Știrea zilei
O instituție organizează concurs pentru înlocuirea uneia dintre cele mai experimentate directoare de la Botoșani

Angajații unei instituții de la Botoșani sunt în formulă incompletă după pensionarea directorului adjunct. Ca atare postul a fost scos la concurs.

Post de director scos la concurs

 

În luna septembrie, Gica Huțanu, director adjunct în cadrul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Botoșani și-a depus cererea de pensionare. Tot în luna amintită de la centru s-a decis ca în administrație pot să fie organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante chiar dacă este stare de alertă.

 

 

În consecință, Agenția Națională a Funcționarilor Publici anunță faptul că proba scrisă pentru ocuparea acestui post va avea loc pe 13 noiembrie 2020, la ora 10:00.

 

 

Cine se poate înscrie la concurs

 

Condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească:

- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;

- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de conducere: minimum 7 ani;

- să fie absolvenţi cu diploma ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă, conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii.

 

Gica Huțanu a lucrat aproape toată cariera în instituții axate pe agricultură, ea fiind încadrată la APIA undeva în anul 2005, prin transfer de la Direcția Agricolă Județeană.

 

Rămâne de văzut cine o va înlocui.

loading...
S-a pensionat una dintre cele mai experimentate directoare de la Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
HRISTOS A ÎNVIAT! Sute de botoșăneni la prima slujbă de Înviere ca protopop a preotului Petru Fercal: Dăm Slavă lui Dumnezeu și veți vedea că vom rămâne un popor unit – GALERIE FOTO&VIDEO
Clopotele au răsunat în oraș, străzile au strălucit de lumânările aprinse în noaptea de Înviere. După un an de restricții, cu biserici goale și cimitire ferecate, sărbătoarea Paștilor a adunat din nou sute, mii de creștini în toate parohiile.
Bătălie în taină pe șefia Casei de Asigurări de Sănătate, ceva doamne liberale și nu numai țintesc funcția de director
La fel ca în alte cazuri, și în cel de față, procedura pentru ocuparea unei funcții de conducere într-o unitate de stat este una în bună parte secretă. Și probabil că, pentru a fi evitate anumite comentarii asupra candidaților și a eventualului sprijin politic, așa vor și rămâne aceste concursuri.
CJ-ul a cheltuit peste 100.000 de lei ca să cumpere laptopuri aleșilor, unii consilieri le-au refuzat: Ne-a întrebat cineva dacă avem nevoie? - FOTOGALERIE
După ce timp de un an plenul județean s-a întrunit, cu foarte puține excepții, în ședințe secrete, recent consilierilor județeni le-au fost oferite mijloace electronice. Dar și servicii de internet pentru a le putea accesa.
Dulce viață... Italianul care face de 15 ani pizza la Botoșani: Pizza este o cultură, nu o mâncareGALERIE FOTO
Cum te uiți la harta Italiei, găsești Lecce exact în tocul giganticei ”Cizme”. Este un oraș care din punct de vedere demografic se aseamănă Botoșanilor, având aproape 100.000 de locuitori. Dar aceasta este cam singura similitudine între cele două centre urbane.
După CJ, prefectul pregătește proces și Primăriei: 5 posturi de șefi care au iscat o bătălie politică de zile mari, la mâna judecătorilor
O poveste fără sfârșit pare a fi cea privitoare la stabilirea unui Consiliu de Administrație pentru societatea comercială Eltrans. Dacă în ultima jumătate de an lipsa administratorilor nu a complicat foarte mult activitatea companiei de transport, situația devine critică pentru că este necesară aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul în curs.
Județul sub toc: Prima femeie din istoria județului, președinte la o structură semi-polițienească – VIDEO & GALERIE FOTO
Prima ștachetă a fost atinsă la alegerile locale din 2020, când Doina Federovici devenea prima femeie care câștiga președinția Consiliului Județean. A doua este doborâtă tot de o reprezentantă a Organizației Femeilor Social Democrate.
PERCHEZIȚII cu mascații la un fost primar botoșănean acuzat de delapidare: ar fi plecat acasă cu mobilă și profile PVC de la Primărie
Descinderile au avut loc în cursul zilei de joi și ar fi vizat locuința fostului primar, dar și alte locații folosite de acesta.
Încă o lovitură! Directorul pregătit de PSD pentru ”Apă”, eliminat prin... facultate
Abținerea la prima ședință a consilierilor ALDE și Pro România la proiectul de buget propriu al județului pe 2021, care a dus la respingerea acestuia în cadrul ședinței de miercuri a Consiliului Județean, pare să nu fie singura lovitură pe care cele două partide o administrează conducerii PSD a instituției. În consiliul de administrație de la SC Nova Apaserv SA se pregătește și a doua. Mai exact, în acel comitet de remunerare și nominalizare din cadrul CA-ului.
Se trage țeapă și cu naveta elevilor, transportatorii plâng la CJ după bani frumoși
Mai multe adrese au fost transmise către Consiliul Județean Botoșani pentru o serie de restanțe care datează încă de anul trecut, din lunile septembrie, octombrie și noiembrie. Transportatorii se plâng de faptul că au fost obligați legal să transporte elevi navetiști pentru care, nici după cinci luni, nu au primit plățile pentru serviciile prestate.
