Știrea zilei
Marea coaliție PNL – PSD plesnește deja la municipiu, primarul la mâna a trei debutanți pentru un munte de bani după ce liberalii iar s-au enervat

Aleșii de la municipiu se întâlnesc miercuri în ședință extraordinară, iar primul punct de pe ordinea de zi îl reprezintă stabilirea impozitelor și taxelor pe anul viitor.

Se dorește modificarea hotărârii prin care s-au stabilit deja dările pe 2022


În fapt, primarul Cosmin Andrei a inițiat un proiect privind modificarea unei alte hotărâri, adoptate în luna aprilie a acestui an, prin care s-a fixat cuantumul dărilor la bugetul local pe 2022.


Între timp, execuția bugetară pe anul în curs este aproape finalizată și pe baza noilor date Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) dorește practic amendarea precedentei hotărâri.


Noul proiect prevede majorarea a 10 taxe și impozite și eliminarea scutirii la plata impozitului pe clădiri pentru imobilele monument istoric neîngrijite.


De exemplu, cota de impozit pentru clădirile rezidențiale deținute de persoanele fizice ar urma să crească de la 0,085% din valoarea impozabilă la 1%.


Printre altele, proiectul prevede și majorarea cu 300 – 400% a impozitului pe clădirile și terenurile neîngrijite din intravilanul orașului.

 

Liberalii nu vor


În ziua dinaintea ședinței, organizația municipală a PNL Botoșani a trimis un comunicat prin care anunță că toți cei nouă consilieri locali ai partidului vor vota împotriva proiectului inițiat de DITL și primar.


Liberalii susțin că între Crăciun și Revelion nu este momentul potrivit pentru o astfel de dezbatare și că taxele și impozitele trebuie să rămână la același nivel, fără a fi introduse altele noi.


Culmea, ei invocă tocmai creșterea veniturilor categoriilor vulnerabile realizată de către Executiv, în care rolul cheie l-a jucat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale condus de social-democratul Marius Budăi.


”Este greu de înțeles cum am putea justifica în ochii botoșănenilor faptul că guvernul a reușit creșterea pensiilor, alocațiilor și a altor venituri ale oamenilor în 2022, iar majorarea taxelor și impozitelor locale ar anula această creștere de venituri. Apreciem de asemenea că municipiul Botoșani a beneficiat în ultima perioadă de sume consistente alocate de către Guvernul României, fiind redusă astfel substanțial presiunea privind creșterea veniturilor proprii prin majorarea taxelor și impozitelor locale”,


Comunicat PNL Botoșani.

 

Un război care nu se mai termină


Ceea ce se întâmplă demonstrează că, în ciuda coaliției create la nivel central, pe plan local PSD și PNL au poziții ireconciliabile. În realitate, asistăm la același război Cosmin Andrei – Cătălin Flutur, ambii preocupați să câștige capital electoral în perspectiva alegerilor din 2024. Când Cosmin Andrei era viceprimar și Cătălin Flutur primar, primul se împotrivea majorării taxelor și impozitelor propuse de celălalt, pentru ca acum să asistăm la același lucru, dar pe invers.


Edilul-șef are nevoie de 12 voturi pentru ca proiectul să fie aprobat astfel încât, pe lângă cei 11 social-democrați, trebuie să mai voteze proiectul și viceprimarul Liviu Toma, care însă mai mereu la hotărârile importante a votat alături de liberali sau unul dintre cei doi consilieri USR.


Atât reprezentantul Pro România, cât și Raluca Curelariu și Marcel Gheorghiță, de la USR, se află la primul mandat de consilier local.

 

UPDATE: Proiectul privitor la majorarea taxelor și impozitelor locale a fost adoptat cu 12 voturi pentru (consilierii PSD și Liviu Toma de la Pro România). Au votat împotrivă liberalii și Raluca Curelariu de la USR-PLUS. Vom reveni cu mai multe detalii privitoare la discuțiile dinaintea votului dar și cu taxele care au suferit modificări pentru anul viitor. 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
SCANDAL monstru în Primărie! Flutur a acuzat PSD-iștii de tranzacții mafiote, viceprimarul Buhăianu a cerut test pentru alcoolemie – VIDEO
Un fost ministru al Muncii îl ia peste picior pe Marius Budăi: Au sosit bidoanele cu cerneală

