Știrea zilei
Partidul cu sediu abia deschis în centrul orașului a rămas fără toți membrii, filiala a fost radiată, s-a închis și contul bancar: Ne-am dat cu toții demisia

La nici 11 de luni de când a început treaba la filiala județeană a Alianței Pentru Patrie (APP), președintele interimar Răzvan Rotaru a părăsit partidul înființat de Codrin Ștefănescu și girat de Liviu Dragnea. Și nu a făcut-o singur, ci alături de foștii colegi de vază de la PSD și de toți cei 700 de membri din întregul județ.

Liviu Dragnea s-a certat cu Codrin Ștefănescu


La nivel central a izbucnit un conflict între cei doi foști lideri social-democrați, iar Liviu Dragnea a hotărât să părăsească proiectul APP.


Strict juridic, nu a avut din ce funcție să își înainteze demisia întrucât prin condamnarea din 2019 i s-a interzis ca până în 2024 să dețină posturi de conducere în cadrul unor formațiuni politice, neavând voie nici măcar să fie simplu membru.


În schimb, cel puțin ca marketing politic, partidul fusese construit bazându-se pe notorietatea acestuia.  


Prietenia dintre Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu s-a rupt la o ședință a Comitetului Executiv al APP care a avut loc pe data de 20 august la Bacău.


Ex-președintele PSD le-a cerut atunci colegilor să nu îi mai folosească numele și imaginea în activitățile partidului, reproșându-i lui Codrin Ștefănescu faptul că ar fi controlat de un grup de oameni de afaceri și că deja negociază locurile pe lista pentru alegerile parlamentare din 2024.

 

Pârjol în teritoriu


La scurt timp, una câte una organizațiile județene APP, abia constituite, au început să se rupă de partid. Până pe 1 septembrie, 20 de filiale se retrăseseră deja din Alianța Pentru Patrie, pentru ca la jumătatea acestei săptămâni să se ajungă, potrivit liderului APP Botoșani, la aproximativ 30.


În ultima zi a lunii august, filialele care la acea dată își anunțaseră plecarea au explicat că ”majoritatea zdrobitoare a membrilor APP” au aderat la acest partid datorită lui Liviu Dragnea și, ca atare, i-au cerut acestuia ca, ”împreună cu noi și alte sute de mii de români, care ne vor urma, să construim un nou proiect politic românesc, patriotic și suveranist și care să prezinte românilor programul de salvare a țării și redobândire a suveranității naționale”.

 

”La Botoșani nu mai există APP”


La Botoșani, filiala APP a încercat practic să mai existe. Conducerea de aici a solicitat radierea organizației de la Autoritatea Electorală Permanentă, iar miercuri Răzvan Rotaru a avut programată deplasarea la bancă pentru închiderea contului.


Ex-deputatul susține că reușise să înființeze 45 de organizații locale cu un total de 700 de membri și că nimeni nu rămâne la APP.


”Majoritatea celor care au venit în Botoșani, au venit pentru Liviu Dragnea, nu au venit pentru Codrin Ștefănescu. De fapt, noi ne-am dat cu toții demisia, în bloc. Eram plecat în vacanță și am avut o discuție la telefon cu toți colegii din board și la unison au spus: ne dă demisia cu toții. La Botoșani nu mai există APP”,


Răzvan Rotaru, președinte interimar APP Botoșani.


Printre cei plecați se regăsesc inclusiv fostul deputat Tamara Ciofu și fostul prefect, președinte al Consiliului Județean și deputat Costică Macaleți.

 

razvan rotaru

 

Punct și de la capăt


Deja foștii APP-iști trebuie să înlăture panourile publicitare de prin oraș, dar și de la sediul pe care l-au închiriat în bulevardul Mihai Eminescu, în apropierea Tribunalului, Răzvan Rotaru arătând că ”așa este în politică”.


De altfel, după închiderea filialei, timp de o lună chiria va fi plătită pe persoană fizică.


Cele întâmplate nu înseamnă însă neapărat punctul final al carierei politice pentru cei implicați în APP.


La nivel central se poartă negocieri cu o altă formațiune politică la care ar putea adera majoritatea celor plecați alături de Liviu Dragnea din APP.  

