Știrea zilei
Moartea cumplită a soților de la Orășeni Deal: Șoferul nu știa de intersecție, orfanii cu ajutoarele

Începutul lunii iunie din anul 2015 a rămas adânc întipărit în memoria botoșănenilor. Atunci doi tineri părinți și-au pierdut viața într-un accident extrem de grav ce a avut loc în intersecția de la Orășeni Deal. Doi copii orfani au rămas singuri pe lume. După mai bine de trei ani, șoferul din mașina care i-a izbit din plin pe cei doi soți a depus săptămâna aceasta mărturie în fața instanței de la Judecătoria Botoșani.

Nu a recunoscut fapta

 

Flavian Zacrețchi, bărbatul care a provocat accidentul, a venit însoțit în sala de judecată de apărătorul legal, dar și de câțiva membri ai familiei. Mai întâi, judecătorul i-a adus la cunoștință faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar mai apoi i-a oferit posibilitatea să recunoască infracțiunea așa cum este descrisă în rechizitoriu pentru a putea beneficia astfel de o reducere a pedepsei.

 

Ceea ce nu s-a întâmplat.

 

Botoșăneanul a avut o proprie versiune a faptelor. Având în vedere această situație, judecătorul i-a cerut să relateze ce anume s-a întâmplat în dimineața zilei de 6 iunie 2015.

 

Flavian Zacrețchi a precizat că în ziua în care s-a produs tragedia el venea de la Iași, iar potrivit spuselor lui nu avea viteză. Chiar și ceilalți participanți la trafic i-ar fi spus asta prin stație. Și anume că ar circula cu viteză prea mică.

 

Când s-a apropiat de locul tragediei spune că nu a văzut că urmează o intersecție.

 

„De la Iași am circulat cu viteză redusă întrucât nu ne grăbeam nicăieri. Știind că drumul a fost recent asfaltat am preferat să folosesc acea rută. Nu am sesizat că urmează o intersecție”.

 

Cât despre momentul impactului, Flavian Zacrețchi a precizat că nu și-l amintește. Abia mai târziu a aflat care au fost de fapt consecințele accidentului.

 

Nu în cele din urmă, șoferul a ținut să precizeze că avea toate reviziile la mașină făcute.

 

 

Ajutoare pentru doi copii orfani

 

Printre altele, avocatul său l-a întrebat dacă, după ce a avut loc tragedia s-a interesat de soarta celor care au avut de suferit din acest accident.

 

Foarte ferm, bărbatul a răspuns că toată atenția lui a fost îndreptată către cei doi copii cărora le-a dus mai multe haine și diverse ajutoare.

 

Ploaie de probe respinse de către instanță

 

Apărătorul legal al bărbatului a propus instanței mai multe probe menite a veni în apărarea clientului său.

 

Și anume, a dorit să fie emise adrese la Serviciul Rutier Botoșani prin care să se solicite numărul accidentelor grave ce a avut loc în acea intersecție până la producerea acestei tragedii, dar și după. Totodată, a mai cerut să fie trimisă o solicitare și la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) prin care să se arate semnalizarea acelui drum înainte și după ce a fost reabilitat. Însă aceste solicitări au fost respinse de către instanța de judecată.

 

Astfel, s-a admis doar proba cu depunere de înscrisuri și audierea a mai multor martori din dosar.

 

După audierea martorilor, instanța se va pronunța dacă mai este nevoie de o nouă expertiză tehnică judiciară, probă cerută tot de către avocatul șoferului presupus a fi vinovat.

 

Și odată cu stabilirea probelor, s-a încheiat și termenul de judecată. Drept urmare, Flavian împreună cu apărătorul său legal au ieșit din sala de judecată.  

 

 

Remember

 

Pe 6 iunie 2015, Flavian Zacrețchi se afla la volanul unui Audi A6 și circula dinspre Cristești. El a intrat în intersecția de la Orășeni Deal fără a acorda prioritate și a lovit din plin un autoturism marca Dacia Logan în care se aflau Ștefan și Mirela Huțanu împreună cu alte rude. În urma impactului, Ștefan a murit pe loc, iar Mirela a mai trăit aproximativ 30 de minute sfârșind în brațele medicilor.