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

Bate vântul în cel mai modern internat școlar din județ, doar OPT copii cazați: Preferă să stea în sânul familiei
Respectivul liceu este considerat un etalon al învățământului din mediul rural având în vedere condițiile pe care le oferă elevilor și deopotrivă profesorilor. Unitatea dispune de clase moderne, laboratoare, cantină, internat, teren de sport și multe altele.
S-a făcut dreptate sub privirile unei mame de 96 de ani: Înalt ierarh și sobor impresionant de preoți la Monumentul dedicat foștilor deținuți politici din Botoșani – GALERIE FOTO
Cei care mai sunt în viață sunt astăzi bătrâni și bolnavi. Nu cer nimic. Au îndurat iadul pușcăriilor sau domiciliile forțate. Acolo li s-au născut copiii, acolo au învățat din nou să iubească, să rabde, să se roage. Poveștile lor sunt dureroase, sunt tulburătoare.
Întrebarea zilei: pe ce loc a terminat FC Botoșani sezonul? MIZA este de vreo 100.000 de euro
Ultima etapă a play-out – ului SuperLigii a produs o situație fără precedent de când se practică sistemul cu campionatul regulat urmat de turneele pentru desemnarea campioanei, respectiv a formațiilor retrogradate.
Un om de afaceri de calibru, o consilieră a prefectului, un director, un inspector și un fost viceprimar, pe LISTA PNL pentru a intra în Consiliul Județean
Plecarea din PNL a foștilor directori ai Spitalului Județean, Viorel Iliuță și Radu Malancea, va aduce doi noi aleși locali la rampă. Cei doi demisionari au renunțat și la mandatele de consilieri județeni, pe care oricum le-ar fi pierdut după părăsirea partidului.
Următoarele garaje care vor fi DEMOLATE în municipiul Botoșani, deținătorii au primit notificări de la Primărie – GALERIE FOTO
După cele peste 80 de garaje care au fost înlăturate din zona aflată în imediata apropiere a Colegiului Național Mihai Eminescu, urmează o nouă serie. De această este vorba despre 17 baterii.
ALARMĂ în zorii zilei la sediul Poliției: Razii în mai multe zone, minoritarii panicați „că li se fură copiii” – FOTOGALERIE
Apelul de prezență la Inspectoratul de Poliție Județean a fost dat la ora 6:00, în dimineața zilei de miercuri, 17 mai 2023.
Se cer salarii mai mari, orele de școală cu semnul întrebării! Sindicaliștii anunță că jumătate din profesorii botoșăneni nu mai intră la cursuri
Greva generală anunțată în sistemul educațional românesc va avea efecte și la Botoșani. Trei sferturi dintre profesorii botoșăneni au anunțat deja că de luni, 22 mai 2023, întrerup activitatea.
SINGURUL cuvânt care i-a salvat funcțiile unei șefe de la Botoșani, demisia aruncată la coșul de gunoi
Celebra ordonanță prin care au fost reduse o serie de cheltuieli bugetare și chiar posturi, deși în măsură mai mică, a tot suferit modificări până la forma finală. În primă fază s-a vorbit de interzicerea cumulului pensie – salariu.
Direcția de Drumuri a județului angajează cantonieri, candidații trebuie să aibă cunoștințe culinare și pasiune pentru... gătit: Mă pufnește și pe mine râsul
Anunțul a fost postat pe pagina instituției aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Botoșani, pe data de 8 mai 2023.
Spargere la o asociație de proprietari plină de VIP-uri, la câteva ore după o ședință cu scântei - FOTOGALERIE
Sediul Asociației de Proprietari nr. 2 din municipiul Botoșani, situat în zona ultracentrală a orașului, a fost spart la câteva ore după o discuție privind convocarea Adunării Generale și situația financiară.
Șefimea de la Botoșani „menținută” din pix pe posturi călduțe de Guvernul Ciucă – LISTA directorilor
„Ordonanța austerității” așa cum a ajuns să fie cunoscută a fost publicată în seara zilei de luni, 8 mai 2023. Limitarea cheltuielilor de către Guvernul Nicolae Ciucă s-a rezumat la o serie de interdicții de ordin financiar însă are și un rol de protecție asupra unor persoane cu funcții de conducere, obținute în cele mai multe dintre cazuri, pe criterii politice.
Președinte nou la FC Botoșani, reorganizare din temelii a clubului: Nu este un viitor așa de roz, dar nici nu-i catastrofalVIDEO
Schimbările profunde pe care Botoșăneanul le anunța la primul club de fotbal al județului s-au produs deja în mare parte. Cei patru acționari de la grupul ”Elsaco” au constituit o nouă companie, pe care se va transfera întreaga activitate din sezonul 2023-2024.
”Tenorii liberi”, stand-up comedy muzical la Filarmonică ”tamponat” de Cozmiță Lascarache care venise la o nuntă: Această fuziune între note și bancnote naște muzicaVIDEO & GALERIE FOTO
Premierele stagiunii aniversare a Filarmonicii ”George Enescu” au continuat vineri seară cu un spectacol cum nu s-a mai văzut la Botoșani și s-a văzut rareori prin România. De la început și până la sfârșit, muzica clasică a fost însoțită de umor și uneori, într-un ton ironic, de acorduri populare și chiar manele.
Centrul „invizibil” al orașului preluat de o tânără din sistem cu viziuni îndrăznețe! Soție de politician, noua șefă are propria carieră – VIDEO&FOTO
Este un centru care, deși deschis de un deceniu în municipiul Botoșani, a „strălucit” mai puțin în spațiul public prin activități dedicate beneficiarilor, de-a lungul anilor fiind mai degrabă motiv de ceartă între șefi.
