Știrea zilei
O scrisoare de 84 milioane de euro de la şeful judeţului - DOCUMENT
Nici mai mult, nici mai puţin de 362.148.920 de lei, adică peste 3.600 de miliarde de lei vechi sau, dacă vreţi, ceva mai mult de 84 de milioane de euro este valoarea unei adrese trimisă de preşedintele Consiliului Judeţean. El a remis-o săptămâna trecută parlamentarilor botoşăneni în perspectiva dezbaterii legii bugetului de stat pe anul viitor.


Mihai Ţâbuleac le-a scris senatorilor şi deputaţilor de Botoşani cerându-le sprijinul pentru susţinerea a trei proiecte majore de investiţii majore pentru judeţ. Primul dintre acestea este modernizarea DN 28 B Târgu Frumos – Botoşani pe o distanţă de 71 de kilometri şi are ca scop lărgirea pe trei benzi a căii de rulare. Necesarul de fonduri se ridică la 207,2 milioane de lei. Al doilea îl reprezintă modernizarea DN 24 C Manoleasa – Rădăuţi Prut, poate unicul drum naţional din ţară de pământ. Lucrările de modernizare sunt estimate la 133,6 milioane de lei şi sunt necesare deoarece acest sector de 35,6 km asigură legătura cu Republica Moldova pe la Punctul Vamal Rădăuţi Prut – Lipcani. De altfel, acesta al doilea obiectiv este strâns legat de cel de-al treilea – Amenajarea platformei şi a infrastructurii necesare amplasării noii vămi, pentru care este nevoie de 21,7 milioane de lei. Consiliul Judeţean a încercat realizarea investiţiei prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Moldova 2007 – 2013, numai că în urma evaluării de către Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava obiectivul nu a întocmit punctajul necesar pentru a intra la finanţare.
Bugetul adoptat de comisiile de buget finanţe nu prevăd fonduri pentru aceste investiţii
„Considerăm că autorităţile centrale ar trebui să acorde o prioritate absolută soluţionării problemelor de infrastructură în judeţele de graniţă, în special pe tronsoanele care duc spre punctele de trecere a frontierei”, se arată în adresa trimisă de Mihai Ţâbuleac parlamentarilor de Botoşani. Într-o anexă la scrisoare acesta le-a indicat senatorilor şi deputaţilor şi poziţia exactă din proiectul de buget unde trebuie să facă amendamentul privitor la Vama Rădăuţi Prut – Lipcani. „Bugetul a fost discutat în comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului şi 90% a trecut în forma adoptată de Guvern. Dacă nu vom reuşi introducerea acestor lucrări prin legea bugetului de stat vom încerca să se rezolve prin alocări în timpul anului”, ne-a declarat deputatul Cătălin Buhăianu. Modernizarea drumului Botoşani – Târgu Frumos a fost prezentată ca o certitudine tocmai de pe vremea ministrului liberal al transporturilor Ludovic Orban şi reluată anul trecut de Anca Boagiu. Anul trecut, la deschiderea vămii provizorii de la Rădăuţi Prut – Lipcani, ministrul de atunci al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga a promis că în primăvara lui 2010 încep lucrările a vamă, lucru care nu s-a mai întâmplat nici până astăzi.
Sergiu BĂLĂŞCĂU


CITEŞTE ŞI:
 Judeţul Botoşani tăiat cu 50 de miliarde de Guvern la capitolul infrastructură
 Anca de la Transporturi a tras ţeapa deceniului şefilor judeţului




SURPRIZA de la inaugurarea Cornișa!!! Nana s-a îndrăgostit la Botoșani și a refuzat să mai plece la aeroport
Rapperul german de origine ghaneză este stabilit în prezent în Germania și ar fi trebuit să părăsească orașul în cursul amiezii de sâmbătă, 18 mai 2019.
Cornișa a dat pe din afară din prima seară, de la mașini și terase până la scena cu artiști internaționali, lasere și artificii înălțate spre cer în miez de noapte – VIDEO & GALERIE FOTO
Prima seară a manifestărilor din cadrul Zilelor Orașului Botoșani, care coincid în acest an cu inaugurarea Cornișa Aquapark & Sports, au adus probabil cel mai mare număr de participanți de la sărbătorirea acestora din urmă cu mai bine de două decenii.
Explozie impresionantă de sunet și lumină la avanpremiera de la Cornișa, a fost club în aer liber noaptea trecută – VIDEO & GALERIE FOTO
Organizatorii Zilelor Orașului, care în acest an coincid cu inaugurarea Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, au efectuat joi seară probele finale la instalațiile de sunet și lumini. Iar ceea ce a ieșit a fost de-a dreptul impresionant.
