluri cochete, care sunt aproape tot anul ocupate. Renata Bodea este proprietarul unui hotel: ”Oradea a evoluat foarte mult în ultimii ani. Oricine vine și n-a mai fost în ultimii ani este foarte susprins de tot ce e s-a făcut aici. De la centru, clădiri, la obiectivele care au fost făcute.”
Ilie Bolojan, primar Oradea: ”Nu poți vorbi de dezvoltare dacă oamenii nu au locuri de muncă, dacă nu au câștiguri din care să plătească utilitățile să întrețină familia și să se simtă bine în localitățile respective. Am dezvoltat 3 parcuri industriale”
La marginea orașului, pe locul unde creșteau boscheți, primăria a tras utilități cu fonduri europene și a pus la dispoziția investitorilor terenuri. Iar investitorii au adus aici peste 200 de milioane de euro și au angajat peste 8.000 de oameni.
O fabrică produce din aluminiu piese pentru cele mai importante nume din industria auto. Remus Cotuț e director: ”Clienții noștri... vin în România. Și au așteptări destul de mici, pentru că se gândesc la România ca la o țară subdezvoltată și pleacă de aici superimpresionați.”
În fabrică lucrează 1300 de oameni. Sunt aduși cu microbuzele și beneficiază de o masă caldă pe zi. Iar de pe urma lor primăria câștigă.
Anul trecut, 40 de milioane de euro au ajuns la primărie din impozitul pe salariile angajaților din Oradea. Banii se reinvestesc.
Iar din toamnă, primăria va plăti cazarea și transportul elevilor care ajung în școlile profesionale din oraș, pentru a școli mâna de lucru pentru parcurile industriale. Sunt parte din măsurile care transformă pe zi ce trece Oradea într-un oraș european, în care oamenii trăiesc decent într-o Românie care funcționează.
Este și motivul pentru care puțin părăsesc acest loc pentru un job în străinătate. Altfel stau lucrurile în estul țării.

 

Oameni care trăiesc ca în urmă cu 100 de ani

 

Înapoi în Botoșani. Lozna arată altfel față de satele județului. La tot pasul au fost ridicate case mari, dar... goale. Într-o mașină prăfuită primarul ne face un tur.
Sunt casele construite de sătenii care muncesc în străinătate. Acasă au rămas bătrânii și copii.
Alex Dima: ”În Lozna, peste 30 la sută din săteni sunt plecați peste graniță și sunt singura sursă de trăi pentru cei care au rămas aici. Și construiesc astfel de case care stau pustii. Fiecare construcție ascunde o poveste dramatică.”

 

Maria Cică a crescut singură. Ba mai mult, și-a crescut și cele două surori. Părinții sunt plecați în Italia. Maria a mers la facultate, are diplomă de profesor, dar nu are unde să lucreze. În satele din jur sunt prea puțin copii.
Soțul lucrează în Germania la cules de sparanghel. Și astfel de povești întâlnești aici la tot pasul. Și în Dersca, o altă comună, mai bine de o treime dintre săteni sunt plecați. Într-o altă casă, o mama își crește copiii cu banii trimiși de soț din Anglia.
Academia Română atrage atenția că migrația șocantă din ultimii ani are efecte distructive asupra economiei și societății românești. Politicienii sunt însă prea ocupați să țină cont de aceste avertizări.
În Botoșani, din 450.000 de locuitori, doar 20 la sută au de lucru. Peste 13.000 de oameni trăiesc din mila statului.
Familia Ripiceanu trăiește într-o casă pe care nu are acte, în satul Corlăteni. De apă și canalizare nu s-a auzit prin aceste locuri. Nu au curent electric.

 

Dacă nu este în stare să facă drumuri, Macaleți se laudă cu personalitățile născute aici


L-am întrebat pe președintele Consiliului Județean câți șomeri și mai ales câți oameni fără muncă sunt în Botoșani. Nu știe.
Locuri de muncă ar fi. Mulți ajung la oficiul forțelor de muncă nu pentru angajare, ci pentru a primi dovada că își caută de muncă, dovadă pe care o prezintă mai apoi primăriilor, pentru a primi ajutor social.
Mihai Tincu este directorul unei fabrici de confecții. Lucrează pentru nume mari din industria modei: ”Eu aș angaja mâine 200 de oameni. Dar de unde să îi iau. Și nu numai eu. Toți cei din confecții.”
Și din nou, aceeași poveste. Lipsa drumurilor ține acest colț de lume izolat și-l condamnă la sărăcie. Investiții în zonă s-au făcut. Dar de multe ori fără cap.

