Știrea zilei
Lucrător la stat cu leafă de aproape 90 de milioane- VEZI cine e

Unul dintre şefii de instituţii cu cel mai mare salariu provine din sistemul sanitar. Din luna decembrie a anului precedent acesta are o remuneraţie brută de 8.763 de lei. A fost mai întâi şef interimar, apoi a dat concurs şi a devenit director cu acte în regulă. Acum are astfel un venit brut de circa cinci-şase ori mai mare decât salariul mediu plătit la Botoşani şi făcut public de Direcţia Judeţeană de Statistică.

Este vorba de Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean.  În toamna anului precedent acesta a susţinut un concurs pentru ocuparea postului de conducere de la „Mavromati” şi în urma acestuia preşedintele Consiliului Judeţean a emis o dispoziţie prin care înceta efectele celei anterioare, prin care medicul fusese numit interimar, reîncadrându-l practic pe post. În noul act se stipulează că „d-lui Mimor Ovidiu Florentin i se menţine salariul lunar maxim brut în sumă de 8.763 lei (...) care se diminuează cu 25% pe durata aplicării prevederilor art.1 din legea nr.118/2010”. Cu alte cuvinte, şeful celei mai mari unităţi medicale din Botoşani a avut anul trecut retribuţia menţionată, diminuată însă cu procentul de 25% aplicat la toţi bugetarii, iar anul acesta îi mai este redusă doar cu 10%, după ce lucrătorilor de la stat li s-a înapoiat o parte din ceea ce li se tăiase.
Jumătate din buget se duce pe lefuri
Lefurile managerilor a fost unul din motivele invocate de mai mulţi consilieri judeţeni atuci când în plenul CJ a picat proiectul de hotărâre privind comasarea spitalelor. Numeroşi demnitari, fie ei parlamentari sau consilieri judeţeni, au susţinut atunci că interesul bolnavului sau alte lucruri de acest gen constituie doar pretexte pentru respingerea proiectului, adevăratul motiv fiind că directorii îşi pierd salariile generoase şi influenţa aferentă. Pe 31 august plenul CJ a aprobat în schimb bugetele de venituri şi cheltuieli la cele şase unităţi medicale din subordine. După cum Botoşăneanul.ro a relatat încă de atunci, cele mai mari cheltuieli ale acestora sunt cele salariale. Astfel, în 2011 „Mavromati” are un buget de 70,5 milioane de lei, din care 35,5 milioane de lei sunt direcţionate pe salariile angajaţilor şi doar 22,5 milioane pentru medicamente şi alte materiale sanitare.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI
http://www.botosaneanul.ro/stiri/700-miliarde-topite-singura-institu-ie-jumatate-pe-lefuri-v/ 

Clădire uriașă pentru centrul comercial inaugurat la sărbători, un nou sens giratoriu deja construit la Botoșani – GALERIE FOTO
Mediul privat oferă o nouă lecție de eficiență, statului. Ceea ce nu se reușește în contractele cu statul în ani, se realizează în privat în doar câteva luni de zile. La începutul verii acestui an, pe amplasamentul unde se va deschide un nou magazin Lidl era liniște. Astăzi se poate observa un furnicar de muncitori și utilaje și o zonă complet schimbată.
După CINCI ani de zile: Fostă șefă din CJ adusă cu jandarmii la Tribunal, procurorul DNA acuzat că pune presiuni pe martori
După schimbarea a doi judecători și redistribuirea dosarului către un al treilea și drumuri la care s-a pierdut șirul la sediul DNA de la Suceava în cazul a zeci de persoane, procesul în care este judecat Florin Țurcanu alături de socru își continuă cursul anevoios la Tribunalul Botoșani.
O nouă EPIDEMIE la Botoșani: Mâncarea și stresul au îmbolnăvit peste o mie de botoșăneni
Trăim vremuri în care alimentele sunt tot mai nesănătoase și avem un stil de viață tot mai haotic. Din acest motiv asistăm practic la apariția mai multor boli, cu care botoșănenii și românii în general se confruntă. 
La mulți ani, Alexandru Zub! Omul ARESTAT de comuniști în tren, cu pistolul la ceafă, pentru că l-a sărbătorit pe Ștefan cel Mare - GALERIE FOTO & VIDEO
Pentru vina de a-l fi cinstit pe Ștefan cel Mare la Putna, a fost acuzat de complot împotriva statului. Comuniștii l-au arestat în tren, cu pistolul în ceafă. A trecut prin pușcăriile de la Jilava, Gherla, Balta Brăilei. A suferit, dar a știut și să își sfințească suferința. Astăzi împlinește 85 de ani.
