Știrea zilei
Moş Crăciun cu dans, chiuituri, şefi din partid şi puzderie de copii la femeile din PSD - VIDEO & GALERIE FOTO
Sediul organizaţiei municipale de femei a PSD a devenit neîncăpător sâmbătă dimineaţă cu ocazia spectacolului dedicat sărbătorilor de iarnă. Zeci de copii însoţiţi de părinţi au luat parte la acţiune umplând până la refuz spaţiul, astfel încât unii au mai stat şi pe hol. Manifestarea se află la cea de a doua ediţie.

Moş Crăciun a adus daruri în pungi cu sigla PSD
În cadrul acesteia au evoluat „Cireşica”, un grup de copii al social-democraţilor şi ansamblul folcloric al Sindicatului Judeţean al Pensionarilor. Spectacolul oferit a înfierbântat atmosfera, melodiile, colindele şi urăturile fiind însoţite de ovaţii, chiuituri, aplauze furtunoase şi ceva tentative de dans. La un moment dat a apărut însuşi Moş Crăciun, care atunci când a întrebat cine a fost cuminte în acest an a avut parte şi de mâinile ridicate ale senatorului Gheorghe Marcu, deputatului Costică Macaleţi şi consilierului municipal Gheorghe Vâzdoagă. Până la urmă a oferit daturi doar copiilor, în pungi cu sigla PSD. Nu au lipsit nici câteva scurte alocuţiuni. „Vreau în final să mulţumesc tuturor colegilor mei fără de care nu aş fi putut să fac acest eveniment şi organizaţiei municipale de femei a PSD Botoşani pentru că sunt nişte d-ne inimoase şi tot timpul au fost alături de mine. Vă mulţumesc tare mult, la mulţi ani şi Crăciun fericit”, a transmis de la microfon Tereza Nica, lidera formaţiunii municipale de femei PSD Botoşani.



„Trăim într-o lume materială, plină de greutăţi”
Deputatul Costică Macaleţi a anunţat asistenţa că Moş Crăciun este foarte bun prieten cu Tereza Nica şi îi va aduce cadouri pentru că a fost cuminte, iar preşedintele PSD Botoşani a insistat asupra bucuriei spirituale a acestor zile. „Indiferent de vârstă bucuria Crăciunului vine pentru fiecare dinte noi. Organizaţia noastră municipală pune amprenta şi atenţia asupra dvs. ca bucuria Crăciunului să se reverse şi în sufletul dvs. Trăim într-o lume materială, plină de greutăţi, dar pe lângă lumea materială fiecare dintre noi avem şi acea lume spirituală. Alături de Sărbătorile Paştelui, Sărbătorile Crăciunului sunt cele mai importante. Fie dragi copii, d-nelor şi  stimaţi colegi ca bucuria Crăciunului să se reverse în sufletele dvs., iar speranţele copiilor să devină realităţi peste anii care vor veni”, a spus senatorul Gheorghe Marcu. Consilierul municipal Ovidiu  Portariuc a anunţat la rândul său că s-a întâlnit cu Moş Crăciun, după care cei prezenţi au putut cumpăra desene realizate de copiii de la centrul de pictură al OFM – PSD Botoşani şi s-au delectat cu câteva preparate culinare.
Sergiu BĂLĂŞCĂU





























CITEŞTE ŞI:
 Ce mai organizează primarii : Crăciunul Copiilor Invizibili
 Primăria -100.000 de lei din sponsorizări pentru distracţia botoşănenilor
REZULTATE BOTOȘANI: PSD, izbândă cu mari emoții în județ, PNL câștigă municipiul reședință, surpriză colosală pe 3
Social-democrații botoșăneni reușesc să câștige alegerile prezidențiale la nivel județean în ciuda celui mai slab scor din istorie obținut de candidatul PSD la nivel național.
