Știrea zilei
Moldovenii de la Carla's Dreams vin la Botoșani pe filiera unei blonde celebre pentru un concert interzis oficial celor sub 18 ani


Toate detaliile concertului pe care Carla's Dreams, cea mai în vogă trupă de limba română la ora actuală, au fost stabilite. Moldovenii vor concerta pe 15 octombrie la Grand Irish Pub, iar prețul unui bilet va fi de 75 de lei.


Pentru acest spectacol clubului își va redeschide și partea de jos, capacitatea crescând astfel din nou considerabil.Tariful menționat este unul general, față de alte concerte neexistând prețuri în funcție de zona ocupată. Și pentru recitalul de la Botoșani basarabenii își păstrează același stil plin de mister și de secrete.


”În prețul negociat le plătim și cazarea, dar nu știu unde stă. Ne-au solicitat să le punem la dispoziție două locuri de parcare și o cameră de machiaj cu oglindă”,
Răzvan Baltă, administrator Grand Irish Pub.


De altfel, acesta nci nu a discutat direct cu vreun membru al trupei. Negocierile au fost purtate cu Răzvan Munteanu, acționarul casei de discuri ”Global Records”, care are contracte inclusiv cu Inna, Alexandra Stan, Carla's Dreams și Delia. Ei bine, omul de afaceri este tocmai soțul Deliei Matache.

 


”Unul dintre motivele principale pentru care am reușit să aduc Carla's Dreams la Botoșani este că am o colaborare mai veche și foarte bună cu Răzvan Munteanu”,
Răzvan Baltă, administrator Grand Irish Pub.


Soțul Deliei îi promisese de câteva luni că vor perfecta un concert al moldovenilor la Botoșani, iar programarea la jumătatea lunii octombrie a venit ca urmare a faptului că trupa de artiști anonimi va cânta în același week-end la Zilele Iașiului.


În acest fel și prețul negociat, undeva la 10.000 de euro, este sub cel perceput la această oră de Carla's Dreams. Pentru reprezentanții la festivaluri în aer liber aceștia solicită 22.000 – 25.000 de euro.
Părțile au convenit și ca intrarea să fie una interzisă copiilor întrucât la concerte în club solistul vocal ar fi obișnuit să transmită și mesaje proprii mai mult publicului adult.

loading...
Eroina lui Carla's Dreams a trântit lumea la pământ în stil... Rawanne – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Scandal și pornografie pe banii Primăriei Botoșani la Gala Premiilor Eminescu: Eu sunt tipa pe care aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o curvă, prostituatăVIDEO &FOTO

Gala de decernare a Premiului Național de Poezie, ediția cu numărul 27, din anul 2018, a început cu scandal. Și a continuat într-un ton care i-a indignat pe unii spectatori botoșăneni ce au părăsit sala de spectacole a Casei cu Cultură a Tineretului care a găzduit evenimentul și anul acesta.

Treabă la municipiu: Primăria face licitaţie ca să vândă maşina viceprimarului distrusă într-un accident

Automobilul folosit de obicei de viceprimarul Marian Murariu a ajuns obiect de licitaţie. Deşi a fost distrus aproape complet într-un accident care a avut loc pe 15 septembrie, municipalitatea încearcă totuşi să obţină nişte bani de pe urma lui.

Directorul nemulţumit de leafa de peste 7.500 de lei a dat un fel de concurs și începe un nou mandat - DOCUMENT

Singurul candidat la postul de director de la o instituţie subordonată Consiliului Judeţean a obţinut nota necesară pentru a semna un nou contract de management.

Surpriza de 6 milioane vine cu… ascensorul: Doi fraţi din Flămânzi cu afaceri în… lifturi au ajuns să aibă cea mai profitabilă firmă botoşăneană din construcţii

Topul Judeţean al Firmelor lansat în ultima parte a anului trecut de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani cuprinde o surpriză de proporţii. Cea mai profitabilă companie din construcţii şi domeniile înrudite este din Flămânzi.

EXCLUSIV: Mărturisirea în lacrimi a tinerei care și-a aruncat bebelușul în canal: Aș vrea să dau timpul înapoi

Cu doar câteva ore înainte de a fi condamnată, tânăra de 21 de ani care și-a aruncat pruncul la poligonul ACR la doar patru zile de la naștere s-a aflat marți în fața instanței de la Tribunalul Botoșani.

Polițist lovit de o femeie din Centrul Vechi – VIDEO & FOTOGALERIE

Încă un incident, din seria celor numeroase care parcă nu se mai termină, s-a petrecut în Centrul Istoric al municipiului Botoșani, în preajma Crăciunului. Și din nou se demonstrează că în zona considerată de cei de la Poliție ca fiind una cu grad de infracționalitate scăzut, se sună la 112 și de câte trei ori pe săptămână.

Polițistul local de la Botoșani care trăiește în două lumi, unite însă de oameni, totul a început în urmă cu 44 de ani – GALERIE FOTO

Odată intrați în sediul Primăriei, oaspeții care vizitează Botoșaniul se opresc puțin pentru a-și bucura ochii și sufletele de culorile calde din tablourile expuse pe pereții instituției și care sunt poate un rând din cartea de vizită a municipiului reședință de județ.

