Știrea zilei
Proiect de 9 milioane de euro pentru municipiul Botoșani, la compania care revine în „joc” pe piața de servicii publice

Este de fapt o finanțare europeană, o sumă consistentă care va avea un impact direct asupra locuitorilor municipiului reședință, prin asigurarea unui grad ridicat de confort pentru unități esențiale. În același timp, și vistieria municipală va fi degrevată de o serie de cheltuieli substanțiale.

9 milioane de euro pentru Botoșani 

 

Proiectul urmează să fie implementat de Primăria Botoșani prin compania Modern Calor, printr-o axă de finanțare europeană. Săptămâna precedentă Primăria a primit notificare că respectivul proiectul a fost selectat pentru finanțare și urmează a fi adresată invitație pentru semnarea contractului de finanțare care se ridică la o valoare de aproximativ 9 milioane de euro.

 

Despre ce este vorba în acest proiect, explică directorul interimar al companiei de termoficare a orașului, Bogdan Varasciuc.

 

„În momentul în care am venit eu pe 24 iunie, Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru care era depusă cerere de finanțare încă din 2017 trena în etapa de verificare a eligibilității și admisibilității proiectului care se desfășoară la autoritatea de management, în speță Ministerul Dezvoltării. Am reușit, cu ajutorul dlui primar care a insistat de foarte multe ori la consultantul de la Iași care trebuia să facă documentația respectivă și am reușit să depunem după vreo 3,4 termene consecutive, am reușit să trecem de această etapă”.

 

 

Potrivit noului șef al societății, un specilist în domeniul termoficării, a fost epuizată și etapa de verificare tehnică, fiind aprobată finanțarea.

 

La ce anume vor fi folosiți cei 9 milioane de euro?

 

Principală componentă este de racordare a unui număr de 21 de noi consumatori mari la rețeaua de termoficare a orașului, cu precădere unități de stat, printre care Spitalul de Copii, Sala Polivalentă Elisabeta Lipă, Maternitatea, Creșa Municipală, Cantina de Ajutor Social, Liceul de Artă precum și alte unități de învățământ mai mici.

 

 

„Pentru noi este important să extindem rețeaua primară pentru că suntem mai competitivi ca preț. Acolo este prețul cel mai mic, în zona de rețea primară. Noi avem prețuri diferențiate în funcție de localizarea geografică a consumatorilor. De exemplu, tot ceea înseamnă populație din rețeaua de distribuție prin puncte termice, prețul este mai mare. Bine, este subvenționat, dar total, prețul de producție este mai mare, pentru că este componenta de transport care crește cu circa 130 de lei”,

Bogdan Varasciuc, director interimar SC Modern Calor SA

 

Abonații alimentați din zona primară plătesc doar tariful de producție precum și cel de furnizare, ceea ce înseamnă 199 de lei plus TVA. Față de 403 lei cât este inclusiv TVA, tariful către populație nesubvenționat, din care 203 subvenția și 300 plătește populația, unde este inclus și transportul de la puncte termice.

 

„La fel, agenții economici care sunt în rețeaua secundară plătesc mai mult, 383 de lei, este ultima actualizare de preț. Ar crește încasările și acolo vom fi competitivi, adică prețul pe care-l oferim noi este sub cel pe care-l oferă furnizorii de gaz. De asta este zona în care ne axăm foarte mult, să extindem rețeaua primară. Acesta este unul dintre motive”, explică mai departe directorul de la compania de termoficare.

 

Planuri și pentru zona centrală

 

Fiecare iarnă presupune pentru instituțiile din Piața Revoluției furnizarea căldurii în lanț, în sensul în care sursa principală este Prefectura care deține centrală termică și care asigură acest serviciu mai departe către Primărie și chiar pentru colegii vecini din clădire, cei de la Consiliul Județean.

 

Așa se face că, în fiecare sezon rece, cel care decide momentul furnizării căldurii este prefectul. Iar dacă centrala Prefecturii întâmpină probleme, trei instituții la rând rămân la temperaturi necorespunzătoare.

 

În centrul orașului există rețea primară însă este nevoie să fie extinsă pentru a ajunge la consumatori.

Modern Calor ar avea la dispoziție un alt program, guvernamental de această dată pentru a se rezolva și acest aspect.