 

sediu app botoani

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
INTERVIU Răzvan Rotaru, dezvăluiri din postura de lider de partid: Sunt câțiva primari care deja ne-au căutat / Era supărarea asta, asta-mi spusese Doina în partid, că dacă facem acum stadionul câștigă Flutur PrimăriaGALERIE FOTO 
PNL mai la putere decât PSD-ul la Botoșani, politicienii de la guvernare s-au purtat ca niște fecioare de Ziua Națională a României – FOTO&VIDEO

 

Șoptică și atacurile șefei CJ la adresa medicilor: Vine d-na președinte și le mai dă lecții / A făcut și ea liceul pe unde a putut, facultate, numai ea știe ce a făcut și ce licență are
Pornind de la ceea ce s-a întâmplat la Secția de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati, unde o tânără de 25 de ani a murit fără ca timp de șapte ore să primească îngrijiri medicale, deputatul Costel Șoptică a arătat pentru Botoșăneanul că asemenea tragedii se produc și ca urmare a propulsării de către PSD-iști în funcții de conducere a unor oameni care nu au vreo legătură profesională cu domeniile respective.
”Un film așa, oarecum bășcălios, la adresa unui sfânt al Ardealului” - O premieră la Unirea cum n-a mai fost alta: Unii spectatori au părăsit sala, alții s-au enervat, regizorul luat la rost VIDEO & GALERIE FOTO
Câteva aplauze răzlețe, alte câteva zeci de secunde de tăcere, foarte puține felicitări și apoi un val de întrebări acuzatoare la adresa regizorului, venit în fața spectatorilor botoșăneni pentru a discuta pe seama filmului ”Arsenie. Viața de apoi”, a cărei proiecție specială a avut loc marți seară la Cinema Unirea.
Este OFICIAL! Daune de peste 7 milioane de euro solicitate de familie în cazul Alexandra
Solicitările de daune morale urmează a fi depuse de reprezentanții legali ai familiei Alexandrei Ivanov.
Alexandra ar fi împlinit 26 de ani! Comemorare la mormânt cu peste 100 de botoșăneni, slujbă oficiată de nouă preoți – VIDEO&FOTO
Alexandra Ivanov, născută pe data de 11 septembrie 1997.Decedată pe data de 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Povestea ”made in PNL” a numirii de către Doina Federovici a unui manager liberal: Să nu se facă de rușine, îi ajutăm și cu Monica Adăscăliței la Botoșani
Decizia președintelui social-democrat al Consiliului Județean Botoșani de a numi un manager liberal la conducerea celui mai mare spital a fost una surprinzătoare, cel puțin din punct de vedere politic.
An nou, probleme vechi: Zeci de școli din Botoșani tot FĂRĂ autorizație sanitară
Și în anul de învățământ care va începe luni vor exista școli din județul Botoșani care nu dețin autorizație sanitară de funcționare.
Momente emoționante: Prima generație de la ”Electro” s-a întâlnit după 45 de ani, alături de directorul care a înființat liceul – VIDEO&FOTO
Majoritatea foștilor elevi au împlinit de ceva vreme vârsta pensionării. Au făcut parte din prima generație a actualului Colegiu Tehnic ”Gheorghe Asachi”, fostul ”Liceu Electrocontact”.
Daune de peste 1 milion de euro pentru Alexandra: Să le luăm bunurile și casele / Viața nu poate costa trei paraleVIDEO
Specializată în dreptul asigurărilor, avocata din Iași care a preluat cazul Alexandrei Ivanov are deja două sentințe cu daune care depășesc pragul de 1 milion de euro. Se gândește ca și în acest proces nivelul daunelor ce vor fi solicitate să fie ridicat.
Președintele tinerilor liberali a plecat din partid la câteva luni după ce a fost ales. Cu tot cu soție... – GALERIE FOTO
La sfârșitul lunii iunie a anului trecut Andi Buchi (foto cu ochelari) a fost ales cu o largă majoritate președinte județean al Tineretului Național Liberal. La începutul lunii septembrie a acestui an, a fost anunțat oficial drept membru al Forței Dreptei, formațiune înființată de fostul președinte PNL, Ludovic Orban și condusă la Botoșani de un alt ex-liberal, Viorel Iliuță.
Se cere OFICIAL arestarea preventivă a unor angajați ai Maternității în dosarul decesului Alexandrei Ivanov: Pot în numele dreptății să fac aceste solicităriVIDEO
Ancheta în cazul morții Alexandrei Ivanov este încă în plină desfășurare și departe de a se finaliza. Se anunță un nou maraton de audieri programate cel mai probabil săptămâna viitoare, cu țintă către personalul medical.
Patronul din Suceava care era să ne lase fără depozit de deșeuri mai prosperă patru ani la Botoșani
În 2021 și 2022, depozitul a fost la un mic pas să rămână fără autorizație de mediu, din cauza unui management defectuos care a atras amenzi de la Garda de Mediu. Anul acesta, administratorul depozitului a primit „undă verde” pentru a se ocupa de depozit încă patru ani. Liberalii de la Județ nu au scos un sunet.
Percheziții la doctorițele Oprișanu și Pitrop, medicul de gardă în noaptea morții, audiere maraton la Parchetul din Suceava