Curentul a picat în oraș când se făcea recepția buletinelor de vot pentru alegerile prezidențiale: Absolut suspect
Stingerea pentru câteva secunde a instalației de nocturnă de la finalul primei reprize dintre FC Botoșani și FCSB, meci desfășurat sâmbătă seară pe Stadionul Municipal, a făcut parte dintr-o pană de proporții care a afectat urbea.
Fosta elevă a Liceului Pedagogic din Botoșani, mucenița de la Petru Vodă care s-a sfințit prin suferință: Ea a luptat până la sfârșit cu o vitejie fără seamăn - FOTOGALERIE
Fosta elevă a Liceului Pedagogic din Botoșani este înmormântată în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă. Înainte de a muri, Părintele Justin Pârvu îi binecuvânta călugăria, Svetlana primind astfel nume și veșnicie de muceniță: Heruvima.
PNL-ul ”rașchetează” tot: La ceas de seară s-a făcut comisie specială pentru desemnarea directorilor, se depun CV-uri
Comitetul Director al PNL Botoșani s-a întrunit miercuri seară la Hotel Premier pentru prima dată după preluarea guvernării. Pe lângă problemele organizatorice privitoare la alegerile prezidențiale de duminică, s-au pus în discuție și câteva aspecte extrem de importante pentru un partid aflat la putere.
Tânără jefuită în stația de maxi-taxi de o altă femeie în văzul tuturor, a rămas fără 500 de euro după un „filaj” în toată regula: Banii nu sunt ai mei
O tânără botoșăneancă nu va uita prea curând ziua de 6 noiembrie 2019, după ce a fost jefuită în zona Pieței Centrale. S-a întâmplat în timp ce voia să urce în maxi-taxi.
A.U.R. - Romii și-au făcut un nou partid cu planuri mari: Putem chiar să avem primariGALERIE FOTO
Luni seară a fost o zi importantă pentru comunitatea romă din Botoșani. La 30 de ani de la revoluție a apărut și în acest colț de țară o a doua formațiune care își propune să reprezinte interesele acestei minorități.
TRAGEDIA de la Săveni: Drama nespusă a femeii care și-a înjunghiat propriul copil: CUM și-a motivat gestul - FOTOGALERIE
Un caz șocant a zguduit Săveniul în dimineața zilei de luni, 4 noiembrie 2019. O femeie în vârstă de 52 de ani și-a înjunghiat propriul copil și a aruncat cu apă fiartă către soț, opărindu-l.
Lina și Gherghina, fetele salvate de medicul providențial cu rădăcini botoșănene, istoria NEȘTIUTĂ a unei familii care a dat numele unei școli
Pe 15 noiembrie se împlinesc 29 de ani de la dispariţia uneia dintre cele mai importante personalităţi botoşănene. Este vorba despre tatăl unui medic celebru în România.
Iftime a cerut parlamentarilor să-și plătească meniul la Balul Afaceriștilor Camerei de Comerț, politicienii au dat bir cu fugiții – GALERIE FOTO
Au trebuit să treacă XXV de ediții a Balului Oamenilor de Afaceri pentru ca la a XXVI – a, care a avut loc vineri seară la salon Luceafărul de la Popas Cucorăni, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani să introducă și parlamentarii în rândul oamenilor.
Crima din Centrul Vechi! Plângeri penale pentru martori analfabeți care au dat declarații scrise, apărarea atacă probele acuzării
De aproape doi ani și jumătate, bărbatul judecat pentru moartea lui Ioan Bălan, în centrul istoric al orașului, se află după gratii, în stare de arest preventiv. Omorul care avea să zguduie orașul a avut loc pe 23 august 2017 și a fost una dintre cele mai controversate tragedii prin prisma evenimentelor ulterioare care au urmat și care au avut în centru comunitatea romă de la Botoșani.
