Știrea zilei
Marea ȚEAPĂ a pensiilor speciale pentru primari și viceprimari

Impactul financiar al pensiilor speciale pentru botoșănenii care au ocupat funcții de demnitate publică în trecut va fi unul de nivel minimal. Probabil că la un buget local de comună sau în alte orașe din țară efortul va fi unul simțitor, însă la Primăria municipiului Botoșani clar nu va fi considerat drept o piatră de moară. Cel puțin într-o primă etapă.

În mod sigur, de la data de 1 ianuarie 2020 când, potrivit Codului Administrativ ar urma să fie aplicabil articolul aferent, la Botoșani nu va intra la plată cu pensie specială nici un primar.

 

Au condus orașul:

 

Dumitru Chiriacescu – mandat 1992 – 1996

Ioan Cojocariu – mandat 1996 – 2000

Florin Egner – mandat 2000 – 2004

Cătălin Flutur – două mandate 2004 – 2012

Ovidiu Portariuc – mandat 2012 – 2016

Cătălin Flutur – mandat 2016 – 2020

 

Dumitru Chiriacescu și Ioan Cojocariu au decedat. Ceilalți primari (foști sau actuali) nu au deocamdată calitatea de pensionari.

 

Efortul financiar nu va fi unul consistent, cel puțin în următorii ani nici pentru viceprimarii care s-au regăsit în fruntea municipiului reședință de județ. Au ieșit la pensie patru foști edili care ar urma să beneficieze de aceste pensii așa zis speciale și anume:

 

Corneliu Daniliuc

Ioan Ciobanu

Ion Ilie

Romulus Eram

 

Pensia specială este acordată în limita a maximum trei mandate și se calculează în funcție de numărul total al lunilor de mandat ca un procent de 0,40% din indemnizația brută aflată în plată la momentul desfășurării activității de demnitate publică.

 

Ceea ce înseamnă practic pentru viceprimarii din anii anteriori un plus lunar la pensie de mai puțin de 100 de lei. Cel puțin la o indemnizație de viceprimar care a fost de 2.000 sau 3.000 de lei. Sau chiar sub acest nivel.

 

La acest moment nu există un calcul făcut în cadrul Primăriei Botoșani cu sume exacte, având în vedere că pensiile speciale se plătesc abia de anul viitor. Funcționarii serviciului resurse umane vor consulta arhivele municipalității pentru a vedea cu exactitate indemnizațiile ce au fost plătite în trecut foștilor viceprimari și vor efectua o simulare financiară, undeva prin toamnă.

 

Nu la fel stau lucrurile pentru actualii primari, viceprimari, președinți de consilii județene sau vicepreședinți, care beneficiază de indemnizații aproape triple față de predecesorii lor. Abia la această categorie de demnitari veniturile vor fi într-adevăr speciale. Numai că pentru majoritatea trebuie să mai treacă ceva ani până ce să iasă din câmpul muncii.

 

loading...
Un primar i-a dat lui Budăi cu pensiile speciale în cap: O sfidare, o nerușinare
Pensia medie a unui bucureștean, cu aproape 40% mai MARE decât pensia medie a unui botoșănean