A tras camionul în față și a plecat! Încă o bancă a părăsit Botoșaniul – FOTOGALERIE
O nouă bancă se alătură mulțimii celor care au plecat din Botoșani, preferând să își continue afacerile din nordul Moldovei de la Suceava. Patria Bank este ultima instituție financiară care a făcut acest lucru.  
Vilă cu spații comerciale la parter construită pe terenul vândut de un fost președinte de partid
Investiție nouă pe una dintre cele mai circulate artere din municipiul reședință de județ: pe Calea Națională, zona de ieșire spre Șoseaua Iașului, un investitor privat ridică o clădire care va avea spații comerciale la parter și locuință la etaj.
Asediu pentru Andra la Ipotești: S-a umplut stadionul, s-a blocat circulația, a venit Poliția – VIDEO & GALERIE FOTO
Ajuns la a XII – a ediție, festivalul Floare Albastră organizat de Primăria și Consiliul Local Mihai Eminescu a avut parte în prima zi de cea mai mare asistență din istorie.
Zeci de mii de botoșăneni UMILIȚI de stat și puși pe drumuri aiurea - FOTOGALERIE
În județul nostru sunt zeci de mii de persoane care beneficiază de bilete de călătorie gratuite, pe care le pot folosi atunci când merg cu trenul sau cu autocarul în diferite locuri din țară. Cert este că acestea se eliberează pentru întreg județul, doar într-un sigur loc.
Șefii Botoșanilor și-au luat concediu ca să plece la miting la Iași, primăriile pesediste golite de oameni – GALERIE FOTO
9 mai 2019 va rămâne în memoria colectivă a iubitorilor PSD dar și a celor mai vehemenți opozanți ai lor, ziua în care s-a dorit o demonstrație de forță de necontestat din partea lui Liviu Dragnea, probabil cel mai huiduit lider din istoria acestui partid.
TRAGEDIE: Șeful de la Evidența Populației a încetat din viață
Șeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului (SPCEPJ) Botoşani a decedat seara trecută pe un pat de spital din București.
Campionul nesimțirii este din Botoșani: Bărbatul care nu și-a achitat NICIODATĂ facturile la apă și a ajuns la o datorie uriașă
Trăim într-o eră modernă, a confortului, iar cei mai mulți oameni muncesc zilnic pentru a beneficia de acest lucru. Alții, se pare că vor să se bucure de anumite servicii gratis, fără a-i interesa că orice lucru costă. Cel puțin, în anul 2019, există o persoană care niciodată în viața sa nu a achitat vreo factură la apă. Este de necrezut, însă se întâmplă chiar în municipiul Botoșani.
Cel mai tânăr șef de instituție din Botoșani are 28 de ani!
La nici trei decenii de viață, un botoșănean din municipiu se numără printre fericiții ai căror parcurs către o funcție publică de conducere nu a fost unul de durată.
Pe o STRADĂ din municipiu asfaltată recent mașinile NU au voie să parcheze, vecinii somați să-și bage autoturismele în curți – FOTOGALERIE
Este una dintre străzile care a stârnit multe discuții în contradictoriu în plenul municipal între cele două grupări politice reprezentantive. Dincolo de factorii decidenți sunt cetățenii de pe respectiva stradă care au așteptat ani de zile asfalt și în fața caselor lor.
LOCUL de la Mavromati unde se pun diagnostice GRELE: Asistent cu 25 de ani vechime - Aici NU sunt presupuneri
Există fel și fel de meserii, unele mai cunoscute, iar altele mai puțin cunoscute. De această dată, am pătruns într-un laborator, unul în care se pun fel și fel de diagnostice, un laborator care pentru mulți dintre noi este o necunoscută.
Mirajul străinătății destrămat în 8 luni: O familie din Botoșani s-a mutat „definitiv” în Canada unde a realizat că tot România este acasă – GALERIE FOTO
Eusebiu și Ramona s-au căsătorit în urmă cu 13 ani de zile și sunt fericiții părinți a doi băieți și o fetiță. Imediat ce au devenit răspunzători de micile suflete care au rezultat din iubirea lor, au început și frământările amestecate cu îngrijorarea specific părintească, la gândul privind viitorul copiilor. Au încercat „străinătatea” care s-a dovedit mai amară decât în versurile poeților și au revenit acasă, în România, trăind o poveste care poate fi un exemplu real de viață pentru mulți dintre tinerii botoșăneni și nu numai.
INTERVIU cu femeia din Botoșani care încondeiază ouă tot anul: De un deceniu, transmite tradiția la sute de copii – GALERIE FOTO
Sărbătorile Pascale pot reprezenta pentru unii un moment de liniște și pace sufletească, pentru alții o reîntoarcere la credință și rugăciune. Cert este că indiferent de însemnătate, Paștele vine la pachet cu o multitudine de sentimente și o atmosferă unică.