 


Flămânzi. Satul din care a pornit răscoala de la 1907. În 2004, satul a devenit oraș, pe 1 aprilie.
Străzile orașului sunt pline de căruțe, iar centrul arată jalnic, ca după bombardament. Primarul susține că în zonă s-au făcut investiții de 6 milioane de euro. S-au asfalt 10 km de străzi și s-a construit un centru de afaceri cu 700.000 de euro.

 

Oraș fără lumină și apă la bloc

 

Am intrat în centru de afaceri cu administratorul Mihai Ștefănucu. Centrul a fost gata în 2014. E pustiu și plin de praf.
Din toată clădirea un singur birou este deschis. În rest, nimic. Locul e închiriat, într-adevăr, de firme din oraș, dar cu o chirie modică de doar 1 euro pe metrul pătrat, pe an. E o formulă prin care primăria demonstrează că locul funcționează, pentru a nu fi obligată să dea înapoi banii europeni.
În același proiect european au fost instalate și 49 de camere de filmat prin tot orașul.
Cu viceprimarul Ioan Guraliuc am pătruns în centrul de comandă, locul din care cineva ar trebui să supravegheze tot ce mișcă în Flămânzi. Nu e nimeni și deocamdată poliția nu vrea să le preia în administrare.
Aici ar trebui să se recreeze și culturalizeze flămânzenii. Locul are utilitate doar în alegeri. Viceprimarul nu știe exact câți bani s-au investit aici. Locul, oricum, trebuie să intre din nou în reabilitare.
Orașul are și blocuri, învăluite într-un fum înecăcios. La bloc oamenii se încălzesc cu sobe și pun pe foc ce au la îndemână.
Și în astfel de condiții trăiesc mai toți locatarii din blocurile orașului Flămânzi. Sunt oameni dependenți de mila autorităților, care împart ajutoare sociale și ii pun să voteze.
La parter, un alt locatar mă invită în garsonieră. Nu are lumină și nici apă. Este o frântura din viața unui oraș în 2018.
Impozitul la oraș e mai mare. Acesta a fost motivul pentru care 40 de comune au fost transformate în orașe în 2004. Să vină bani la buget. Pentru oameni nu s-a făcut nimic.
La Flămânzi, cu un milion de euro s-a construit o statuie în centru și s-a amenajat un muzeu, care prezintă într-un mod idilic viața țăranilor de la 1907, imagine care nu are de-a face nici cu viața de atunci nici cu cea de acum.

 

CLICK PENTRU VIDEO

 

loading...
Suntem PUTUROȘII țării: 150 de botoșăneni au dat cu flit locurilor de muncă și-au rămas fără pomana statului
Pentru că pot! După ce a mărit exorbitant lefurile funcționarilor, CJ-ul caută firmă privată ca să îi facă achizițiile europene
Și ei sunt cetățeni ai acestui oraș – GALERIE FOTO & VIDEO cum trăiesc acești oameni