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

Clădire uriașă pentru centrul comercial inaugurat la sărbători, un nou sens giratoriu deja construit la Botoșani – GALERIE FOTO
Mediul privat oferă o nouă lecție de eficiență, statului. Ceea ce nu se reușește în contractele cu statul în ani, se realizează în privat în doar câteva luni de zile. La începutul verii acestui an, pe amplasamentul unde se va deschide un nou magazin Lidl era liniște. Astăzi se poate observa un furnicar de muncitori și utilaje și o zonă complet schimbată.
După CINCI ani de zile: Fostă șefă din CJ adusă cu jandarmii la Tribunal, procurorul DNA acuzat că pune presiuni pe martori
După schimbarea a doi judecători și redistribuirea dosarului către un al treilea și drumuri la care s-a pierdut șirul la sediul DNA de la Suceava în cazul a zeci de persoane, procesul în care este judecat Florin Țurcanu alături de socru își continuă cursul anevoios la Tribunalul Botoșani.
O nouă EPIDEMIE la Botoșani: Mâncarea și stresul au îmbolnăvit peste o mie de botoșăneni
Trăim vremuri în care alimentele sunt tot mai nesănătoase și avem un stil de viață tot mai haotic. Din acest motiv asistăm practic la apariția mai multor boli, cu care botoșănenii și românii în general se confruntă. 
La mulți ani, Alexandru Zub! Omul ARESTAT de comuniști în tren, cu pistolul la ceafă, pentru că l-a sărbătorit pe Ștefan cel Mare - GALERIE FOTO & VIDEO
Pentru vina de a-l fi cinstit pe Ștefan cel Mare la Putna, a fost acuzat de complot împotriva statului. Comuniștii l-au arestat în tren, cu pistolul în ceafă. A trecut prin pușcăriile de la Jilava, Gherla, Balta Brăilei. A suferit, dar a știut și să își sfințească suferința. Astăzi împlinește 85 de ani.
Profesor de educație fizică din municipiu acuzat că a lovit mai mulți elevi de clasa întâi, ar fi venit băut la ore
Dosar penal deschis la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și o anchetă internă în paralel, derulată de conducerea unității de învățământ din municipiu, vor scoate la iveală ceea ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 10 octombrie 2019, la o oră de educație fizică cu elevi de clasa I.
Bătaie de joc la adresa orașului din partea unui privat, botoșănenii au făcut reclamații: Atitudinea acestei firme a fost una sfidătoareGALERIE FOTO
Probabil că muncitorii respectivei firme s-au gândit că o lucrare executată la Botoșani poate fi făcută în condiții care nu au nici o legătură cu normele de bun simț, dar mai ales cu cerințele legislative.
Medic acuzat de luare de mită și trafic de droguri de mare risc apărat de fost prim procuror, audieri maraton cu 15 martori denunțători
Imediat după declanșarea anchetelor care au dus la trimiterea în judecată, medicul Lorena Adriana Bîrleanu s-a și pensionat. A condus Centrul Militar Județean al Ministerului Afacerilor Interne de la Suceava. A fost cercetată inclusiv pentru faptul că și-a drogat propriii copii. Este judecată la Botoșani, iar apărătorul său legal este fostul prim-procuror, Cristian Popovici, actualmente avocat în Baroul Botoșani.
SURPRIZĂ DE PROPORȚII la IPJ: Fostul șef al Poliției Economice și împuternicit al inspectorului șef s-a pensionat subit
Începând cu data de 7 octombrie 2019, fostul comisar-șef Dumitru Aioanei are calitate de pensionar cu grad de colonel în rezervă.
Fata frumoasă din Botoșani, studentă la Strasbourg: Când am pășit prima dată în universitate mi-au dat lacrimile. Mi se pare că trăiesc un vis - GALERIE FOTO
A terminat liceul cu 10. Cântă, scrie, iubește portul popular și, între o olimpiadă națională și un spectacol de folclor, a știut mereu să așeze un zâmbet, o vorbă bună, o felie de bucurie pentru cei din jurul ei. A fost acceptată la 9 dintre cele 10 universități din Franța, la care a aplicat. Astăzi, Andreea este studentă la Universitatea din Strasbourg.
”Nababii” de la stat: leafă de 5.000 de euro pentru fiecare șef politic al CJ-ului
”Vă spun cu toată sinceritatea și toată responsabilitatea acest lucru: nu sunt atât de mulți, că 50% ar trebui dați afară, sub nicio formă”. Afirmația aparține ministrului Muncii, Marius Budăi, care a făcut referire la bugetari, arătând că aceștia se sacrifică la locul de muncă.
3.000 de lei costă un topor în cap la Botoșani! Criză în fața judecătorului
Conflictele în care sunt utilizate pe post de arme albe diverse obiecte agricole se petrec în mediul rural mai ales. Instanțele de judecată de la Botoșani sunt asediate de procese prin care se judecă omoruri, tentative de omor sau loviri și alte violențe. Șochează mai ales cruzimea de care dau dovadă cei implicați. Oameni de la țară cu mâini bătătorite și muncite și fețe arse de soare. Majoritatea semi-analfabeți.  
POVESTE ȘOCANTĂ: O botoșăneancă de 31 de ani a născut 10 copii! Primii trei făcuți cu un bărbat cu 56 de ani mai mare decât ea, restul cu… liniuțe
Povestea unei femei din Botoșani șochează. La 31 de ani, neșcolarizată probabil și cu un mod de gândire mai mult decât simplist, botoșăneanca a complicat viețile a 9 ființe: copiii ei.
