Știrea zilei
Primul parc fotovoltaic din municipiul Botoșani, investiție pe un teren de peste 1 hectar realizată de compania orașului – VIDEO
  • Dacă în județ astfel de parcuri de producere a energiei verzi sunt deja funcționale, municipiul Botoșani se aliniază (mai greu) acestui concept.
  • Un parc fotovoltaic care se va întinde pe o suprafață de teren de peste un hectar ar urma să fie înființat la Botoșani.

Modern Calor face pasul spre energia verde

 

Va fi amenajat în incinta SC Modern Calor SA, compania de termoficare a orașului, producătoare și de energie electrică.

 

Conducerea societății susține că a identificat un teren care poate fi degrevat de construcții și vegetație. Este zona în care se află cazanele unde era ținută păcura, tipul de combustibil care era utilizat în trecut pentru furnizarea de energie termică.

 

În prezent este folosit gazul ca sursă de tranziție, un combustibil cu grad redus de poluare, urmând a se încerca să se facă saltul către sursa regenerabilă.

 

Unul dintre pași este tocmai acest parc fotovoltaic care ar urma să aducă în rețeaua proprie a Modern Calor-ului în jur de 1.000 de megawatti într-un an. Privind altfel, această cantitate de energie verde ar asigura agent termic pentru 1.000 de locuințe.

 

„Ne-am gândit să facem un parc fotovoltaic mai ales că, în tot contextul acesta al «Green-Deal»-lui, se pune un accent foarte mare pe energia verde și în special pe energia fotovoltaică și eoliană. Noi ne confruntăm și noi la rândul nostru, la nivelul CET-ului din Botoșani, cu problema aceasta a creșterii certificatelor CO2. Am ajuns ca a doua mare cheltuială a noastră, după cea cu combustibilul tehnologic, să fie acest cost al certificatelor CO2. În acest an este undeva la 18 milioane de lei noi la un număr de 39.000 de certificate, din care doar 5.000 au fost alocări cu titlu gratuit”,

Bogdan Varasciuc, director general SC Modern Calor SA

 

 

Green – Deal” sau pe românește Pactul Verde European, presupune o serie de obligații asumate de statele din Uniunea Europeană, precum și taxe suplimentare plătite de diverse entități care nu au făcut pasul către energia coregenerabilă.

 

Spre exemplu, pentru fiecare tonă de CO2 emisă în atmosferă, legea obligă la achiziția unui certificat verde care să fie înscris în registrul gazelor cu efect de seră. În 2021, la nivelul Modern Calor de la Botoșani au fost calculate în jur de 36.000 de certificate, însă prin racordarea unor noi consumatori s-a ajuns la 39.000 de certificate verzi care trebuie plătite de operator.

 

100 de euro

ar fi la acest moment prețul unui certificat verde. În schimb, o producție de energie verde este scutită de plata certificatelor.

 

 

3.000 de megawatti pe an

consumă societatea de termoficare a orașului, în contextul în care instalațiile Modern Calor sunt mari consumatoare de energie.

 

Acest parc fotovoltaic ar asigura peste un sfert din necesarul de energie.  

 

Bogdan Varasciuc spune că se lucrează la dezmembrarea terenului unde se află și rețeaua principală către Zona Industrială, care trebuie protejată.

 

„Vom avea o putere instalată acolo de cel puțin un megawatt. Noi ne gândim să depunem acest proiect pe fonduri norvegiene în principal, am văzut că este call deschis acum pe 17 februarie, este o sesiune de depunere proiecte care expiră pe 31 mai. Ne dorim ca prin acest parc să asigurăm consumul nostru propriu într-o anumită măsură. Nu vom realiza în proporție de 100%, dar ne vom apropia de acoperirea consumului propriu, iar energia care va rezulta din economiile pe care le vom face, vom putea să o vindem. Practic, realizăm aceleași lucruri, dar respectăm și condițiile prevăzute de aceste granturi”,

Bogdan Varasciuc, director general SC Modern Calor SA

 

În cursul zilei de astăzi, 22 februarie 2022, membrii Consiliului de Administrație de la Modern Calor se întrunesc pentru stabilirea ultimelor detalii la proiectul de buget al societății care ar putea fi aprobat în ședința ordinară de Consiliu Local din data de 24 februarie.

 

Ulterior, va fi publicată în sistem electronic de achiziții publice licitația pentru studiul de fezabilitate al acestei investiții din care rezulta soluția tehnică și valoarea.

 

La un parc fotovoltaic care produce 1 megawatt energie, valoarea ar fi undeva la 1,5 – 1,7 milioane de euro, în funcție de tehnologia folosită, iar productivitatea diferă după panourile montate în parc.

 

Proiect și la Primărie pe regenerare

 

Și Primăria Botoșani are incluse o serie de investiții în bugetul pe acest an, iar unul dintre acestea este achiziționarea unui nou modul de cogenerare și extinderea capacității de producere a energiei electrice și termice, din surse alternative, la Botoșani.

 

Investiția va duce mai aproape Botoșaniul de ținta prevăzută de legea eficienței energetice, ca Modern Calor să devină un sistem eficient de termoficare.