 

„Și aici la teatru, noi avem rețeaua undeva prin zona spitalului, mai jos de Centrul de Transfuzii. De acolo trebuie adusă rețeaua până la teatru. Inclusiv Teatrul Mihai Eminescu, după ce începem să implementăm acest proiect, eu am discutat deja cu dl primar, cu dna președinte de CJ, ANAF și CEC și vreau să prindem pe un proiect, cred că pe „Căldură și confort” care este un program guvernamental derulat prin Ministerul Dezvoltării, să extindem și zona asta, să racordăm inclusiv zona asta, Primărie, CJ, Prefectură, ANAF, bancă, pentru că investiția nu este foarte mare”,

Bogdan Varasciuc, director interimar SC Modern Calor SA

 

Centrala în Palatul Administrativ are deja peste un deceniu de viață, și se apropie de revizie ceea ce ar însemna o eventuală înlocuire. Însă, prin racordarea la sistemul de termoficare a tuturor instituțiilor din centrul orașului, nu ar mai fi necesară respectiva revizie.

loading...
Botoșănenii ar putea fi lăsați FĂRĂ căldură, directorul de la Modern Calor s-a plâns la prefect
Încălzirea cu lemne, încă la modă: MII de botoșăneni primesc bani pentru căldură

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
„Fast & Furious de Botoșani” – Doi botoșăneni cu BMW-uri adaptate au participat la Campionatul Național de Drift - GALERIE FOTO & VIDEO
Doi botoșăneni au participat la marea finală a Campionatului Național de Drift care a avut loc weekendul trecut în localitatea Adâncata din județul Ialomița. Zeci de pasionați de mașini puternice proveniți din mai multe țări europene s-au întrecut pe MotorPark România, primul circuit auto-moto din țară adecvat organizării unor competiții de motorsport de cel mai înalt nivel.
Morți pe bandă rulantă la Botoșani, groparii nu mai fac față, NU mai sunt locuri în cimitire – FOTOGALERIE
Valul patru a lovit crunt în județul Botoșani. Iar botoșănenii trăiesc o altă premieră neagră cauzată de virusul care ia viață după viață. Doar într-o lună au murit la Botoșani aproape 150 de oameni, situație nemaiîntâlnită pe plan local.
NEGOCIERI la Primărie: Taximetriștii au cerut creșterea tarifului! Discuții de la manele, la licențe de 10.000 de euro: Chem DNA-ul în secunda doi VIDEO
Reprezentanții taximetriștilor de la Botoșani au intrat într-un maraton de negocieri cu reprezentanții Primăriei în vederea aprobării unor creșteri ale tarifelor pe care le practică. Noi negocieri au avut loc luni, de la ora 10:00, în sala Mihai Eminescu.
Scandalul cu invective din cramă, pe ordinea de zi a liberalilor: senatorul așteptat de partid la explicații
Congresul PNL a trecut, însă a lăsat urme atât la nivel național, cât și la nivel local. Iar o parte a celor întâmplate la București cu delegația botoșăneană a ajuns în discuția Biroului Politic Județean (BPJ) al liberalilor.
Este oficial: De față cu Dan Nechifor liberalii au votat noul prefect
Ceea ce Botoșăneanul a anunțat în premieră în urmă cu o lună a primit și o confirmare oficială: PNL Botoșani susține un tânăr om de afaceri pentru ocuparea funcției de prefect.
Statul vrea să albească prin amenzi „munca la gri” și „salariile din plic”, patron amendat la Botoșani cu peste 10.000 de euro
În urmă cu doar câteva zile, Executivul a adus o serie de modificări Codului Muncii pentru a descuraja fenomenul „muncii la gri”.În același timp, angajatorii botoșăneni continuă să recurgă la „munca la negru”, amenzile fiind uriașe atunci când sunt depistați de inspectorii muncii.
Jecmăneală politică pe fondul de rezervă al Guvernului! Primarii comunali ai PNL „au ras” milioane de euro, primarii PSD de Botoșani și Dorohoi - zero lei și zero bani – TABEL
„Banii au fost acordați indiferent de culoarea politică”.Este afirmația ministrului Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, în contextul alocării sumei de peste 1 miliard de lei către unitățile administrativ teritoriale din România. Afirmația are doar rolul „de a da bine” la televizor sau în ziare pentru că, în realitate, împărțeala banilor a fost 100% politică.
Pensie de peste 43.000 de lei pentru un singur botoșănean, în timp ce mii de vârstnici nu reușesc nici măcar să-și cumpere medicamente
