Știrea zilei
PRIMELE DECLARAȚII ale juristului votat director general în locul lui Eugen Țurcanu, prefectul are ULTIMUL cuvânt

Până la urmă, soarta lui Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) din cadrul Primăriei Botoșani, se află în mâinile prefectului județului, Dan Șlincu.

Pentru că Hotărârea de Consiliu Local prin care un post de magazioner a fost transformat într-unul de director general trebuie să ajungă la Prefectură pentru aviz de legalitate. Contactat, Dan Șlincu a declarat că așteaptă documentul și ulterior se va pronunța în această situație.

 

 

Între timp, Eugen Țurcanu spune că are un contract în desfășurare și merge la serviciu în continuare din postura de director general.

 

La distanță de câteva birouri se află consilierul juridic Aurel Chiriac, persoana propusă să preia atribuțiunile de conducere.

 

Cine este Aurel Chiriac?

 

Lucrează în cadrul DSPSA de 11 ani de zile. În trecut, a activat ca inginer chimist în domeniul privat. Susține că a aflat din ziare, în 23 octombrie, că a fost propus de grupul PSD să preia funcția lui Eugen Țurcanu.

 

Ulterior a fost contactat de viceprimarul Cosmin Andrei.

 

„Ulterior am fost de acord, în sensul în care eu o privesc ca o sarcină de serviciu. Și aș vrea să spun că nu am motive să atac această sarcină de serviciu. Să nu interpretați politic, în ideea că aș fi membru. Eu nu atac politic. Este o sarcină de serviciu. Probabil o putem privi și ca pe o onoare”,

Aurel Chiriac, consilier juridic DSPSA

 

Angajatul DSPSA a dorit să clarifice și situația sa politică și a declarat categoric: „Nu sunt membrul niciunui partid. Sunt pur și simplu declarații”.

 

Și că nici nu-și dorește acest post pentru o perioadă îndelungată.

 

„Este un interimat, funcția mea este de consilier juridic și voi rămâne consilier juridic. Nici nu intenționez să particip la concurs”,

Aurel Chiriac, consilier juridic DSPSA

 

Aurel Chiriac a absolvit cursurile Facultății de Tehnologie a Compușilor Organici de la Iași și mai apoi a urmat Facultatea de Drept după ce și-a reconsiderat poziția și și-a schimbat pregătirea profesională continuându-și cariera în științe juridice.

loading...
Primarul Flutur, după ședință: Abuz de proporții, la conducerea DSPSA a fost numit un apropiat al PSD
Eugen Țurcanu, rănit în… funcție: Este lupta PSD-ului împotriva mea