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
 

download from google playdownload from apple store
O femeie expert contabil, cea mai premiată din Botoșani: a plecat acasă cu o mulțime de trofee în zi de mare sărbătoare - TOPUL & GALERIE FOTO
”Sanitarii economiei”, așa cum i-a numit chiar președintele lor, și-au premiat vineri, la Hotel Rapsodia, colegii care au performat anul precedent. Au făcut-o la ceas de sărbătoare, în Ziua Națională a Contabilului Român.
Un botoșănean vrea scuze publice după ce a primit un plic de la ANAF, pentru 2 LEI – DOCUMENT
Un plic găsit în poștă cu sigla Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) poate cauza adevărate palpitații persoanelor cu nervii mai slabi. Sau din partea oricărei instituții care emite scrisori la domiciliu a căror efect sunt drumurile făcute la sediul respectivei unități publice și scoaterea la iveală, în multe dintre cazuri, a unor datorii de care nu se avea la cunoștință.
Dragoste ca-n filme: De 200 de ori ”TE IUBESC” de la Alexandra pentru băiatul vieții ei doar ca să îi recâștige inima – FOTOGALERIE
O dragoste începută acum aproape doi ani și intrată în impas anul acesta s-ar putea reînnoda după ceea ce s-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri.
Cadou la ziua de naștere: ALDE bate PSD și câștigă întâiul primar botoșănean, votat inclusiv de contracandidatul său
Funcția de viceprimar i-a fost probabil hărăzită botoșăneanului Ilie Oniciuc, omul care din acest punct de vedere pare să fie un monument de ghinion. A condus pe ultimul drum doi primari și din poziția de favorit a ajuns în ambele dăți pe locul II.
(ÎNCĂ) Un polițist local LOVIT în Centrul Vechi, ancheta ajunge la un procuror
Numeroasele semnale de alarmă care s-au tot tras în privința CentruluI Istoric al municipiului Botoșani au rămas doar vorbe-n vânt. Pe principiul că „la noi încă este bine”, zilele se rostogolesc unele după altele după scenariile prea bine cunoscute și ușor, ușor vor scăpa de sub control și la Botoșani, unde dreptatea se va face în cele din urmă, da, cu sabia.
După numai un an de zile în sistemul bugetar, soția unui lider PSD Botoșani a ajuns șefă la o instituție publică - FOTOGALERIE
Anul trecut, la finele lunii martie participa la un concurs, la compartimentul financiar – contabil din Instituția Prefectului, pe care l-a și promovat. A rămas acolo în jur de două luni, după care a cerut transferul la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani.
Ziua în care oameni de la Milano și până la Galați & Trușești au protestat pentru drumurile din Botoșani: Moldova, trezește-te! Botoșani, trezește-te! GALERIE FOTO
Așteptați în oraș la 9:30, așa cum au anunțat, protestatarii pentru infrastructură au ajuns vineri la locul de întâlnire cu o oră întârziere. Și nu a fost poligonul ACR, așa cum se făcuse public inițial.
Concurs pentru șefia unei instituții la care postul s-a eliberat prin... deces
Una dintre instituțiile importante din Botoșani este coordonată de un șef interimar la acest moment.
Orgoliu de medic PLĂTIT scump! Executor judecătoresc în stand-by pentru un spital închis de-o doctoriță
După trei ani, două instanțe de judecată au dat câștig de cauză reprezentanților unui spital care s-au trezit timp de o lună și jumătate cu pacienții… în stradă.
PREMIERĂ la Botoșani: Se pregătește cel mai lung sens unic din Botoșani, orașul tăiat în două – GALERIE FOTO
În municipiul Botoșani autoritățile au pregătit o serie de măsuri pentru eficientizarea traficului rutier. Iar una dintre intențiile factorilor de decizie, adică reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Primăriei prin Poliția Locală, Prefecturii sau Consiliului Județean este crearea celui mai lung sens unic din Botoșani, care va tăia practic orașul în două.
Cel mai SĂRMAN Consiliu Local din istoria orașului?! Aleșii noștri au sărăcit de când VOTEAZĂ pentru oraș