 

loading...
După TREI ani a început procesul pentru teribilul accident de la Orășeni Deal: Doi copii lăsați orfani, vinovatul în fața instanței
Accident GROAZNIC la Orășeni, Audi-Logan: Șase tineri răniți grav, peisaj apocaliptic – FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Urban Serv obligată de instanță să îi plătească lui Nicuță despăgubiri de aproape un sfert de miliard de lei vechi
La doi ani după ce a fost destituit din funcția de administrator al societății de salubrizare a orașului, Cezar Nicuță a obținut la Tribunalul Botoșani plata unei sume destul de consistente.
Mihai Țurcanu pus pe lista de așteptare pentru postul Minodorei Vasiliu! Altcineva așteaptă ordinul
Una dintre cele mai disputate funcții de conducere din instituțiile publice de la Botoșani este deocamdată pusă la păstrare.
Școli cu blazon din județul Botoșani! Notele mici ale elevilor de sub numele mari ale personalităților: Pentru mine, asta înseamnă genocid. Pentru că eliminăm 40% din populația țării
Un adevărat genocid. Astfel caracteriza un academician situația în care se află școala în care învață copiii satelor. Iar la Botoșani notele obținute de elevi la Evaluarea Națională fac parte din acest tablou trist al societății românești. Un tablou în care, fără să exagerăm, se întrevede viitorul nostru ca popor.
TREI primari PSD scoși din ATOP pentru incompatibilitate și puși să dea înapoi banii pentru ședințe - DOCUMENT
Un raport al Curții de Conturi întocmit în 2020, pentru anul financiar trecut, a lăsat incompletă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), o structură finanțată de Consiliul Județean care are ca scop general luarea de măsuri pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.
Alt botoșănean mort după sedare: Mi-l îngropi dezbrăcat, ca pe un nu știu cum, în pielea goală, într-un sac? Spitalul: Halucinații, depresie, delir la pacienți
„Asta este povestea noastră…(plânge în hohote n.r.), nu a vrut să meargă, mi-a spus: eu dacă merg în spital, iau COVID. Și așa a fost, așa a fost… Nu știu ce să zic. El a fost candidatul ideal. Avea glicemie mai mare, avea tensiune, era supraponderal. Dar nu a avut nici un simptom de COVID de acasă, din astea trâmbițate” – Mihaela Pietrariu, soția unui botoșănean mort la Spitalul Județean.
Alt gagiu, care de data asta a OMORÂT un om! Un șofer de 23 de ani și-a abandonat victima în șanț și a plecat acasă – GALERIE FOTO&VIDEO
Ziua de duminică a însemnat pentru polițiștii botoșăneni una de luptă continuă. Un accident mortal cu fugă a pus toate echipajele în alertă pentru găsirea făptuitorului. În mai puțin de 12 ore, cadrele Inspectoratului de Poliție Județean l-au identificat în județul vecin. Acasă.
Profesoara condamnată la închisoare cu suspendare pentru banii unei fetițe cu handicap vrea gradație de merit: Nu e moral, și noi suntem conștienți
Situație revoltătoare înregistrată la Botoșani. Un fost inspector școlar, actualmente profesor la o unitate de învățământ din municipiu, condamnat la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, a depus dosar pentru gradație de merit, o distincție acordată cadrelor didactice cu performanțe deosebite în pregătirea elevilor.
Cu experiență de peste 20 de ani: CINE este noul subprefect al Botoșaniului: Este o funcție cu responsabilitate foarte mare
Începând cu data de vineri, 12 iunie 2020, printr-o Hotărâre de Guvern, Botoșaniul are doi subprefecți. Învestirea celui de-al doilea, în persoana Laurei Cronț, a avut loc într-un cadru restrâns, sâmbătă, 14 iunie. Un nume nou, de altfel, printre persoanele cu funcții de conducere de la Botoșani.
BĂTĂLIE incredibilă pe postul Minodorei Vasiliu de la DSVSA, listă lungă cu oameni care îi vor biroul
Postul eliberat de Minodora Vasiliu la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) face cu ochiul multor aspiranți care au obosit să se tot afle pe lista de așteptare ce a rămas neatinsă mai bine de un deceniu.
inpuff.ro
Loading...
Pacienți SEDAȚI și cu telefoanele închise de personalul medical! Au murit în saloane, familiile acuză, tăcere din partea spitalului
Finalul săptămânii trecute a fost marcat la Botoșani de cea mai lungă listă cu oameni morți din cauza virusului SARS-COV-2. Cinci decese într-o singură zi, trei femei și doi bărbați. Toți se aflau pe secția ATI a Spitalului Județean Mavromati.
Uvertura Mall s-a redeschis cu restricții și mari reduceri: restaurante fără food-court, terasă renovată și o mulțime de afișe – GALERIE FOTO
Noua etapă de relaxare intrată luni, 15 iunie 2020, în vigoare include și redeschiderea marilor centre comerciale. Astfel, începând de ieri dimineață, după aproape trei luni, și-a reluat programul și Uvertura Mall.
Botoșănenii s-au săturat să stea în casă și pleacă în vacanțe: Litoralul, la mare căutare - CUM sunt prețurile