Profesor de educație fizică din municipiu acuzat că a lovit mai mulți elevi de clasa întâi, ar fi venit băut la ore
Dosar penal deschis la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și o anchetă internă în paralel, derulată de conducerea unității de învățământ din municipiu, vor scoate la iveală ceea ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 10 octombrie 2019, la o oră de educație fizică cu elevi de clasa I.
Bătaie de joc la adresa orașului din partea unui privat, botoșănenii au făcut reclamații: Atitudinea acestei firme a fost una sfidătoareGALERIE FOTO
Probabil că muncitorii respectivei firme s-au gândit că o lucrare executată la Botoșani poate fi făcută în condiții care nu au nici o legătură cu normele de bun simț, dar mai ales cu cerințele legislative.
Medic acuzat de luare de mită și trafic de droguri de mare risc apărat de fost prim procuror, audieri maraton cu 15 martori denunțători
Imediat după declanșarea anchetelor care au dus la trimiterea în judecată, medicul Lorena Adriana Bîrleanu s-a și pensionat. A condus Centrul Militar Județean al Ministerului Afacerilor Interne de la Suceava. A fost cercetată inclusiv pentru faptul că și-a drogat propriii copii. Este judecată la Botoșani, iar apărătorul său legal este fostul prim-procuror, Cristian Popovici, actualmente avocat în Baroul Botoșani.
SURPRIZĂ DE PROPORȚII la IPJ: Fostul șef al Poliției Economice și împuternicit al inspectorului șef s-a pensionat subit
Începând cu data de 7 octombrie 2019, fostul comisar-șef Dumitru Aioanei are calitate de pensionar cu grad de colonel în rezervă.
Fata frumoasă din Botoșani, studentă la Strasbourg: Când am pășit prima dată în universitate mi-au dat lacrimile. Mi se pare că trăiesc un vis - GALERIE FOTO
A terminat liceul cu 10. Cântă, scrie, iubește portul popular și, între o olimpiadă națională și un spectacol de folclor, a știut mereu să așeze un zâmbet, o vorbă bună, o felie de bucurie pentru cei din jurul ei. A fost acceptată la 9 dintre cele 10 universități din Franța, la care a aplicat. Astăzi, Andreea este studentă la Universitatea din Strasbourg.
”Nababii” de la stat: leafă de 5.000 de euro pentru fiecare șef politic al CJ-ului
”Vă spun cu toată sinceritatea și toată responsabilitatea acest lucru: nu sunt atât de mulți, că 50% ar trebui dați afară, sub nicio formă”. Afirmația aparține ministrului Muncii, Marius Budăi, care a făcut referire la bugetari, arătând că aceștia se sacrifică la locul de muncă.
3.000 de lei costă un topor în cap la Botoșani! Criză în fața judecătorului
Conflictele în care sunt utilizate pe post de arme albe diverse obiecte agricole se petrec în mediul rural mai ales. Instanțele de judecată de la Botoșani sunt asediate de procese prin care se judecă omoruri, tentative de omor sau loviri și alte violențe. Șochează mai ales cruzimea de care dau dovadă cei implicați. Oameni de la țară cu mâini bătătorite și muncite și fețe arse de soare. Majoritatea semi-analfabeți.  
POVESTE ȘOCANTĂ: O botoșăneancă de 31 de ani a născut 10 copii! Primii trei făcuți cu un bărbat cu 56 de ani mai mare decât ea, restul cu… liniuțe
Povestea unei femei din Botoșani șochează. La 31 de ani, neșcolarizată probabil și cu un mod de gândire mai mult decât simplist, botoșăneanca a complicat viețile a 9 ființe: copiii ei.
Florin Țurcanu revine în politică! STRATEGIA cu care îi vrea pe Flutur primar și Achiței șef la Județ: Hai să încercăm, chiar nu știm să mai facem politică? FOTO& VIDEO
După patru ani de zile în care a avut cel mult o postare pe Facebook, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani se implică din nou în politică. O face împreună cu soția sa, fostul deputat Roxana Anușca Țurcanu, și cu o sumedenie dintre foștii colaboratori din cadrul PNL sau alți politicieni „dobândiți” din ALDE.
Un fost președinte de partid își vinde „averea” cu aproape 400.000 de euro – FOTOGALERIE
S-a detașat de viața publică și a ieșit din administrație și politică iar acum pare că își dorește să își vândă și afacerea pe care o are în municipiul Botoșani și care-i servește și drept locuință.
Primarul de la Vorniceni scos VINOVAT în acte pentru că a îndrăznit să moară pe scările spitalului – DOCUMENT
Când a început să se simtă rău, Toader Leampăr, fostul primar al comunei Vorniceni, a cerut ajutor de la prima unitate medicală care i-a ieșit în cale. În cazul lui a fost Secția Exterioară Săveni, unde nu exista niciun medic la serviciu. Toader Leampăr nu avea de unde să știe asta. Și nici că trăia ultimele clipe din viața lui pentru că, probabil, ar fi reacționat cu totul altfel. Poate nu ar mai fi intrat deloc în acest așa zis spital.