Procesul lui Florin Țurcanu își ia avânt! Fost parlamentar, mare director de la stat și… soacră chemați la Tribunal
După trei ani de zile în care a schimbat doi judecători și mai mulți avocați, fostul președinte al Consiliului Județean face un salt uriaș în procesul în care este judecat pentru fapte de corupție, alături de socrul său, Aristomel Anușcă, tatăl Roxanei Anușcă Țurcanu.
PRIMELE DECLARAȚII ale juristului votat director general în locul lui Eugen Țurcanu, prefectul are ULTIMUL cuvânt
Până la urmă, soarta lui Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) din cadrul Primăriei Botoșani, se află în mâinile prefectului județului, Dan Șlincu.
LOVITURĂ în procesul fostului inspector școlar care a primit bani pe urma unei fete în scaun cu rotile, MAMA a cerut daune morale uriașe
Dacă în fața colegilor de la Inspectoratul Școlar Județean, a Consiliului de Administrație al Școlii Speciale Sfântul Stelian și a jurnaliștilor, fostul inspector școlar Cătălina Hodan a negat categoric acuzațiile care i-au fost aduse, în schimb, în instanță a recunoscut totul.
Angajat de la un amanet din Botoșani, pagubă uriașă într-o singură lună: Bijuterii lipsă, contracte FALSE
În doar o lună de zile, un angajat a reușit să-și înșele patronul cu peste 12.000 de lei.
În prag de iarnă și sărbători, peste 120 de angajați din Botoșani DISPONIBILIZAȚI! Două fabrici închise, una la Botoșani și alta la Dorohoi
O secție de confecții a unei fabrici din Suceava care era funcțională în cel de-al doilea municipiu al județului și-a suspendat activitatea. Salariații au fost trimiși acasă. La fel s-a întâmplat și cu altă fabrică din Botoșani, un brand pe piața locală cu decenii de activitate în spate. Patronii păstrează doar paznicii, toți salariații au fost concediați.
Ghinionul carierei pentru șeful Poliției! Ultima zi la muncă pentru Viorel Șerbănoiu, politicienii l-au trimis la pensie
Vineri, 25 octombrie 2019, ar putea fi ultima zi de activitate în fruntea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani pentru Viorel Șerbănoiu.
Adolescent de 17 ani lovit din senin cu toporul în cap! Agresorul vrea să se împace - SUMA oferită pentru a fi iertat
Un caz șocant zguduia comunitatea din apropierea municipiului Botoșani în luna iulie a acestui an. Atunci, un adolescent de 17 ani era lovit cu o toporișcă în cap de un bărbat care îi putea fi tată, sau chiar bunic.
Spălătorie auto pe terenul unei Biserici, afacerea pornită de fiul unui fost parlamentar în centrul orașului Botoșani – FOTOGALERIE
O situație neobișnuită l-a determinat pe unul dintre viceprimarii municipiului reședință de județ să le ceară colegilor din Consiliul Local să reflecteze asupra oportunității unei investiții care urmează a fi concretizată într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.
Cornel Șfaițer intră în forță pe piața imobiliarelor: A cumpărat un fost sediu de instituție și ridică un bloc – GALERIE FOTO
Clădirea din zona ultracentrală a orașului, abandonată și acoperită aproape în totalitate de vegetație abundentă, urmează să dispară. În locul ei, omul de afaceri Cornel Șfaițer, cunoscut mai ales pentru implicare în domeniul producerii și comercializării băuturilor alcoolice, urmează să ridice un imobil cu spații locative.
De la Cannes la Botoșani: Vlad Ivanov și Irina Margareta Nistor, îndelung aplaudați la proiecția filmului ”La Gomera” - GALERIE FOTO & VIDEO
O sală generoasă, duminică seara, la proiecția filmului în care Vlad Ivanov deține rolul principal. Cinefilii au ieșit în număr destul de mare pentru a-l vedea pe actorul născut în Botoșani, dar și pe îndrăgita Irina Margareta Nistor.