Discrepanța dintre majoritatea bătrânilor care trăiesc din pensii insuficiente și ceilalți, care primesc pe cupoane sume chiar și de 40 de ori mai mari, continuă să se amplifice în județul Botoșani. Și, în ciuda eforturilor populiste ale politicienilor de a majora valoarea punctului de pensie la anumite perioade cheie, aceste măriri nu fac decât să adâncească diferențele uriașe.
Sute de botoșăneni se vaccinează zilnic, s-a triplat numărul față de perioada verii și se stă și la coadă – GALERIE FOTO
Noile restricții și accesul la servicii de divertisment sau spații de relaxare doar pentru persoanele vaccinate au determinat ca tot mai mulți botoșăneni să se imunizeze în centrele de vaccinare deschise la nivelul județului. Potrivit datelor oficiale, zilnic peste 500 de persoane se vaccinează cu prima doză sau după caz cu a treia.
Loading...
În sfârșit! Se scot dalele de beton din strada pe care tramvaiul nu a circulat nici măcar o singură dată - GALERIE FOTO
De ani de zile se tot vorbește (și promite) modernizarea acestui tronson de drum extrem de aglomerat și cu un real disconfort atât pentru șoferi, cât și pentru cetățenii care locuiesc la blocurile din apropiere.
”Ce nu am scris încă despre Luchian? Că m-aș bucura tare mult să-l întrec” – O expoziție-eveniment și un ghidaj emoționant oferit publicului de strănepoata pictorului Nicolae Tonitza – FOTO&VIDEO
Sfârșit însorit de septembrie 2021. La 135 de ani de la nașterea lui Nicolae Tonitza, ultima descendentă a pictorului a vorbit în fața iubitorilor artei despre familie, destine și dureri, dar și despre ”culoare, emoție și mister”.
Sunt neconstituționale! Botoșăneanca poporului dărâmă proiectele Guvernului de pedepsire a nevaccinaților: Discriminare și interzicerea dreptului la muncă
Avocatul Poporului a transmis în cursul săptămânii că actele normative discutate de Guvern care au în vedere condiţionarea dreptului la muncă al personalului din cadrul unităţilor sanitare şi al centrelor rezidenţiale de obţinerea certificatului digital privind COVID-19, cât şi testarea periodică din fonduri proprii încalcă mai multe drepturi ale salariaţilor.
”Nu se ține un Congres cu oameni sătui” – Liberalii cu burțile pline care l-au votat pe Cîțu pentru bani sau ca să-și păstreze fotoliile de șefi la stat - LISTA
”După cum mi-a explicat un liberal vechi din tabăra Orban încă de la primele ore ale dimineții, «nu se ține un Congres cu oameni sătui», adică nu faci alegeri în partid când ești la putere, pentru că nimeni nu vrea să schimbe nimic și toți trag de funcțiile pe care le au. Într-adevăr, cu mici excepții, cei 5.000 de delegați sunt și șefi pe undeva, puși acolo de șeful de partid”.
POVESTEA „diamantelor negre” de la Botoșani culese cu câini dresați special! Licitație la o instituție: Noi suntem pionieri FOTO
Anul acesta ar fi primul din istoria județului în care s-a organizat o licitație pentru recoltarea unor alimente de lux care valorează mii de euro. Se găsesc în pământ și sunt aduse la suprafață de persoane specializate, cu ajutorul unor câini dresați pentru astfel de activități și care sunt extrem de scumpi, pentru cei care doresc să îi cumpere.
Loading...
Botoșăneancă angajată fictiv la firma unor șarlatance intrate în pușcărie pentru un prejudiciu amețitor
Până să intre polițiștii pe firul acestei povești, cele două ”patroane” au angajat fictiv zeci de femei însărcinate care urmau să intre în concediul pentru creșterea copilului. Scopul era să obțină indemnizație de la stat, deși în realitate societățile lor nu funcționau, iar respectivele angajate nu au lucrat nici măcar o secundă.
A plecat la Domnul cel mai discret fost deținut politic din Botoșani: Omul care a luat în veșnicie suferința, dar ne-a predat cea mai frumoasă lecție - FOTO
A trăit în propria demnitate cu un firesc de care atât de puțini, astăzi, mai sunt capabili. Cei care nu am cunoscut greul războiului, foametea, pușcăria comunistă, domiciliul forțat, rația de pâine, întunericul și frigul, nu înțelegem încă ce au însemnat acești oameni care pleacă tăcuți spre lumea ”unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.