Bonele sau femeile chemate la curățenie vor fi plătite cu vouchere, șefa de la ”Șomaj”: Pur și simplu are loc un raport de muncă care nu este oficializat – VIDEO
Familiile care apelează la bone fără a avea un raport de muncă sau se folosesc de anumite persoane pentru curățenia în locuințe vor fi obligate, mai mult indirect, să le remunereze sub forma unor vouchere sociale. Acestea ar urma să fie eliberate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Primarul Gireadă se gândește să facă oraș din comuna Mihai Eminescu: Are mai mult asfalt decât municipiul Botoșani dacă pun cap la cap străzile asfaltate - VIDEO & GALERIE FOTO
Recensământul desfășurat anul trecut și ale cărui rezultate în detaliu au fost făcute publice în acest an plasează Mihai Eminescu pe primul loc în clasamentul comunelor din județul Botoșani în ceea ce privește populația.
Zero șanse ca drumul Botoșani – Târgu-Frumos să fie gata în termen: I-am văzut că progresau, după care au dispărut efectiv cu utilajele de pe drumVIDEO
Șansele ca investiția la drumul Botoșani – Târgu-Frumos să se finalizeze în termenul prevăzut în contractul încheiat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu asocierea care a câștigat licitația sunt practic egale cu zero.
Meciurile liberale de la Municipiu s-au mutat la Județ: Liderul grupului PNL lăsat baltă de colegi la votul pentru MĂRIREA salariilor – VIDEO
Consilierii județeni s-au întâlnit joi, 27 aprilie 2023, în ședința ordinară aferentă lunii aprilie. Dezbateri au fost doar la proiectul de hotărâre care a vizat creșterea salariilor pentru unii angajați.
Tot la Cornișa, dar în altă parte: Se coace mutarea scenei pentru marile spectacole ale orașului
Construcția unei străzi cu dublu sens pentru accesul cu automobile și a unei pasarele pentru pietonii și bicicliștii care doresc să meargă la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa sunt doar două dintre ideile lansate de primarul municipiului Botoșani după îngrămădeală creată weekendul precedent la complexul de la intrarea în oraș.
Sute de botoșăneni învățați să citească sau să socotească pentru a se putea angaja: Sunt persoane care nu știu să scrieVIDEO
Sunt sute de botoșăneni pentru care găsirea unui loc de muncă, oriunde, pare să frizeze absurdul. Însă, într-un efort susținut de încadrare totuși în câmpul muncii și a analfabeților și semianalfabeților, instituțiile statului încearcă inclusiv să-i învețe să scrie. Sau să citească. Ori să socotească sau să memoreze tabla înmulțirii.
Cu actualii consilieri , cu majoritatea pusă doar pe interesele proprii , cu un fost primar care îi face loc altuia , adică lui Țurcanu, care se visează primar , nu se va face absolut nimic, la care se adaugă trădătorul Toma, bine cei de la USSR au primit deja de la PSD , DAR logic că mai vor , doar interese personale , nimic pentru cetățeni. Dar așa merita ,când s- a putut lua masuri nu s- a vrut acum Țurcanu îl joacă pe primar cum vrea el.
29 decembrie 2021, 11:48
Taxe,Taxe si iar taxe, pe principiul ,da-mi banul tau cu japca ca stiu eu cum sa-l cheltuiesc mai bine, asta au stiut intotdeauna partidele cu apucaturi comuniste. Ce investitii au atras in acest oras..??? Cate locuri de munca au creat ?? Cum au incurajat investitorii privati??? un mare zero barat....aaa si ca sa nu uitam, PSD-ul face ca si madam Rovana Plumb care punea taxe peste taxe de poluare, dar familia ei isi inmatricula bolizii in Bulgaria, ca sa NU PLATEASCA TAXE...
29 decembrie 2021, 11:06
Eu nu cunosc nici o persoana defavorizata care detine cladiri istorice in oras. Poate ca primaria ar trebui sa mareasca si taxele pentru blocurile nou construite in centru. Poate mai amenajam o parcare ceva. Taxele pentru gunoi mi se par normal sa creasca atata timp cat nu suntem in stare sa colectam gunoiul selectiv. Deasemeni ar trebui implementata parcare cu plata pe orice strada din centrul orasului in paralel cu scoaterea putorilor de la politia locala din barlog pentru a face ordine in modul cum se parcheaza in oras. Cu precadere zona centrala dar nu numai. Solutii sunt si inca simple. Trebuie doar sa vrei.
29 decembrie 2021, 07:26
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Marius Croitoru e în staff-ul tehnic la Botoșani, nu antrenor principal că nu poate, dar în partea asta de scouting, recunosc că are un ochi excepțional. Mihai Ciobanu e cu licență, rămâne în continuare el. Croitoru e ...
fashiondays.ro
Curs valutar
26 mai 2023
EUR
Euro
4.9575 lei
USD
Dolarul SUA
4.6194 lei
CHF
Francul elveţian
5.1137 lei
GBP
Lira sterlină
5.7071 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3068 lei
XAU
Gramul de aur
290.0889 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3316 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0134 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3885 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.7 o C
Dorohoi
12.2 o C
Bucecea
12.3 o C
Darabani
11.8 o C
Saveni
12.7 o C
Ştefăneşti
13.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.