Mai, da tu de unde stii ce se gaseste in bazar? Probabil E LOCUL CARE-L FRECVENTEZI CEL MAI DES, ALTFEL N-AI STI CE MARFA SE GASESTE ACOLO! Si daca tot te crezi destept: de firmele de haine, de pe internet ai auzit? Cred ca nu, tu esti foarte ocupat sa jignesti niste femei, mame si prietene! Scarnavie, Sarbatori fericite si tie!
19 decembrie 2011, 18:35
oi fetelor da ce tinute alese aveti de la bazar le-ati luat ?? sa-i ieu si eu lui Roxana asta a mea pe de Craciun
19 decembrie 2011, 14:22
Costica Macalet e tot numai o barbatie ,aducatoare de voturi,doamne ce-i acolo la PSD!!!
19 decembrie 2011, 14:13
care IQ fatuca,la voi la PSD IQ sta in cu totul si cu totul altceva si nu numai la PSD ca sa nu nedreptatim pe cineva daca este sa vorbim de IQ,iar tu mia bine le zici adevar graieste gura ta! la groapa de gunoi cu politicienii astia.
19 decembrie 2011, 13:56
si eu am sa spun ceva pentru cei care comenteaza pro PSD ,Costache este o catastrofa dar e "frumos" n-ai ce spune,are chiar si par asa am auzit,iar voturi o sa aveti exact de unde spui tu cetatene sa te pupam! Cred ca daca nu va place dar nu-i de ales PP-DD va ia locul la toti!
19 decembrie 2011, 13:50
AIA DE LA TINERET SE LAUDA SINGURA?CE MARE AVOCAT CA NU ARE NICI-UN PROCES?SOTUL EI ARE 10 CLASE SI ESTE SOFER DE TIR. M-ATI DAT GATA!
19 decembrie 2011, 13:46
da si tot pentru toti jegosii ce se baga in seama comentind PSD sa pupe in c.... pe toti cei din fotografii pe care ii comentati asta asa ca un cadou de Craciun
19 decembrie 2011, 10:59
Pentru toti jegosii comentatori anti PSD.Sunteti niste lichele ordinare,niste slugi ale gastii portocalii,tradatori ai poporului roman.
19 decembrie 2011, 07:41
Presedinta de la tineret este o mare doamna. Avocat de renume in Baroul Botosani, doctorand in drept, mama si sotie devotata.Cat despre activitatea politica se poate vorbi numai la superlativ.Si-ar dori multi sa ajunga ca ea.Chiar si eu, sa fiu sincera,dar,nu sunt ranchiunoasa ca voi postacii.Craciun fericit! Poate va mai luminati la minte ca va cam lipseste I.Q-ul.Parerea mea.
18 decembrie 2011, 19:51
toti si toate sunt niste jeguri umane. sa votam din nou "lenute"? ce mutre de fete "cuminti" vedem noi aici, una sta cu capul in jos, alta tine ,ina sa nu i se vada fata... sa defilam din noi cu fosilele psd-iste si cu pipitele astora? se vede ce vestimentatie de cocote au.ele probabil ca se cred ca arata bine...poate in play boy-ul de cotusca.
18 decembrie 2011, 19:39
Ratata de la tinerewt PSD? Cata nerusinare incape in tine mai ofticosule? Ai vrea tu sa fii un avocat de renume ca acesta doamna. Si mai mult decat atat o mama si o sotie minunata, o prietena si o colega minunata. Crapi de ciuda nenorocitule! Sic!...
18 decembrie 2011, 17:40
Felicitari pentru eveniment intradevar,orice actiune de oriunde care bucura cat de cat sufletele copiilor si nu numai ale lor merita felicitata,mai ales ca astia sunt in opozitie de atatia ani si-s flamanzi rau,dar banuiesc ca au pus mana de la mana si au facut ca sarbatoarea sa nu treaca nemarcata,dar fratilor,nu apare un articol cu ceva de PSD sa nu apara si cativa laudati de fapt mai multi laudati unii chiar merita poate,zic poate,doamna nu stiu care,doamna nu stiu cum,domnul,doamna etc si mereu apare si un nume ,doamna ..,doamna asta o fi aia ce se ...cu Circu si scandal,urlete,demisii,scandal in familie la ala? sau nu?