După luni bune în care botoșănenii și românii în general au fost nevoiți să stea în case, odată cu relaxarea măsurilor, unii dintre ei au început să plece în concedii. Sau măcar să și le planifice, semn că pandemia nu-i mai sperie.
Scandal politic la Botoșani pentru un viceprimar cu fundu-n două bărci! Țurcanu acuză prefectul de simpatii liberale
Încep să se încingă spiritele printre politicienii de la Botoșani, mai ales în prag de alegeri locale când au loc practic cele mai multe conflicte din toți anii de administrație locală. Viceprimarul de la Dângeni, care s-a pozat alături de familia ALDE, a fost exclus din PNL și nu poate ataca decizia în instanță. De aici a pornit un tăvălug de acuzații.
Președinte de partid la 35 de ani! Botoșaniul are un nou lider politic: Fondurile sunt puține, nu prea avem ce împărți
Cea mai... verde formațiune politică din România are un nou lider la Botoșani. Începând cu data de 20 martie, filiala județeană a Partidului Ecologist Român este condusă de Adrian Lupu.
Loading...
Vă linșez!!! Amendă uriașă pentru un post TV central după amenințări fără precedent la adresa primăriței de la Ipotești
Postul B1 a fost amendat cu 20.000 de lei de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) după o ieșire verbală violentă a unui realizator la adresa primarului comunei Mihai Eminescu.
Botoșaniul, în fruntea unui top dureros: Oamenii care au salvat oameni până au… murit!
După luni bune în care COVID-ul a pus stăpânire pe întreaga țară, Botoșaniul este în fruntea unor clasamente dureroase. Dacă în celelalte articole din Botoșăneanul ne-am referit la numărul de cazuri și de decese, astăzi este despre ei, eroii, care au murit pe frontul de luptă cu noul coronavirus.
Premieră politică în sănătate: Edilul de la PSD numește manager de spital un consilier de la PNL cu care s-a bătut în campanie
După mai bine de o săptămână, interval în care unitatea medicală a avut conducere provizorie în urma demisiei medicului ce îndeplinea această prerogativă, s-a luat o decizie în privința următorului director.
Veștile bune despre autobuzele noi, puse puțin la păstrare! Eltrans nu are șoferi după scandalul din Consiliul Local și nici licență de traseu - FOTO&VIDEO
Începutul săptămânii era marcat la Botoșani de sosirea autobuzelor turcești care vor înlocui istoricele tramvaie care aproape că-și dau duhul zi de zi, pe străzile orașului. Patru din cele nouă autobuze au fost aduse din portul Constanța, într-un mult așteptat aer al schimbării.
Ada, come back! Fosta șefă a educației revine la Inspectoratul Școlar Județean
Schimbările pe care liberalii doresc să le facă în fruntea instituțiilor de învățământ nu se opresc doar la Casa Corpului Didactic (CCD), acolo unde în urmă cu o săptămână au înlocuit directorul.
De la minister la… calculator! Liberala Magda Roman s-a angajat la o instituție din Botoșani
Experiența profesională la Ministerul Transporturilor nu a durat extrem de mult pentru tânăra liberală care este și consilier județean.
Acum nu mai conteaza ei sunt morti copilasi lor nu au cui spune mama si tata ,nu stiu cum este constiinta lui dar stiu sigur ca nu a intrebat niciodata de soarta copiilor .Iar drumul pe care venea era foarte bine semnalizat cu indicatoare de drum in lucru viteza de 40 h si stop tinind cont ca intra de pe un drum secundar in unul principal .Acum asteptam dar cum este in Romania cu legile ca se schimba de pe o zi pe alta ?????????????????????
1 martie 2019, 19:55
Eu am fost coleg cu mortu imi pare rau pentru ce sa intamplat si stiu sigur ca acel sofer nu ar fi vrut sal omoare dar a facut o greseala a mers prea tare poate dumnezeu sai ierte pe morti si pe cel care o provocat accidentu pacat de copii pacat de cei ce au murit ca erau tineri si vai de viatza acelui sofer daca are constiinta
11 ianuarie 2019, 17:02
Un examen Psihologic daca are pierderi de memorie - sau un examen amanuntit poate nu are voie sa conduca .cat despre ajutor acordat copiilor vrajeli in fata instantei .
11 ianuarie 2019, 14:56
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Să transmiteți mai departe, copiilor, nepoților dvs., următorul mesaj: învățământul, cultura și dragostea nu se pot face pe internet”,Florin Ionescu-Galați, violonist  ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8397 lei
USD
Dolarul SUA
4.2964 lei
CHF
Francul elveţian
4.5479 lei
GBP
Lira sterlină
5.3548 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9859 lei
XAU
Gramul de aur
245.3126 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2475 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3676 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9748 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1643 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1812 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.