Botoșăneni rămași fără ajutor social după ce au refuzat un loc de muncă – CUM vrea statul să-i motiveze pe asistații leneși
La nivelul județului Botoșani sunt în jur de 2.740 de beneficiari ai venitului minim  garantat. Numărul lor este în scădere de la o lună la alta, iar asta și din cauză că unii dintre ei refuză să muncească.
REORGANIZARE la una dintre instituțiile cu cei mai mulți angajați, zeci de posturi DESFIINȚATE: CÂTE mai sunt vacante - DOCUMENT
Una dintre cele mai mari instituții publice de la Botoșani se reorganizează fiind reduse mai multe posturi.
Valul patru la Botoșani: Coadă de ambulanțe la Urgențe, așteptări cu orele în containere și personal cerut de la București – GALERIE FOTO
Situația epidemiologică de la nivelul județului Botoșani se înrăutățește de la o zi la alta. Sunt peste 100 de cazuri raportate în 24 de ore, iar spitalele sunt pline de pacienți infectați. Și pentru prima dată în valul patru avem și două sate carantinate și anume Roma și Tudora.
Juriștii arestați pentru practicarea (ne)legală a avocaturii, achitați după 8 ani: Sechestre de sute de mii ridicate, li se dau înapoi inclusiv ștampilele și... capsatoarele 
După opt ani de la arestare și mai bine de cinci ani de la data înregistrării la instanță, Tribunalul Suceava s-a pronunțat în dosarul privitor la ”Baroul Bota”. Magistrații din județul vecin au achitat pe linie toți inculpații pentru exercitarea fără drept a meseriei de avocat. 
Nu chiar la toate scările au reuşit să monteze ţevi, la blocul unde locuiesc doar la scara mea au pus ţevi datorită faptului că hoţii de la primărie şi-au plantat neamurile într-un bloc de proprietăţi private. S-a mers cu escrocheria până ce şi părinţii unuia de la primărie au primit apartament deşi aveau casă şi pământ proprietate. Chiar au avut tupeul să facă presiuni asupra unor proprietari să renunţe la apartamentele cumpărate. Am întrebat un păcălici de la Mc cine le-a dat voie să monteze ţevile la subsol şi mi-a răspuns că primăria, după ce şi-a dat seama de prostie a întorso că asociaţia. Proprietarii de la celelalte două scări nu le-au dat voie să-şi monteze ţevile la subsol.
14 septembrie 2021, 20:10
Multa perseverenta pentru a cheltui banii europeni, fondurile guvernamentale, fondurile locale ca doar nu sunt ale noastre. Toate aceste institutii au centrale termice proprii. Printr-un program european conductele Modern Calor s-au montat pana in subsolurile blocurilor decuplate . Dar nu am auzit ca locatarii sa renunte la centralele de apartament si sa revina la Modern Calor.
14 septembrie 2021, 17:39
Când auzi de MC te apucă foamea. Aproximativ 200 lei/gc supți de la primărie, adică de la noi cei cu centrale, mişto!
14 septembrie 2021, 16:50
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Pe 27 septembrie 2021 se împlinește un an de la alegerile locale. Dacă ar fi astăzi din nou alegeri, pe cine ați vota?
Cosmin Andrei
Cătălin Flutur
Marcel Gheorghiță
Cătălin Silegeanu
Liviu Toma
Altul
Declaraţia zilei
„Acum este o filozofie simplă, se moare pe capete, scapă cine poate și este filozofia «primul plecat, ultimul venit». Se eliberează un loc ca să-l ocupe celălalt. Acesta este marele adevăr despre medicina românească, asta ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9470 lei
USD
Dolarul SUA
4.2484 lei
CHF
Francul elveţian
4.6231 lei
GBP
Lira sterlină
5.8624 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7240 lei
XAU
Gramul de aur
244.1620 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2451 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3638 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1804 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4441 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1931 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6649 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.8 o C
Dorohoi
14.1 o C
Bucecea
15.2 o C
Darabani
13.8 o C
Saveni
15.4 o C
Ştefăneşti
9.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.