HRISTOS A ÎNVIAT! ... Și la biserica dintre două lumi așteptată de mai bine de un deceniu – VIDEO & GALERIE FOTO
De mai bine de 10 ani sute și sute de botoșăneni care locuiesc la ieșirea din Botoșani spre Curtești, acolo unde se întâlnesc două lumi, cea urbană cu cea rurală, așteptau să trăiască Învierea Domnului Iisus Hristos în propriul locaș de cult.
Familia Manoliu din Botoșani, cele mai triste sărbători: Au rămas fără casă și lucrurile agonisite de-o viațăGALERIE FOTO
Sărbătorile Pascale sunt despre familie și bucurie, însă pentru o familie din Botoșani, Paștele de anul acesta va fi cel mai trist din toate de până acum. De fapt, nici nu se poate compara, căci nu se mai pot bucura de nimic. Și când spunem nimic, chiar nu exagerăm deloc. Un incendiu le-a distrus tot ce aveau mai de preț.
Preot din Botoșani, MĂRTURISIRI emoționante la ceas de sărbătoare: De la bucuria de a dărui la urare pentru botoșăneni
Sărbătorile Pascale reprezintă un moment deosebit de important cu multe și multe semnificații. Fiecare dintre noi ar trebui sa fim buni, mai iubitori, sa fim atenți la nevoile semenilor noștri. Și nu numai în această perioadă.
„Doctorul” de suflete de la spital: Salvează copiii de la suicid și alină părinții sau chiar cadrele medicale  - GALERIE FOTO
De multe ori pe patul de spital avem nevoie și de un altfel de sprijin, unul duhovnicesc. De aceea fiecare spital are și preoți de caritate în structura de personal. Am stat de vorbă cu Marius Ciobanu, preot la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati, pentru a vedea care este rolul unui astfel de părinte într-o unitate spitalicească.
Adolescentă amenințată cu un cuțit în scara blocului, vinovatul NU știe nici când s-a născut
Unii botoșăneni vor cu orice preț să facă rost de bani indiferent de unde, cum și neținând cont nicio clipă de lege.
Si-a gasit Tibuleac cui sa-i ceara ajutor- unui analfabet si depravat sexual-buhaianu ajuns prin inselaciune defutat scuzati-deputat. Halal tara, de aia ne ride toata europa
13 decembrie 2011, 19:38
Ai fost uitat de mult! Acum vrei reabilitarea DN 28?, de 20 ani in pragul alegerilor aduceti in atentie acest tronson. Mai termino!!!!!!!!!!!!!
13 decembrie 2011, 16:44
Prea departe Botosaniul de Bucuresti pentru o asemenea suma :-)
13 decembrie 2011, 15:28
Si daca sunteti consilier judetean nu sunteti tot om? Nu toti trebuiesc tratati la fel? Ceea ce incercati sa sugerati este ca domnul director Mimor ar trebui sa va fi raspuns la telefon si sa faca ce? Bolnavul este internat la Iasi. Nu va puneti problema ca poate un medic intra si intr-o sala de operatie, la o urgenta ? Cum poate raspunde la telefon?
13 decembrie 2011, 15:04
Si daca sunteti consilier judetean nu sunteti tot om? Nu toti trebuiesc tratati la fel? Ceea ce incercati sa sugerati este ca domnul director Mimor ar trebui sa va fi raspuns la telefon si sa faca ce? Bolnavul este internat la Iasi. Nu va puneti problema ca poate un medic intra si intr-o sala de operatie, la o urgenta ? Cum poate raspunde la telefon?
13 decembrie 2011, 15:03
Astazi 13.12.2011 dupa ce am discutat cu dumneavoastra si dupa ce am sunat timp de doua ore ca sa discut cu DL.DOCTOR MIMOR, pentru un caz de SARCOM la un tanar de 30 ani si pe care nu am reusit sa-l gasesc nici pe telefonul mobil nici prin centrala SPITALULUI MAVROMATI, va solicit public in calitate de CONSILIER JUDETEAN, DEMITEREA DIN POSTUL DE MENEGER AL DOMNULUI DOCTROR MIMOR DE LA CONDUCEREA SPITALULUI MAVROMAT PENTRU DEZINTERES SI INCAPACITATE DE A CONDUCE UN SPITAL JUDETEAN.
13 decembrie 2011, 10:59
Sondaj
Vă place Parcul Cornișa?
Da
Nu
Încă nu am fost acolo
Declaraţia zilei
”Vom primi o sumă importantă de bani de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de aparatură medicală. Noi am făcut o listă foarte mare la începutul anului și nu ne-am așteptat să primim așa de mult. Cu aparatura asta ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7612 lei
USD
Dolarul SUA
4.2560 lei
CHF
Francul elveţian
4.2429 lei
GBP
Lira sterlină
5.3976 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8834 lei
XAU
Gramul de aur
175.4191 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2371 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4596 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9369 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1633 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1842 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6376 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.