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Fiul fostului fotbalist Ionuț Matei diagnosticat cu o boală grea! Familia are nevoie de ajutorul NOSTRU pentru ca Nicholas să se facă bine – FOTOGALERIE
Georgiana și Ionuț Matei au devenit părinți în decembrie 2016, când familia lor s-a completat prin venirea pe lume a lui Nicholas, un băiețel frumos de aproape 4 kilograme care s-a născut în zi de mare sărbătoare creștină: Sfântul Nicolae. Părinții, stabiliți în Anglia de aproape 6 ani de zile, i-au dat numele Sfântului, însă în concordanță cu țara în care s-a născut.
Spitalizare de 25.000 de euro pentru un botoșănean cu COVID, internat la Spitalul Județean Mavromati din Botoșani
Aproape 600 de botoșăneni au fost tratați la Spitalul Județean Mavromati din Botoșani după ce au fost infectați cu virusul SARS-C0V-2. Acești pacienți au fost internați pe secțiile celei mai mari unități medicale a județului și au fost externați după vindecare.
Urban Serv obligată de instanță să îi plătească lui Nicuță despăgubiri de aproape un sfert de miliard de lei vechi
La doi ani după ce a fost destituit din funcția de administrator al societății de salubrizare a orașului, Cezar Nicuță a obținut la Tribunalul Botoșani plata unei sume destul de consistente.
Mihai Țurcanu pus pe lista de așteptare pentru postul Minodorei Vasiliu! Altcineva așteaptă ordinul
Una dintre cele mai disputate funcții de conducere din instituțiile publice de la Botoșani este deocamdată pusă la păstrare.
Școli cu blazon din județul Botoșani! Notele mici ale elevilor de sub numele mari ale personalităților: Pentru mine, asta înseamnă genocid. Pentru că eliminăm 40% din populația țării
Un adevărat genocid. Astfel caracteriza un academician situația în care se află școala în care învață copiii satelor. Iar la Botoșani notele obținute de elevi la Evaluarea Națională fac parte din acest tablou trist al societății românești. Un tablou în care, fără să exagerăm, se întrevede viitorul nostru ca popor.
TREI primari PSD scoși din ATOP pentru incompatibilitate și puși să dea înapoi banii pentru ședințe - DOCUMENT
Un raport al Curții de Conturi întocmit în 2020, pentru anul financiar trecut, a lăsat incompletă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), o structură finanțată de Consiliul Județean care are ca scop general luarea de măsuri pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.
Alt botoșănean mort după sedare: Mi-l îngropi dezbrăcat, ca pe un nu știu cum, în pielea goală, într-un sac? Spitalul: Halucinații, depresie, delir la pacienți
„Asta este povestea noastră…(plânge în hohote n.r.), nu a vrut să meargă, mi-a spus: eu dacă merg în spital, iau COVID. Și așa a fost, așa a fost… Nu știu ce să zic. El a fost candidatul ideal. Avea glicemie mai mare, avea tensiune, era supraponderal. Dar nu a avut nici un simptom de COVID de acasă, din astea trâmbițate” – Mihaela Pietrariu, soția unui botoșănean mort la Spitalul Județean.
Alt gagiu, care de data asta a OMORÂT un om! Un șofer de 23 de ani și-a abandonat victima în șanț și a plecat acasă – GALERIE FOTO&VIDEO
Ziua de duminică a însemnat pentru polițiștii botoșăneni una de luptă continuă. Un accident mortal cu fugă a pus toate echipajele în alertă pentru găsirea făptuitorului. În mai puțin de 12 ore, cadrele Inspectoratului de Poliție Județean l-au identificat în județul vecin. Acasă.
Profesoara condamnată la închisoare cu suspendare pentru banii unei fetițe cu handicap vrea gradație de merit: Nu e moral, și noi suntem conștienți
Situație revoltătoare înregistrată la Botoșani. Un fost inspector școlar, actualmente profesor la o unitate de învățământ din municipiu, condamnat la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, a depus dosar pentru gradație de merit, o distincție acordată cadrelor didactice cu performanțe deosebite în pregătirea elevilor.
inpuff.ro
Loading...
Cu experiență de peste 20 de ani: CINE este noul subprefect al Botoșaniului: Este o funcție cu responsabilitate foarte mare
Începând cu data de vineri, 12 iunie 2020, printr-o Hotărâre de Guvern, Botoșaniul are doi subprefecți. Învestirea celui de-al doilea, în persoana Laurei Cronț, a avut loc într-un cadru restrâns, sâmbătă, 14 iunie. Un nume nou, de altfel, printre persoanele cu funcții de conducere de la Botoșani.
BĂTĂLIE incredibilă pe postul Minodorei Vasiliu de la DSVSA, listă lungă cu oameni care îi vor biroul
Postul eliberat de Minodora Vasiliu la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) face cu ochiul multor aspiranți care au obosit să se tot afle pe lista de așteptare ce a rămas neatinsă mai bine de un deceniu.
Pacienți SEDAȚI și cu telefoanele închise de personalul medical! Au murit în saloane, familiile acuză, tăcere din partea spitalului
Finalul săptămânii trecute a fost marcat la Botoșani de cea mai lungă listă cu oameni morți din cauza virusului SARS-COV-2. Cinci decese într-o singură zi, trei femei și doi bărbați. Toți se aflau pe secția ATI a Spitalului Județean Mavromati.