Haos popular la partid: președintele s-a (re)apucat de afaceri, înlocuitorul a plecat după o săptămână, iar senatorul s-a tot gândit
Cu două săptămâni înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, la unul dintre partidele parlamentare din Botoșani domnește haosul. Și nu, nu este vorba despre ALDE.
Casieră de la Locativa prinsă furând din încasările societății! Modifica chitanțele clienților și lua din banii botoșănenilor
Situație gravă înregistrată la una dintre societățile aflate sub tutela Consiliului Local Botoșani. Una dintre angajate a fost prinsă sustrăgând diverse sume din încasările unității. A fost cercetată penal și mai apoi procurorii au trimis-o în judecată.
Fenomenul ”Hoața din hipermarket”: Zeci de botoșănence fură din Carrefour & Kaufland fără să pățească ceva
Fetele fură mai ceva decât băieții. Diferențiat pe vârste, femeile întrec bărbații la tentativele de a sustrage bunuri mai ales din hipermarketuri, unde rafturile sunt răsfirate pe o suprafață vastă și cu spațiu suficient pentru a dosi lucruri prin geantă sau sub articolele vestimentare.
Elev de la Seminar bătut de-un băiat cu 8 clase! Bătăușul a pândit în total 11 adolescenți pe care i-a urmărit și i-a lovit
În total, acestui tânăr care pare că și-a pierdut calea cea dreaptă în viață, i-au căzut victime 11 elevi de la diferite unități de învățământ din municipiu.
ADMINISTRAȚIE la Botoșani: Instituție cu doar 30 de angajați condusă de TREI directori
Noile reglementări legislative care au intrat anul acesta în vigoare, în guvernarea social-democrată, aduc o serie de anomalii administrative în instituțiile publice de la Botoșani. 
Vorbim de un salar brut, al directului celui mai important spital din jud Botosani, o persoana pregatita si capabila!!!! Pacat ca e un salariu mic in comparatie cu o gramada de politicieni care nu fac nimic bun...pt botosaneni!!!La multi ani domnului doctor Mimor Ovidiu!!! Si rusine celor care publica asemenea articole cu scop electoral...
19 septembrie 2011, 01:06
Pai, nu-i asa, dle Balascau, ca este strigator la ceruri: dumneata te chinui sa scoti o gazeta din aceasta electronica, manevrezi in paginile ei miliarde si miliarde, (ba despre investitii ba despre fonduri de salarizare, ba despre bugetele CJ, CL, Prefecturii, etc., dar nu ajungi sa iei in mana decat... 1.500-2.000 lei lunar!! Si va indignati "si-l lucrati la gazeta" pe un doctor care are responsabilitatea tratarii a mii de pacienti, incadrandu-se, bineinteles, intr-un buget destul de mic, caruia i se aloca, in brut, "exorbitanta" suma de 1.450 de euro lunar! Unde este dreptatea?, striga ziaristul sarac si cu reflexe de stanga pavloviana ("sa ni se dea la toti!!") Ziaristul nostru a uitat insa un mic amanunt: cat el se indeletnicea cu studiile lui, in aceleasi vremuri la medicina...era liber. Nu erau studenti! Ca nu prea vor tinerii acestia atat de lesne iritabili sa faca atata amar de carte cum se face la medicina, ca sa ajunga, la final de cariera, sa ia si ei retributii "scandaloase, din banii publici"...Ati auzit, dle reporter, cu ce salarii momesc astazi guvernantii managementul privat? De ce oare? Retributia bruta a managerului Mimor nici nu se compara cu sumele alea infricosatoare...
14 septembrie 2011, 12:20
Nu văd nimica anormal ca un intelectual,în speţă medic,care a făcut studiile pe bune, nu cum se fac acum,care s-a pregătit ani de zile şi atrcut printr-O mulţime de examene să aibă acest salariu!Anormale mi se par lefurile nesimţite ale politrucilor şi mai ales faptul că nişte incompetenţi au ajuns să judece oameni de valoare!
14 septembrie 2011, 10:25
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Un film înseamnă o echipă, nu înseamnă un singur om. De aceea cei care iubesc filmul lasă genericul de final, nimeni nu iese din sală până nu vede ultimul om din echipă, pentru că fără această echipă fantastică din ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7592 lei
USD
Dolarul SUA
4.2607 lei
CHF
Francul elveţian
4.3260 lei
GBP
Lira sterlină
5.5323 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9243 lei
XAU
Gramul de aur
204.2784 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2457 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4413 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9314 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2512 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1857 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6370 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.