 

„Noi suntem la acest moment undeva la o producție de 40% în cogenerare, ținta este de 75% sau 50% din energie regenerabilă sau un mix de cele două. Prin parcul acesta și prin noul modul de cogenerare pe care ne dorim să-l achiziționăm, vom atinge această țintă de 75%, adică vom putea atrage fonduri și pe perioadele care vor urma”,

Bogdan Varasciuc, director general SC Modern Calor SA

 

În exercițiul financiar 2021 – 2027, Modern Calor poate atrage fonduri din două surse: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) unde sunt deja lansate ghidurile de finanțare pentru investiții în sursă și în producere de energie, precum și Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă, prin care sunt oferite fonduri pentru reabilitări de rețele.

 

Până în 2030, prin Pactul Verde European, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să fie un 55% din cel care era în 1990 care a fost stabilit ca an de referință. Iar în 2050 Europa să fie continent neutru din punct de vedere climatic.

 

loading...
loading...
Număr record de amenzi pentru companiile din domeniul energiei electrice și al gazelor naturale
Modern Calor: Precizări cu privire la procentul de creștere REAL suportat de populație

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Peste 1.000 de botoșăneni de lângă oraș imploră pentru program la robinet! O dispeceră de la „Apă” îi păcălește că primarul e vinovat: Oameni buni, cui trebuie să fac eu plângere?VIDEO
De aproximativ două luni prefectul primește pe birou o avalanșă de sesizări din partea unor botoșăneni care deși sunt abonați ai Nova Apaserv nu beneficiază de apă decât sporadic.În cazul în care problema nu-și găsește rezolvare oamenii susțin că vin să protesteze în oraș, în fața Prefecturii, Consiliului Județean sau companiei de apă și canalizare.
EXPLOZIE a numărului de pașapoarte eliberate anul acesta, de frica războiului: A crescut de trei ori numărul solicitărilor
În ultimul deceniu este pentru prima oară când adresabilitatea la acest serviciu public a crescut atât de mult.Iar avalanșa de oameni a fost cauzată de războiul de la granițele României.
SCANDAL de la cel mai scump loc de parcare din Botoșani! Adjudecat de o femeie care nu l-a plătit niciodată
Prețul de licitație pentru concesionarea respectivului loc de parcare a dărâmat toate recordurile, iar femeia care a licitat a devenit „vedetă” inclusiv la posturile naționale de televiziune.
ZVONURI la Botoșani cu închiderea școlilor pentru economii la energie: Ei își măresc salariile și elevii intră în online?
Mai multe cadre didactice le-ar fi telefonat părinților pentru a-i pregăti pentru o eventuală revenire la sistemul de învățământ online.Iar motivul pentru care s-ar lua decizia de închidere a școlilor ar fi prețurile la energie.
Plângeri la Poliție după altercații și comenzi false între taximetriști și Bolt: Dau tot felul de curse, cât mai departe - FOTO
Apariția în municipiul reședință de județ a unor servicii alternative de transport persoane s-a lăsat cu șicane.
Premiu de 1000 de euro pentru artistul din Botoșani care a devenit agricultor ”șef de promoție”: A fost dificil, dar și frumos! FOTO
Multă muncă, dar și pasiune! Seriozitate împletită cu un simț al bunei organizări, dar mai ales capacitatea tânărului de a pune în ordine orele, zilele, anii care aveau să îi asigure succesul.
Sute de credincioși la sfințirea Bisericii din curtea Spitalului de Copii, slujbă oficiată de doi mitropoliți și un sobor de preoți - FOTO & VIDEO
Astăzi a avut loc slujba de sfințire și de binecuvântare a lucrărilor interioare și exterioare ale Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii. La evenimentul religios au luat parte oficialități și sute de credincioși.
Verginel Gireadă în direct: Îmi spuneau că sunt tractorist, astăzi un tractorist câștigă mai bine decât un inginer / Toți cei care critică își prind urechile dacă îi duc pe un tractor cu GPSVIDEO
Invitat la ”Botoșăneanul TV”, primarul comunei Mihai Eminescu a vorbit fără opreliști de trecutul său profesional. Aflat la al treilea mandat de șef al administrației de la Ipotești și având la activ și patru ani ca deputat, Verginel Gireadă a subliniat că nu are ce să ascundă din cariera sa.
Șefii de la centru anunță scenarii negre – CUM va fi iarna la Modern Calor, compania orașului care are nevoie de gaz pentru furnizarea căldurii
Mii de botoșăneni așteaptă să își încălzească locuințele cu agentul termic furnizat în sistem centralizat de SC Modern Calor SA, compania Consiliului Local Botoșani.Furnizarea căldurii ar urma probabil să înceapă la jumătatea lunii viitoare, după ce se vor înregistra trei nopți consecutive cu temperaturi mai mici de 10 grade.  
„Iarba nebună” consumată de șoferi botoșăneni, la volan: Este cu adevărat cutremurător ce se întâmplă
Zeci de șoferi botoșăneni au fost surprinși în trafic conducând sub influența unor substanțe interzise.Cei mai mulți erau drogați cu canabis, dar au existat și probe pozitive la cocaină.