Medicul Mariana Pitrop, care se afla de gardă în noaptea în care Alexandra Ivanov a încetat din viață la Maternitatea Botoșani fără ca timp de șapte ore să i se acorde vreun ajutor medical, a fost audiată timp de șase ore în cursul zilei de vineri.
PRIMELE declarații publice ale președintelui Colegiului Medicilor Botoșani, în cazul Alexandrei Ivanov – VIDEO
La nivelul Colegiului Medicilor Botoșani a fost declanșată o anchetă disciplinară privitoare la situația ivitată la Secția de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati în cazul „Alexandra Ivanov” unul cu un puternic impact mediatic și comunitar.
Drumuri distruse de coloane de tiruri cu cereale, șefii județului anunță controale surpriză, amenzile pot ajunge și la 5.000 de euro de șofer – VIDEO
Mai multe porțiuni de drumuri județene au fost afectate de coloanele de camioane încărcate cu cereale mai ales.Cea mai afectată este zona de nord a județului unde astfel de coloane ar fi mai frecvente.
VIDEO cu imaginile înfiorătoare de la Maternitate - PRIMELE măsuri luate de noul manager: Este într-adevăr o problemă
Moartea Alexandrei Ivanov a declanșat o serie de schimbări în sistemul medical botoșănean. Nereguli grave care înainte erau trecute cu vederea sunt acum reparate.
Încep audierile familiei la Poliție în cazul Alexandra, avocata din Iași: Vă rog să aveți încredere în funcționarea justiției!
Ancheta privitoare la decesul Alexandrei Ivanov a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Procurorii i-au delegat pe polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean pentru audierea martorilor cu implicare directă.
Faimoasă în Moldova, supranumită și „avocata diavolului”, a preluat cazul Alexandra, se anunță proces de răsunet: Vom vorbi de daune uriașe / S-au rătăcit în sistemul medical astfel de psihopațiVIDEO
Gianina Vera Poroșnicu a acceptat să reprezinte familia Alexandrei Ivanov în toate etapele legale pe care le va urma dosarul care vizează moartea tinerei, de la faza de cercetare penală până la reprezentarea ca apărător legal, după ce va fi făcută trimiterea în judecată a autorilor, aceasta dacă în probatoriul administrat de anchetatori vor apărea și persoane cu calitatea de inculpați.
Șefii de la Consiliul Județean, deplasare de urgență în comuna fără apă de la Botoșani: SOLUȚIA găsită la Primărie – VIDEO& GALERIE FOTO
Conducerea Consiliului Județean a reacționat prompt la problemele pe care le întâmpină botoșănenii din comuna Blândești cu lipsa apei.Vicepreședinții instituției au preluat această misiune de a găsi o soluție de orice fel pentru rezolvarea acestei situații și pentru ca oamenii să nu mai sufere.
„Criminalii!” Durere și val de furie la protestul pentru moartea Alexandrei, s-a chemat paza la Maternitate, au fost și polițiști în civil – FOTO & VIDEO
Credincioasă, sensibilă, devotată și mamă iubitoare, așa este descrisă Alexandra de către apropiați și nu numai. Iar întreaga comunitate este alături în aceste zile de familia îndurerată.
România, pe primul loc în Europa centrală la olimpiada de informatică, elevii coordonați de un profesor din Botoșani: Este foarte important pentru noi ca țară
Locul 1 pe națiuni pentru România, la Olimpiada de Informatică a Țărilor din Europa Centrală 2023.Elevii români participanți au fost coordonați de un profesor din Botoșani care a avut calitatea de team-leader.
Ura si " la gara";Ce am avut si ce.am pierdut,niște expirati gata sa se "sacrifice" ptr popor!avem destui si la alte partide cu staif, mai buni nu găsim, mai rai nu ne trebuie!
11 septembrie 2022, 07:39
Alianta Prostiei Permanente....asta ne lipsea, in rest avem de toate....
10 septembrie 2022, 22:22
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Eram cu inima îndoită după 40 de ani dacă să mă retrag, să îmi văd pensie, dar am zis să mai rămân un an. Nu pentru cumul am rămas, deci nu mă interesează latura financiară”,Eugen Mateciuc, director APM Botoș ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9675 lei
USD
Dolarul SUA
4.6709 lei
CHF
Francul elveţian
5.1538 lei
GBP
Lira sterlină
5.7134 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1507 lei
XAU
Gramul de aur
289.1272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2571 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2837 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0071 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4698 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2037 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.2 o C
Dorohoi
15.9 o C
Bucecea
17.7 o C
Darabani
15.1 o C
Saveni
16.0 o C
Ştefăneşti
18.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.