Aproape toți consilierii locali aleși în 2016 și-au publicat declarațiile de avere. Cu mici excepții, cei care votează hotărâri pentru interesul botoșănenilor și dezvoltarea municipiului par să trăiască la limita de subzistență.
Motociclist luat pe sus în bulevard de un Volkswagen, zeci de oameni la accident – GALERIE FOTO
Un nou accident cu un motociclist în prim plan a avut loc în seara de vineri la Botoșani. Evenimentul s-a petrecut după ora 23:00 pe bulevardul Mihai Eminescu.
Un fost președinte de partid și-a scris pe monumentul din cimitir funcțiile de demnitate publică: ”deputat în...”, ”prefect al...” FOTOGALERIE
Dacă unii botoșăneni aflați încă în viață își scriu doar numele și atât pe crucile din cimitir, iar alții își pun meseriile (profesor, inginer, economist), există cel puțin unul care preferă să le reamintească botoșănenilor funcțiile politice pe care le-a deținut de-a lungul vremii.
Tramvaiele pericol public sar de pe linie unul după altul, primarul Flutur: Este o problemă politică & se fac presiuni
Situația actuală a tramvaielor din municipiul Botoșani, extrem de învechite și care cedează la intervale tot mai scurte de timp, a fost comentată într-un final și de primarul Cătălin Flutur.
Tot mai mulți botoșăneni mor pe șosele iar oficial NU din cauza drumurilor - Ce putem face pentru acele mame?
Județul nostru se confruntă cu o realitate dureroasă: lunar o persoană își pierde viața pe drumurile publice care sunt din ce în ce mai dezastruoase.
Două fete filmate în timp ce se băteau în Parcul Mihai Eminescu, nimeni nu este lăsat să intervină – VIDEO șocant
Un nou incident violent s-a petrecut în municipiul reședință de județ, iar protagoniste sunt două adolescente.
Un șef de instituție din Botoșani a luat bani din trei locuri – DOCUMENT
Trăim vremuri în care salariile bugetarilor au crescut considerabil și mai toți salariații din sistemul privat doresc să lucreze la stat din acest motiv. Ei bine, un șef de instituție de la Botoșani a acumulat venituri în anul 2018 din trei locuri.
„SĂRACII” noștri parlamentari! Senatori și deputați de Botoșani, fără case sau mașini și cu datorii la bănci
Nouă parlamentari au trimis botoșănenii din județul Botoșani în Parlamentul României, la alegerile parlamentare din 2016. Șapte sunt de la principala formațiune ce guvernează țara, iar doi din rândul opoziției liberale.
Șefii județului și-au băgat în plus la leafă vreo 10.000 de euro în numai un an - DOCUMENT
Conducătorii Consiliului Județean Botoșani par să fi făcut afacerea vieții lor atunci când au candidat și au reușit să obțină actualele posturi. Cel puțin din punctul de vedere al veniturilor. Aceasta cu toate că vicepreședintele CJ, Dorin Birta, a ținut să informeze protestatarii pentru drumul strategic că, ”eu nu am venit la scaunul ăsta rupt în fund”. Nu știm cum erau pantalonii săi, dar cu siguranță veniturile erau considerabil mai mici.
Afacerea care a EXPLODAT la Botoșani: Se deschid tot mai multe puncte de lucru - Pe fiecare stradă a apărut câte una-două
Există afaceri la Botoșani care înfloresc de la o zi la alta. Tot mai multe puncte de lucru sunt deschise la Botoșani, dar și în celelalte județe. Și ne referim la Casele de Pariuri.
Pai hai sa facem socoteala cati bani au venil:35mil euro la groapa de gunoi.12 mil euro la spital.vreo15 mil la cornisa.1oo mil euro la apa si canal.anual vreo 150 miliarde lei ptr reparatii drumuri(lei vechi) si pot sa continui.rezultate ZERO!!!
13 martie 2018, 17:07
Tzurcanu era iubit de poporul botosanean, mertzanul era al mamaiei lui, iar abatorul facut de victor si inca vreo doi afaceristi in primele opt luni de mandat era a lui tataie Florea. Florinel are un proces care nu a inceput inca fiindca s-au pensionat toti judecatorii ce au preluat dosarul. Doar denuntatorul lui a primit condamnare sa se invete minte sa nu se puna cu imparatul.
13 martie 2018, 12:26