Uvertura Mall s-a redeschis cu restricții și mari reduceri: restaurante fără food-court, terasă renovată și o mulțime de afișe – GALERIE FOTO
Noua etapă de relaxare intrată luni, 15 iunie 2020, în vigoare include și redeschiderea marilor centre comerciale. Astfel, începând de ieri dimineață, după aproape trei luni, și-a reluat programul și Uvertura Mall.
Botoșănenii s-au săturat să stea în casă și pleacă în vacanțe: Litoralul, la mare căutare - CUM sunt prețurile
După luni bune în care botoșănenii și românii în general au fost nevoiți să stea în case, odată cu relaxarea măsurilor, unii dintre ei au început să plece în concedii. Sau măcar să și le planifice, semn că pandemia nu-i mai sperie.
Loading...
Scandal politic la Botoșani pentru un viceprimar cu fundu-n două bărci! Țurcanu acuză prefectul de simpatii liberale
Încep să se încingă spiritele printre politicienii de la Botoșani, mai ales în prag de alegeri locale când au loc practic cele mai multe conflicte din toți anii de administrație locală. Viceprimarul de la Dângeni, care s-a pozat alături de familia ALDE, a fost exclus din PNL și nu poate ataca decizia în instanță. De aici a pornit un tăvălug de acuzații.
Președinte de partid la 35 de ani! Botoșaniul are un nou lider politic: Fondurile sunt puține, nu prea avem ce împărți
Cea mai... verde formațiune politică din România are un nou lider la Botoșani. Începând cu data de 20 martie, filiala județeană a Partidului Ecologist Român este condusă de Adrian Lupu.
Vă linșez!!! Amendă uriașă pentru un post TV central după amenințări fără precedent la adresa primăriței de la Ipotești
Postul B1 a fost amendat cu 20.000 de lei de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) după o ieșire verbală violentă a unui realizator la adresa primarului comunei Mihai Eminescu.
Botoșaniul, în fruntea unui top dureros: Oamenii care au salvat oameni până au… murit!
După luni bune în care COVID-ul a pus stăpânire pe întreaga țară, Botoșaniul este în fruntea unor clasamente dureroase. Dacă în celelalte articole din Botoșăneanul ne-am referit la numărul de cazuri și de decese, astăzi este despre ei, eroii, care au murit pe frontul de luptă cu noul coronavirus.
Premieră politică în sănătate: Edilul de la PSD numește manager de spital un consilier de la PNL cu care s-a bătut în campanie
După mai bine de o săptămână, interval în care unitatea medicală a avut conducere provizorie în urma demisiei medicului ce îndeplinea această prerogativă, s-a luat o decizie în privința următorului director.
Veștile bune despre autobuzele noi, puse puțin la păstrare! Eltrans nu are șoferi după scandalul din Consiliul Local și nici licență de traseu - FOTO&VIDEO
Începutul săptămânii era marcat la Botoșani de sosirea autobuzelor turcești care vor înlocui istoricele tramvaie care aproape că-și dau duhul zi de zi, pe străzile orașului. Patru din cele nouă autobuze au fost aduse din portul Constanța, într-un mult așteptat aer al schimbării.
Nu a-ti inteles nimica din toată povestea asta. Asta care e pus director este var deal doilea cu nevasta lu i buhaiani cătălin care este pretin bun cu primarul rotiunu. Care l-a infiltrat la flutur sa zică cai pesedeeist. Adică e un fel de calu lui troian
30 octombrie 2019, 19:08
bai, mi se face greata cand va aud. adica tu din ziare ai aflat, nu ai vorbit cu nimeni din psd inainte, tu esti doar un om care vrea sa isi faca tteaba. mai, tie nu iti este rusine sa te uiti in oglinda? ce efucatie oferi copiilor tai? e clar, ai fost contactat sau mai degraba ai contactat psd, te-au propus si in sfarsit, ai ajuns. maaa, nu e o rusine sa fii sustinut de un partid politic, asa e la noi. rusine ar trebui sa iti fie pentru ca minti.ar ttrbui sa practici niste arte martiale, pe bune, sa afli ce inseamna onoare .
30 octombrie 2019, 10:42
Mai exista prefect la Botosani ? Sigur nu, atat timp cat tramvaiele iau foc si blocheaza strazile din oras, Modern Calor nu mai furnizeaza caldura pt ca nu incaseaza subventia, la institutii publice se modifica functiile de magazioner in director ca sa se creeze un loc de munca pt membrii de partid, etc,etc
30 octombrie 2019, 08:07
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
 „Recunosc că am spus și eram foarte hotărât să nu mai revin niciodată în politică, dar având în vedere că am avut timp în 2015 – 2019, spre sfârșit, vă dați seama că sunt un număr de ani. Am stat și am urm ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8418 lei
USD
Dolarul SUA
4.2893 lei
CHF
Francul elveţian
4.5555 lei
GBP
Lira sterlină
5.4092 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0161 lei
XAU
Gramul de aur
249.1146 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2488 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3699 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9826 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1531 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1813 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6500 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.