Florin Țurcanu revine în politică! STRATEGIA cu care îi vrea pe Flutur primar și Achiței șef la Județ: Hai să încercăm, chiar nu știm să mai facem politică? FOTO& VIDEO
După patru ani de zile în care a avut cel mult o postare pe Facebook, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani se implică din nou în politică. O face împreună cu soția sa, fostul deputat Roxana Anușca Țurcanu, și cu o sumedenie dintre foștii colaboratori din cadrul PNL sau alți politicieni „dobândiți” din ALDE.
Un fost președinte de partid își vinde „averea” cu aproape 400.000 de euro – FOTOGALERIE
S-a detașat de viața publică și a ieșit din administrație și politică iar acum pare că își dorește să își vândă și afacerea pe care o are în municipiul Botoșani și care-i servește și drept locuință.
Primarul de la Vorniceni scos VINOVAT în acte pentru că a îndrăznit să moară pe scările spitalului – DOCUMENT
Când a început să se simtă rău, Toader Leampăr, fostul primar al comunei Vorniceni, a cerut ajutor de la prima unitate medicală care i-a ieșit în cale. În cazul lui a fost Secția Exterioară Săveni, unde nu exista niciun medic la serviciu. Toader Leampăr nu avea de unde să știe asta. Și nici că trăia ultimele clipe din viața lui pentru că, probabil, ar fi reacționat cu totul altfel. Poate nu ar mai fi intrat deloc în acest așa zis spital.
Haos popular la partid: președintele s-a (re)apucat de afaceri, înlocuitorul a plecat după o săptămână, iar senatorul s-a tot gândit
Cu două săptămâni înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, la unul dintre partidele parlamentare din Botoșani domnește haosul. Și nu, nu este vorba despre ALDE.
Casieră de la Locativa prinsă furând din încasările societății! Modifica chitanțele clienților și lua din banii botoșănenilor
Situație gravă înregistrată la una dintre societățile aflate sub tutela Consiliului Local Botoșani. Una dintre angajate a fost prinsă sustrăgând diverse sume din încasările unității. A fost cercetată penal și mai apoi procurorii au trimis-o în judecată.
Fenomenul ”Hoața din hipermarket”: Zeci de botoșănence fură din Carrefour & Kaufland fără să pățească ceva
Fetele fură mai ceva decât băieții. Diferențiat pe vârste, femeile întrec bărbații la tentativele de a sustrage bunuri mai ales din hipermarketuri, unde rafturile sunt răsfirate pe o suprafață vastă și cu spațiu suficient pentru a dosi lucruri prin geantă sau sub articolele vestimentare.
Elev de la Seminar bătut de-un băiat cu 8 clase! Bătăușul a pândit în total 11 adolescenți pe care i-a urmărit și i-a lovit
În total, acestui tânăr care pare că și-a pierdut calea cea dreaptă în viață, i-au căzut victime 11 elevi de la diferite unități de învățământ din municipiu.
ADMINISTRAȚIE la Botoșani: Instituție cu doar 30 de angajați condusă de TREI directori
Noile reglementări legislative care au intrat anul acesta în vigoare, în guvernarea social-democrată, aduc o serie de anomalii administrative în instituțiile publice de la Botoșani. 
Daca faceau ceva pt botosani se vedea . dar asa ca am ajuns cel mai sarac judet ....
13 august 2019, 12:19
Fiecare sa si ia atât cat contribuie,caci daca stau si ma gândesc au salarii destul de mari si pe deasupra mai au si venituri din alte surse.Sa se termine odata cu speciale si alte sporuri de stat degeaba ca ne an cam saturat.Nimeni nu le ține streangul la gât si i face sa fie primari,ei singuri umbla după ciolan si inca ce ciolan dr acela acoperit cu multa măcar.
13 august 2019, 11:31
Normal ca șmecherii românicii să-și tragă pensii speciale, au şi fonduri la dispoziție, 80% din cei decedați au trecut la cele veșnice fără să mai apuce a lua o pensie sau unii cu mare milă dumnezeiască au prins doi, trei ani de pensie. Cum se aplică principiul cotributivităţii e ușor de dedus de ce unii păduchi sau gândit să toace numai ei banii rămași de la cei decedați, prostimea să stea la rând până în 3299 când va fi următoarea mărire a pensiilor pentru ei.
13 august 2019, 10:59
Si pentru ce le da aceste pensii speciale? Cu ce s-au remarcat in mod special acesti indivizi politruci?
13 august 2019, 08:49
Hahaha coana Viorika le-a tras teapa !!!!!!
13 august 2019, 08:06
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Un film înseamnă o echipă, nu înseamnă un singur om. De aceea cei care iubesc filmul lasă genericul de final, nimeni nu iese din sală până nu vede ultimul om din echipă, pentru că fără această echipă fantastică din ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7601 lei
USD
Dolarul SUA
4.2726 lei
CHF
Francul elveţian
4.3205 lei
GBP
Lira sterlină
5.5266 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9349 lei
XAU
Gramul de aur
204.3163 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4414 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9315 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2665 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1862 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6372 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.