Un răspuns pentru râgâitorii mei, probabil toți ardeleni sau pripășiți în târg la ciordit. Din comentariile voastre se vede ura faţă de o anumită zonă a ţării, La unirea din 59 Moldova era net în faţa Valahiei, cum se face că acum e vai de mama ei. Cică unul "inteligent" mă întreabă cât dăm la buget, Inteligentule dăm atât cât s-a investit la noi, ați cărat la voi banii cu sacul, acum plătiți că aveți de unde. Aţi tocat banii noştri pe tot felul de bucăţele de autostradă şi vă mai daţi mari inteligenţi, până şi Albania a făcut 2000 Km de autostradă. Au venit bani cu camionul şi i-a furat unul, auzi brâul, şi ce-a păţit ăla? Dacă vinzi un pachet de ţigări sau o litră de rachiu vin trei camioane de mascaţi pe tine, pe ăla căte camioane de mascaţi au venit? Nu a venit niciunul? O fi din vina puturoșilor care nu muncesc? Stă de trei ani şi cheltuie banii şi carici mă înjură pe mine. Hai măi inteligentule! Da carici! Munca e pentru tractoare ca să hrănească "prostovanii" care le-au proiectat şi făcut. Da matale esti orbete sau ceva ardelean cu fumuri de intelectual, fac pariu că eşti unul din ăia care nu găsesc fraieri să le facă curat în casă şi să-i şteargă la fund. Ştii ceva puiucule! Pune mâna şi fă-ţi singur toaleta la poponeaţă. Faţă de tine măcar eu am peste 35 de ani de muncă şi 21 ani de scoală pe bune nu cu diplome luate pe ghenghi. Filmul de la televiziunea lui peşte prăjit este total tendenţios, doi ţigani la oficiul de muncă de la Bt. Nişte apartamente cu ţigani prin diferite localităţi din Bt, din ardeal numai lume bună, atunci te întreb măi inteligentule, de ce vin ţiganii ardeleni la furat în Botoşani?
13 martie 2018, 10:21
Jason& Goe& java& kauax=acelasi. Probabil exista destui prostovani care te apreciaza, te cred dar mai ales se bucura de elucubratiile tale psihomaladive.
13 martie 2018, 09:10
*Nu va da guvernul bani*... cum d---cu ai tupeul sa pretinzi asa ceva cand in mandatul aluia ce era pe scaunul pe care astazi este Macaletiul, au intrat in judet sute de milioane de euroi...fara numar. S-a ales praful si pulberea de ei e doar fiindca o gashka de banditi s-a pus pe facut avere personala. In opt luni , fostul prezident de la cj avea afacere noua la cheie, mertzan ,se scalda in bani si nimeni nu a vazut. Ba chiar insusi Iohannis vroia sa-l ia la presedintie... Ce sa mai vorbim? Degeaba se dau in stamba botosanenii si scriu commenturi care de care mai pompoase, un lucru este clar- au mafia lor, infiltrata in politic si institutii, in fata careia niciun jurnalist nu ridica vocea, mafie care suge judetul, plateste neterminati care au tupeul sa minta, sa denigreze, sa tina in intuneric un judet intreg fara sa li se intample ceva. Sa spuna Macaleti(daca are sange-n instalatie), cati bani s-au cheltuit pentru drumul din Flamanzi - granita cu Iasiul si cati bani s-au tocat(furat) ,per total in judetul Botosani in mandatul trecut.Ce a ramas in urma, puteti vedea singuri, nu cred insa ca pricepeti ceva din ceea ce vedeti.
13 martie 2018, 08:59
ba baiatule,ce politica antimoldoveneasca visezi?stii cu cat contribuie Botosaniul la bugetul de stat si cat primeste?nu bai prostovane,munca nu e obligatorie,ea e ptr tractoare,da de haleala e obligatoriu sa-ti dea statul, da?atata ai in cap,sa-ti dea si sa-ti tot dea altii si cine nu-ti da e comunist,vai mars la munca putoare!!!!!
13 martie 2018, 08:48