Salvamari soț și soție INTERZIȘI la Cornișa, unul este încă angajat al complexului: Avem o restricție pentru domniiVIDEO
Cei doi botoșăneni au lucrat împreună în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv (PRATS) Cornișa timp de aproximativ trei ani. Soția și-a înaintat demisia din cauza programului pe care l-a considerat infernal, iar soțul are încă această calitate de angajat.
Partidul cu sediu abia deschis în centrul orașului a rămas fără toți membrii, filiala a fost radiată, s-a închis și contul bancar: Ne-am dat cu toții demisia
La nici 11 de luni de când a început treaba la filiala județeană a Alianței Pentru Patrie (APP), președintele interimar Răzvan Rotaru a părăsit partidul înființat de Codrin Ștefănescu și girat de Liviu Dragnea. Și nu a făcut-o singur, ci alături de foștii colegi de vază de la PSD și de toți cei 700 de membri din întregul județ.
E gata documentația! Primăria aproape de demolarea garajelor, apar peste 100 de locuri de parcare, zone de recreere și un loc de joacă – FOTO
Documentația tehnică pentru modificarea aspectului urban din imediata vecinătate a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” a fost publicată pe pagina web a Primăriei Botoșani și se află în dezbatere publică.
Tricolor zdrențuit & oficialități ignorate pentru băiatul de casă al PSD-ului - Gafele începutului de an școlar la colegiile cu pretenții - VIDEO & GALERIE FOTO
Festivitățile de deschidere a anului școlar au devenit tradiție în România și sunt așteptate cu emoție de elevi, părinți și cadre didactice.De la an la an seamănă izbitor din punct de vedere al desfășurării, fiind respectat un tipar organizatoric care se repetă la fiecare început de toamnă.
Începe școala: Instructorii auto trag un semnal cu trecerile de pietoni și promit că NU blochează traficul în orele de trafic
Începând de luni, 5 septembrie 2022, elevii se întorc în bănci motiv pentru care și traficul va fi mult mai aglomerat de acum pe străzile municipiului Botoșani și nu numai. Fapt care necesită mai multă atenție din partea conducătorilor auto, dar și a pietonilor.
ASTĂZI: Școlile din Botoșani se deschid pentru 60.000 de elevi! Pentru prima dată când anul de învățământ începe atât de devreme
Anul școlar 2022 – 2023 este unul plin de schimbări radicale, sistemul educațional fiind reformat de actuala conducere a Ministerului Educației care îl are în frunte pe Sorin Cîmpeanu. Modificările au fost aplicate și în urma dezbaterilor care au avut loc în teritoriu cu personalul didactic.
Spălătorie închisă de Nova Apaserv după ce a fost găsită cu branșament ilegal: Patronul nu a plătit apa niciodată – FOTOGALERIE
Serviciul Antifraudă și Control din cadrul SC Nova Apaserv SA continuă seria verificărilor în rândul marilor consumatori de apă, care nu-și achită contravaloarea serviciilor consumate.
Era să vină, dar nu mai vine - Haos la conducerea Inspectoratului Școlar înainte de începerea școlii, Ada Macovei trecută iar „pe linie moartă”
Situația de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a căpătat nuanțe politico-telenoveliste în ceea ce privește postul de inspector școlar general. A fost o luptă incredibilă de culise pentru că oficial, sistemul educațional nu este nicicum politizat. Și într-un final există se pare și un câștigător.
Clădire dărâmată într-un nor de praf lângă o școală, se pregătesc locuri de parcare – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost de fapt două imobile alipite, ambele fiind transformate acum în bucăți de moloz și pietre.
Un Dorel pe buldoexcavator a distrus o țeavă, a provocat o avarie și i-a zburat patronului 18.000 de euro din buzunar
Muncitorul unei firme de construcții i-a provocat o daună în toată regula angajatorului său.În timp ce lucra pe un șantier a spart cu buldoexcavatorul a conductă de apă și a provocat o avarie de proporții.
Noaptea câţi Mkk produce?
22 februarie 2022, 15:35
Eroare!Nu va fi primul parc fotovoltaic, deoarece ELECTROALFA are de câțiva ani unul în funcțiune.Este amplasat pe 85ooo de metri pătrați și are o putere de 3,5 MW.
22 februarie 2022, 10:08
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Nu vreau să fac niciun fel de comentariu, dar dacă minimul e de 50 de puncte și ei fac 15 puncte? Măcar să schițeze de bun simț, pentru comisia aia, trei prostii sau din aducere aminte. Au lăsat foaia goală. Și cu acea ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
5.0469 lei
CHF
Francul elveţian
5.1652 lei
GBP
Lira sterlină
5.6367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4963 lei
XAU
Gramul de aur
270.7253 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1728 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6857 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
29.3 o C
Dorohoi
24.3 o C
Bucecea
26.8 o C
Darabani
23.5 o C
Saveni
27.3 o C
Ştefăneşti
26.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.