18 decembrie 2011, 17:17
Costache dar cam suparat te vad ,de ce oare? arde la cur ceva? zambesti tu lui Mos Caraciun dar cu gura altuia,si scoate barbatia in evidenta ca sa curga laudele Costache!
18 decembrie 2011, 13:20
nu fi nedrept"spune" numai o ratata ai vazut? ia mai uite-te tu bine si ai sa vezi una langa alta, la buchet sa le iei,toate cu reputatie "faimoasa" tata nu gluma! lasa-i sa se laude singuri ca le-au murit de mult laudatorii si ce sa mai faca si ei,dar pe cine au pus consilier de imagine cum zici tu de tot atita"bravo-n sus si bravo-n jos",ei sunt cei mai buni,mai tari,mai mari in ...toate dupa cum ar trebui noi sa intelegem!
18 decembrie 2011, 13:17
ne-am saturat de pomeni electorale.PSD-UL face ca si PDL-ul,se ocupa de pomeni si nu pierd prilejul sa o faca atunci cand e vorba de anumite sarbatori,doar vorba aceea au avut aceeasi mama,fostul FSN.Ar face mai bine daca s-ar ocupa de problemele acestei populatii care traverseaza o perioada grea si care are nevoie de lideri adevarati si nu de papusi electorale.Nu uitati ca traim in Dinastia Ling Tot.Bravo...,Bravo...,Bravo.,atat de multi bravo ca alte comentarii nu mai au loc...Noi nu pandim nimic,voi sunteti cei care asteptati votul nostru ,numai ca trebuie sa mai munciti,nu mai suntem in anii '90 cand ne cumparati cu o sacosa.Noi nu vrem putere pentru ca puterea suntem noi!Un sfat:schimbati-va consilierul de imagine!CE VINDETI VOI ACUMA AM MAI CUMPARAT O DATA!
18 decembrie 2011, 12:37
e jenant.. actiunea putea fi facuta in alta parte, fara sigla psd... acum o vad si pe ratata de la psd tineret.. mi-e scarba de asemenea oameni. marcone si cu arosoaie stau ca la inmormantare
18 decembrie 2011, 12:36
bravo PSD,bravo doamnelor si domnilor din imagini care stiu sa faca asemenea actiuni,PSD a fost si ramine nr.1 in toate,felicitari doamnei Nica,doamnei Federovici,doamnei Bucsa si tuturor doamnelor pentru implicare,felicitari domnului deputat Macaleti,domnului Vizdoaga,domnului Arosoaie,domnului Marcu pentru implicare mereu la aceste evenimente,bravo PSD,mai are cineva ceva de zis ,hai sa vad mincatorii de rahat,unde sinteti,nu mai aveti glas nu? stim ca stati pe sub gardul PSD ului si visati si pinditi ceva putere ca sinteti cam "neputiinciosi"pe linga noi ,multi din comentatorii de pe aici se stiu ei care ar da orice pentru un loc in PSD
18 decembrie 2011, 11:38
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
”Încrederea și votul cetățenilor din comuna Păltiniș înseamnă enorm pentru mine și nu face decât să-mi întărească convingerile că vom izbăvi împreună pentru comunitatea noastră. Mulțumesc tuturor pentru încredere, ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7669 lei
USD
Dolarul SUA
4.3343 lei
CHF
Francul elveţian
4.3832 lei
GBP
Lira sterlină
5.5740 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9887 lei
XAU
Gramul de aur
204.6051 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2472 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4287 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2672 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1866 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6380 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.