Aceaşi politică anti moldovenească. Ardelenii sunt harnici, moldovenii puturoşi. Toţi banii se duc în ardeal, ce curge printre degetele lor vine în Moldova. Stau şi mă întreb de ce mai vor ardelenii unirea cu Republica Moldova dacă tot putori sunt? Sigur că ardelenii sunt "harnici" doar au moştenit totul de la austro-ungari, acum vopsesc clădirile preluate şi se fălesc ce oameni de ispravă sunt dar nu au reușit să termine o autostradă deşi au tocat bani cât pentru trei. La noi ardelenii de la guvern nu ne dau bani nici să modernizăm câteva străzi, banii din taxe şi impozite îi papă parveniții oploșiți în târg. E rău dacă aţi ajuns să ne îndobitociți cu lăturile valahilor şi ardelenilor. Să facă un reportaj cu câţi bani din buget au mers în ardeal şi câți în Moldova. Şi dacă tot sunteți atât de critici cu puturoșii care nu vor să muncească faceți-ne un bine, angajați-vă d-stră o lună de zile pe locurile disponibile după care povestiți-ne şi nouă cum e traiul la locul de muncă atât de lăudat de unii. Mergeţi în europa şi vedeţi cum muncesc oamenii acolo şi cum se munceşte la noi. Aţi ridica vreodată 500 Kg în 4 inşi? Faceți efortul ăsta şi după aia daţi cu criticatul, să vedem dacă mai aveți chef. Şi ca o concluzie, care e problema voastră dacă unul sau altul nu munceşte? Scrie undeva că munca este obligatorie? Cine a păpat din doctrina comunistă aşa moare, de grija altuia.
13 martie 2018, 00:39
Orasul de lux Lebada, fara egal in Romanica, masini de lux de zeci de mii de euro nu au loc pe strazile din Bt, strazi la 50 de metri de primarie pline de gunoaie si desfundate fiindca se refac cele modernizate acum un an, in zeci de ani de cand se dau ajutoare sociale nimeni dintre beneficiarii acestora nu a muncit o zi in folosul comunitatii, un oras de cumatri (incepand cu primarul).Toti sunt verificati de secretarul pcr, sef la curtea de conturi. Made in bt.Sa traiti bine condusi de rotundu pseudoziaristul ,mancator de fudulii turcane.
13 martie 2018, 00:06
Slujnica aleasa pe locul intai dintr-un singur candidat(a)? hahaha>))tara lui Drajnea>))
12 martie 2018, 21:31
in comune oamenii sunt obligati sa plateasca gunoiul altfel nu li se primeste impozitul pe gospodarii. problema este ca oamenii sunt obligati sa-si care containerul de gunoi la primarie. ce se fac oamenii batrini si neputinciosi? pentru ce sunt obligati sa plateasca taxa gunoi de 30 lei ? ar fi interesant cui apartine firma de gunoi?
12 martie 2018, 19:46
Ai dreptate Goe dar sa vedem ce face slujnica noastra recent aleasa:)
12 martie 2018, 18:13
Caligula, imperator, și-a numit calul senator / Dragnea, mult mai sinistru, și-a numit vaca prim-ministru.
12 martie 2018, 16:56
Menajera ,,aleasă” pe locul 1 din 1 este de atâția ani mâna dreaptă a infractorului îndrăgostit lulea la vârsta senectuții. Ce a făcut pentru acest județ? ZERO! Totul doar pentru propriul interes și pentru acoliții săi. Votați CIUMA ROȘIE!
12 martie 2018, 16:14
Vă complaceti fără să faceți nimic. Fonduri europene putea accesa orice partid politic, prin instituțiile abilitate, dacă se dorea a se face treabă în județ. Este mai ușor să ni se facă promisiuni, să ne plimbe de la Ana la Caiafa cu Teatru, Cornișa și multe alte proiecte. Fiecare se împăunează cu funcții, obținute doar în interes personal, neluând în seamă amărâții județului pierduți în negura neștiinței. Schimbarea stă în fiecare din noi, în gândire, în mentalitate. Trebuie doar să gândim....
12 martie 2018, 15:45
AU ÎNGROPAT BANI EUROPENI IN CORNIȘA,TEATRUL NU E TERMINAT,DRUMURI CU GROPI SI POLITICIENII NOȘTRI SE FĂLESC CU FUNCȚII ȘI SALARII MARI. PRIMARI CARE SE LUCREAZĂ UNUL PE ALTUL ȘI TOT AȘA.
12 martie 2018, 14:37
Domnul Macaleti de cand se afla in diferite functii nu a facut nimic pentru judet ci doar constata cu surprindere ca nu avem sosele, nu avem industry,agricultura,turism ,etc.Poate ar fi mai bine sa nu mai avem prefect,primar,consiliu local si judetean.Sunt bani aruncati pe salariile unor personae ce isi ridica salariul iar la capitolul realizari dau din umeri
12 martie 2018, 13:43
problema e ca Bucurestiul a tinut saracia aici, au finantat la Ardeal mereu, prostii de aici sunt buni numai pt voturi ! dar sa nu-mi spuna careva ca pe vremea PD, PNL, PNTCD a curs lapte si miere, era de 100 de ori mai mare dezastrul !, astept exemple de bunastare de pe vremea lui base, etc!Trist e ca oamenii harnici au plecat sau au imbatranit si da, sunt o groaza de lenesi.........asteptam solutii din oricare parte politica, sa vedem cum vor fi pusi la treaba brunetii din centrul vechi!, haida da......