Loading...
Autoritatea cu „politicieni polițiști”, pe linie moartă de 6 luni: pe cale să renască cu un președinte pesedist
Pandemia coroborată cu alegerile locale din septembrie 2020 au făcut ca această structură să nu mai existe pentru mai bine de jumătate de an. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) este un organism care are rol mai degrabă consultativ și funcționează pe lângă Consiliul Județean.
La 6 luni de la alegeri, PRIMUL primar care își pierde mandatul: Dacă era să fi fost un stat sănătos la noi în țara asta, eu eram erou
La mai bine de jumătate de an de la alegerile locale din 27 septembrie 2020, unui primar din Botoșani zilele în Primărie deja îi sunt numărate.
Șeful care se prelingea pe scările Prefecturii a căzut tot în picioare: Este iar director
Aflat în incapacitate de muncă pe postul de director executiv, dar capabil să conducă instituția din postura de adjunct.
”Afacerea” testelor la cerere: Mii de botoșăneni au rotunjit veniturile Spitalului Mavromati
Tot mai mulți botoșăneni vin să se testeze la cerere la Spitalul Județean Mavromati. Cea mai mare unitate medicală din județ a început să facă teste contra cost începând cu data de 16 iunie 2020. Iar de atunci, peste 4.900 de persoane s-au testat.
Cartierul inaugurat pe Șoseaua Iașului lovit de pustiu! Locativa: La unele locuințe nu se închid ușile / Primarul: Este o cloacă, un fief PNL FOTO&VIDEO
19 februarie 2021. Primarul Botoșaniului oferea repartiții pentru noile locuințe construite la intrarea în municipiu, pe Șoseaua Iașului, într-un cartier ANL.15 aprilie 2021. Imaginea blocurilor este una dezolantă, încărcată de pustiu. Nicio mașină în parcare, nicio margine de mobilă nu se vede prin sticla geamurilor pline de praf.
Loading...
Directori cu botniță la Botoșani, prefectul încearcă să le-o scoată
Pandemie, regulamentul general pentru protecția datelor (GDPR), ordine de la șefii de sus. Cam așa arată paradisul informațional al multor directori de instituții deconcentrate de la Botoșani care se bucură de beneficiile aferente funcției, de la salarii generoase, la subalterni cu care s-o facă pe-a șefii și uși închise pentru cetățenii în slujba cărora lucrează, doar în teorie.
Salariile de la Consiliul Județean publice și nu prea! Încă un șef cu leafă de lux, ceilalți funcționari ascunși după o grilă complicată – DOCUMENT
De două ori pe an, pe 31 martie și 30 septembrie, unitățile de stat au obligația de a publica salariile angajaților pe site-urile proprii sau eventual la sediile în care își desfășoară activitatea.
Baruri deschise în cartierul ocolit al orașului după ora 21, Poliția mare cere sesizări, cea Locală n-ar avea echipaje suficiente – VIDEO & GALERIE FOTO
Imaginile surprinse sunt din seara zilei de marți, 6 aprilie 2021. Însă la fel a fost și în precedenta seară, adică luni, dar și în cele din weekend.
Fost comisar de la Garda Financiară prins conducând fără permis, a mai declarat și că... nu e el, e altul la volan
S-a întâmplat duminica trecută pe o stradă din Roman, acolo unde a fost oprit în trafic de polițiștii nemțeni. Era la volan și inițial le-a declarat oamenilor legii că nu are vreun act asupra sa.
„Evadarea” în gașcă a fetelor din centru, cum a fost posibil: Au și ele niște drepturi, nu le putem încălca
Cinci fete de la Complexul de apartamente „Floare de Colț” Dorohoi au fost date dispărute pe data de 4 aprilie 2021. Au plecat din centru pe 3 aprilie, cu bilet de învoire, și nu s-au mai întors. Una singura a fost găsită în aceeași zi, celelalte după două zile.
Culisele marii trădări de la municipiu: cum s-au pierdut pe rând toate posturile ex-vicelui & cum a ajuns noul vice să nu mai vină la ședință nici în timpul programului de lucru
Modul lamentabil în care social-democrații botoșăneni au pierdut posibilitatea de a-și impune propria conducere la SC Eltrans SA survine unei serii de evenimente care au făcut ca, mai devreme sau mai târziu, o asemenea ruptură să devină inevitabilă la nivel municipal.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„Interesant este și aspectul că aceste procese s-au finalizat în anul 2019 iar acțiunea pentru dosarul acesta de executare au fost amânate, din diverse motive, nu vă pot răspunde, ar trebui să răspundă lichidatorul de ce au ...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9259 lei
USD
Dolarul SUA
4.0492 lei
CHF
Francul elveţian
4.4955 lei
GBP
Lira sterlină
5.7056 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7243 lei
XAU
Gramul de aur
239.1391 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2293 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3753 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1884 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3424 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1921 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.0 o C
Dorohoi
13.5 o C
Bucecea
15.0 o C
Darabani
13.3 o C
Saveni
15.0 o C
Ştefăneşti
10.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.