Asalt la mall, imagini unicat: parcarea s-a blocat, film fără bilete, peste 13.000 de oameni înăuntru - FOTOGALERIE

Sărbătorile de iarnă au adus noi recorduri de asistență la cel mai mare complex comercial din Botoșani. Imagini unicat au putut fi văzute în zilele de după Crăciun și Anul Nou.

Drogurile și drogații pun stăpânire pe Botoșani, orașul terorizat de rețelele care vând moarte

Un drum în capitală în urmă cu mai mulți ani de zile însemna și o undă de șoc la vederea persoanelor care se aflau sub influența unor substanțe psihoactive și despre care la Botoșani nu se punea problema să existe. Astfel de cazuri erau văzute mai ales la televizor.

loading...
Furtul sfârșitului de an: O celebră pensiune a rămas fără armăsarul care încânta turiștii - Parcă avea aripi și a zburat

Pe lângă o mulțime de vitezomani, oameni care au comercializat fără drept petarde și pocnitori și bețivi la volan, sărbătorile de iarnă au adus la Botoșani și un furt pe care nu îl întâlnești chiar în fiecare zi.

A semnat! Peste 3 milioane de euro pentru furnizarea unei ape “mai pură decât apa plată” - DOCUMENT

Primarul unei comune din județul Botoșani a semnat la Bucureşti contractul de finanţare pentru realizarea obiectivului de investiţii “Extindere, reabilitare şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă”.

Am trăit-o și pe asta: Vedeta revelionului a plecat în timpul concertului să vorbească la telefon și să tragă o țigară - VIDEO & GALERIE FOTO

Peripețiile la revelionul organizat de Primăria Botoșani au început înainte de pana de curent din timpul recitalului susținut de Ami. Show-ul nopții dintre ani l-a început Fly Project, care și-a terminat reprezentația într-un mod cel puțin ciudat.

5.000 de oameni la revelionul în stradă, de la dansuri senzuale la o... capră, de la beznă la un grandios foc de artificii - VIDEO & GALERIE FOTO

Început timid, cu doar vreo sută de oameni, și trecut printr-o pană stânjenitoare de curent, revelionul în stradă organizat de Primăria Botoșani a plusat pe parcurs și a terminat ”en-fanfare” cu un grandios foc de artificii și cu mii de oameni exaltați de reprezentația lui Matteo.  

Un chef din Botoșani invitat la o televiziune națională, a gătit și pentru un ministru – CE recomandă pentru masa de Revelion – FOTO&VIDEO

Botoșani nu este recunoscut numai datorită personalităților care reprezintă acest județ sau a fetelor frumoase. Și în domeniul culinar, numeroși botoșăneni cu statut de chef, scot capul în țară și peste hotare și o fac cu cinste.

loading...
Botoșănenii l-au trimis în Parlamentul European, euro-Țurcanu moare de grija celor de la… Neamț – FOTOGALERIE 

În urmă cu mai bine de trei ani de zile, de la vârful politic al PNL mesajul transmis botoșănenilor era unul promițător: Botoșaniul avea să fie reprezentat pentru prima dată în Parlamentul European. 

Prima mare lovitură din ultimii 5 ani - Aproape 7 milioane de euro obținuți la municipiu, orașul se schimbă la față cu investiții de amploare

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a făcut publice joi rezultatele preliminare ale evaluării și selecției Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) propuse spre finanțare în cadrul mecanismului Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC).

Lovitură de proporții, toate instituțiile au INTERZIS la plăți prin trezorerie până în 2018 printr-un ordin adoptat pe vremea ”sarmalelor pentru Crăciun”

Administrația publică locală, dar nu numai, suferă un șoc financiar de proporții pe final de an. Zeci de instituții botoșănene nu își mai pot folosi banii pe care îi au în conturi, iar fonduri importante se vor întoarce la bugetul de stat.

Doi grei din construcțiile de drumuri țin de un an o Primărie cu peste 5 milioane de lei în conturi pentru un drum și un pod - FOTOGALERIE

Unii nu au bani pentru investiții, alții nu au nici măcar proiecte, iar alții nu au reușit încă să întocmească studii de fezabilitate. Se poate însă și invers.

PRIMUL Crăciun fără mâncare de la UE pentru familiile sărace de la Botoșani – VESTEA din 2018

Nefiind an electoral, 2017 își ia rămas bun de la Botoșani și botoșăneni fără deja tradiționala împărțeală a produselor alimentare acordate cu generozitate de Uniunea Europeană.

vivacredit.ro
Primarul Cătălin Flutur și-a cumpărat hibrid de 20.000 de euro – FOTOGALERIE

Achiziție făcută la Primăria municipiului Botoșani care se ridică la aproximativ 20.000 de euro cu tot cu TVA.

iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Se califică FC Botoșani în play-off?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Roțile tuturor utilajelor, camioanelor și vehiculelor care vor ieși din șantier vor fi spălate în așa fel încât să nu murdărească străzile din municipiu”, Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6614 lei
USD
Dolarul SUA
3.7984 lei
CHF
Francul elveţian
3.9727 lei
GBP
Lira sterlină
5.2814 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4322 lei
XAU
Gramul de aur
163.0820 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2250 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5077 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0592 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1834 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6259 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2 o C
Dorohoi
-2 o C
Bucecea
-2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-2 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.