12 martie 2018, 13:01
Ce om de afaceri serios vine sa investeasca intr-un judet care a lege de 30 de ani comunistii la conducere???Ciuma rosie ati ales, ciuma rosie sa va dea de mancare.
12 martie 2018, 10:58
Țiganimea care a umplut orașul(centrul vechj,Parcul Tineretului,Cartier Cișmea) a fost adusă de Flutur și tot el le-a dat locuinte pentru voturi.Acum că e Primar, cine îl oprește să le taie puturoșilor ajutorul social,că nu-și fac acele zile de muncă.Dar puturoșilor de la Dângeni,unde Primarul e liberal, de ce nu li se taie ajutoarele sociale?Dar puturosilor din satul Baranca-Cristinești, unde Primarul este liberal de ce li se dau ajutoare sociale?Și mai sunt exemple.Mai căutați că nu e greu, dacă vreți să fiți imparțiali!
12 martie 2018, 10:28
Acusi apar in presa 3 comunicate psd unul pnl si s a rezolvat treaba ...cainii latra ursul trece ...nu exista speranta pt botosani ..sfatuiesc pe cei ce cresc copii sa ii trimita in strainatate sau in alte judete botosaniul are la conducere numai lic hele incomp etente propulsate pe pile ...nu se va dezvolta in urmatorii 30 ani ..eminescu iorga au scurs toata seva din aceste meleaguri a ramas doar pleava ..ca pleava se rasfira
12 martie 2018, 10:10
Oras fantoma Flamanziu si nu numai mai sunt asemenea orase : Bucecea , Darabani si chiar saveni asa zisele orase care de fapt sunt in realitate niste comune diferite de altele din judet .daca pana la revolutie in Flamanzi era o filatura ,in Bucecea o fabrica de zahar ,in darabani o fabrica de confecti identic si la Saveni acum bate vantu . Locuitori acestor orase fantome ar trebui sa se revolte sa treaca la statutul de comuna doar numai impozitele si taxele sunt de oreas in rest comune in toata regula cuvantului .
12 martie 2018, 09:34
Oare Bucurestiul nu are nici o vina ?Investitiile cine le taie ?unde este calea ferata,unde este autostrada ? bineinteles la Oradea si Cluj ,si atunci ce comparatie vrea ,culegi proifitul proportional cu cit ai investit..De la lovitura din 1989 in Botosani nu s a investit nici un leu fata de sumele imense care se pompeaza in Ardeal si Bucuresti.Investitorii pe unde sa vina ei vor infrastructura.La Botosani se dau numai bani pentru ajutoare sociale ca sa fie masa de votanti,Botosaniul nu are nevoie de ajutoare sociale ,nu suntem handicapati si nu avem " FRIZOANE" cind auzim de munca,la Botosani dati bani pentru investitii macar o parte din cei pe care ii luati la bugetul central ,si taiati ajutoarele ca nu avem nevoie.
12 martie 2018, 09:21
Lozna, Flamanzi, Corlateni... Dar de comuna Damigeni, nimic?? Clar si acolo cum sta treaba... Cu un primar cu ifose, dar nu face doi bani.
12 martie 2018, 08:55
Ce sa spuna Macaleti e dus de mult cu pluta,dar daca PSD nu a avut o persoana mai buna l-a propulsat pe scaunul de presedinte. Asa presedinte asa judet !
12 martie 2018, 08:19
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
”Nu prea sunt de acord cu aceste metode, le consider nu știu cum incorecte. Cu acest aspect eu nu sunt de acord. Nu aș putea să spun că nu se întâmplă lucruri neplăcute în sistem ca în fiecare sector de activitate, însă aceast ...
astratex.ro
sibello.net%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7231 lei
USD
Dolarul SUA
4.2103 lei
CHF
Francul elveţian
4.2861 lei
GBP
Lira sterlină
5.2496 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9027 lei
XAU
Gramul de aur
192.9580 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2392 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4531 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9641 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2263 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1849 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6326 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.